Dar hai sa vedem cine se ocupa de asemenea matrapazlicuri in asa-zisa tara a lalelelor, berii, cartierelor rosii si drogurilor legalizate, ca sa epuizez toate locurile comune destinate bietei Olande: ei, nu ati fi ghicit niciodata, insa e vorba despre un proiect initiat prin anii ‘30 ai secolului trecut si implica trei entitati colective: asociatia editorilor, cea a librarilor si cea a bibliotecilor publice. Fiecare arunca in galeata comuna cam un milion si ceva de euro. Apoi se alege un comitet executiv, cu un director independent, se cauta un sponsor potent (caile ferate olandeze) si se pun la cale evenimente care sa tina treaz interesul pentru carte de-a lungul intregului an.
Cartea gratuita tine loc de bilet de tren
Haideti sa trecem peste cele citeva stupori majore pe care vi le-am transmis: editorii se inteleg cu librarii, pun bani laolalta si… bibliotecarii conteaza, macar financiar? Ei bine, da. Insa cred ca, totusi, perioada 1932-1976 a netezit drumul catre comunicare, asadar mai avem timp. Manuscripta este cel mai tinar produs al proiectului. Bunicul sau, Saptamina cartii, care exista in toata Europa si este realmente copiat dupa modelul olandez, a atins performanta de a fi cel mai dorit moment al anului, atit de catre cititori, cit si de catre scriitori. De ce? Bineinteles, reduceri masive. Evenimente. OK, pina aici pare la indemina oricui, insa ciresile incep sa pice abia acum: cumperi o carte de cel putin 12 euro (pentru circotasi, pret mediu de carte in lumea civilizata, iar pentru cei care sustin ca pretul cartii in Ro ar fi prea mare, un pret exagerat pe plaiul mioritic) si primesti gratis Cartea Saptaminii. Cartea saptaminii e antamata cu un an inainte si e scrisa special de un mare autor olandez. Nu sare de 150 de pagini. Dupa un an de distribuire gratuita, drepturile revin editurii care da mai mult. Inutil sa precizez ca, asa cum Houellebecq isi plimba catelul prin fata Academiei Goncourt in fiecare toamna, fiecare mare autor olandez trimite semnale cum ca ar dori sa aiba Cartea. Tema e libera, of course…, iar roialitatile curg. Acum vine cireasa cea putreda: in timpul saptaminii cartii, daca te prinde Nasu’ pe tren, tramvai, etc. si-i arati cartea gratuita (care demonstreaza clar ca ai dat 12 euro pe o carte), mergi gratis, indiferent de distanta. Aici intervine directorul proiectului, care spune ca multi olandezi cumpara carte numai pentru a merge gratis cu trenul, chit ca biletul ar fi mai ieftin. Nu-i asa ca nu impartasiti amuzamentul?
Bun, si daca nu era de ajuns, Saptamina cartii are niste puisori, prin iunie, respectiv decembrie, adica Luna Cartii politiste si Saptamina cartii de copii. Si toate, dar toate sint cel putin profitabile pentru toata lumea.
Un tirg de socializare, nu de vinzare
Dar sa revenim la Manuscripta: are virsta frumoasa de trei ani, se tine intr-un loc accesibil publicului, nu e tirg de vinzare, ci de socializare. Adica vine scriitorul, cititorul il pipaie, urla “Este!” , il intreaba cum i-a venit oare ideea de a-si omori personajul feminin la pagina 300, apoi retine ca peste o luna trebuie sa cumpere un nou roman pentru ca i-a placut sacoul individului. Exact, ati ghicit: este un festival dedicat exclusiv viitoarelor aparitii, un tirg de promovare. Bineinteles, ca orice festival/tirg care se respecta, autori straini: Meir Shalev (da, are legatura cu Zeruya, e unchiul ei mai tradus), Bernhard Schlink etc. Discutii cu autori olandezi, bai de public, insa nimic festivist. De altfel, Manuscripta, un complex de fabrici (caramizi, tevaraie, totul prefacut fara mare efort in spatiu al cartii), adaposteste si cel mai dorit spatiu de joaca pentru copii din Amsterdam. Adica, daca tot n-ai parcuri, ce poate fi mai mishto decit sa-ti duci plodul intr-un parc pe unde trece si un om sandvis imbracat in coperta ultimului Rushdie? Basca cele citeva baruri din cadrul tirgului unde nu se asteapta ca la Gaudeamus si nici nu se asuda ca la Bookfest. Passons… Un pic zguduita editia asta, pentru ca primaria intentioneaza sa desfiinteze Cartierul Rosu, pe motiv de sclavie umana. Te pufneste risul: dupa ce ai devenit legendar datorita acestui loc, iti dai seama ca prostitutia poate n-ar fi OK?
Sa revenim la carte si, poate, la editurile olandeze, aceste institutii cazate in case cum doar in vis ti se arata. De Beizige Bij, editura care tocmai a publicat Orbitor 1, sta practic intr-un castel (ingust, ca orice interior olandez, insa castel). Exista ingrijorari, ofensiva e-book-urilor, psihicul labil al autorilor, insa, in general, lucrurile vazute cu ochiul infanteristului roman par cel putin martiene.
Ultima vizita, la foarte discreta Editura Eva Cossee. Adica la ei acasa. Iese palinca, Christoph a fost 12 ani director editorial la Suhrkamp, 8 ani la Hanser, apoi si-a urmat sotia in Olanda impreuna cu vreo trei autori de prima mina, David Grossman si Coetzee printre ei, pentru a infiinta aceasta editura finuta. Au deja 7 ani vechime si, surpriza, anul acesta tinarul lor autor, Gerbrand Bakker, a cistigat IMPAC Dublin Award. Dupa ce a fost refuzat de 20 de edituri olandeze. Christoph face parte din acea categorie de editori (hai sa spunem patroni de editura) pasionati de literatura. Poti vorbi ore intregi cu el despre un pasaj dintr-un roman, si chiar o fac. Eva e cea practica, vine si-i smulge tigara de foi din gura, dupa care completeaza pragmatic: David (Grossman) e nasul nostru. Coetzee e cel mai bun prieten al lui Christoph. Etc. In prezenta acestor oameni eu uit total de Cartierul rosu, de desfiintarea lui, uit de proiectele fiscale ale guvernului Boc X si-mi aduc aminte de ce imi place meseria asta.
In fata editurii e, bineinteles, un canal (nu, nu din acela) pe care inca se mai scurge cite o barcuta turistica. Piatra cubica unduieste (o fi palinca?) sub cite o bicicleta. E Ok. In stinga am un raft de David Grossman, in dreapta unul de Coetzee si, totusi, tacem impreuna. E bine!