“Dar asa, sa ma uit, pot?” “Poti, stai cit vrei, dar sa nu fotografiezi.” Mi s-a parut o conceptie mai bizara si mai salbatica decit cea cu fotografia care-ti fura sufletul. Probabil ca, dupa unele autoritati, o poza e-n stare sa fure si teritorii de dincolo de granita.
Duminica trecuta, cu amintirea asta in cap, m-am urcat intr-un autobuz si-am plecat, pentru prima data, spre Chisinau. Si-am avut cumva senzatia ca – desi o sa fac, la o adica, doar trei-patru pasi de casa, desi am mai trecut alte zeci de granite – acum ma indrept catre celalalt capat al lumii. Insa, imediat ce-am pasit dincolo, mi-a disparut. Plus ca a inceput sa-mi fie cumva jena de prejudecatile pe care le-am auzit (si pe unele le aveam si eu) despre moldovenii de peste Prut.
“La sate e saracie lucie.” Chiar si apreciate ochiometric, din mersul autobuzului, satele “lor” nu mi-au parut deloc mai “lucii” decit alte sute pe care le-am vazut la noi, nu doar in Moldova, ci si prin Oltenia ori prin Dobrogea. “Sa nu mergi cu masina personala la Chisinau ca ti-o fura cit intorci spatele.” Am stat si m-am plimbat patru zile prin oras si n-am simtit vreun pericol mai mare decit in Bucuresti, in Cluj ori in Craiova de a ti se fura masina. “Sa nu mergi noaptea prin oras ca iei bataie.” Am mers si pe la doua noaptea si n-am luat. “Sa nu iesi cu laptopul la tine, ca-i periculos.” In parcul Stefan cel Mare am vazut cea mai mare aglomeratie de oameni cu laptop stind pe banca. “Hotelurile din Chisinau sint jalnice.” Am stat in multe hoteluri occidentale, cu acelasi numar de stele, mult sub hotelul din Chisinau.
Am participat acolo la Festivalul Filmului Romanesc, organizat de ICR, unde am prezentat filmul lui Radu Jude (si, prin scenariu, cumva si al meu), Lampa cu caciula. Am dat vreo zece interviuri, am fost la o emisiune live, iar presa de acolo – cel putin pe zona culturala – mi s-a parut chiar ceva mai profi decit cea de la noi. Dupa proiectie, intr-o sala plina, am discutat cu oameni mai vorbareti si mai interesati de film decit am avut parte oriunde in tara.
In fine, dincolo de-o granita absurda, Moldova de peste Prut mi s-a parut Romania. Mi s-a parut “acasa”.