Cum ai ajuns, impreuna cu Razvan Radulescu si Alexandru Baciu, la aceasta poveste?
Am pornit de la situatia unui barbat care iubeste doua femei si care e pus la un moment dat in pozitia de a alege de care sa se desparta. Asta a fost punctul de plecare pe care l-am propus spre dezvoltare lui Alex si lui Razvan. De aici au urmat luni si luni de discutii, de razgindiri si reveniri, la capatul carora am reusit sa legam un sinopsis, pe care apoi l-am scris in maniera deja obisnuita. Am trecut prin multe variante. La un moment dat stiu ca am avut si o varianta de structura in care cele trei personaje din trunghiul amoros aveau ponderi egale. Dar am renuntat si, dupa vreo trei drafturi, am ajuns la scenariul pe care l-am filmat. Ultimele modificari pe text le-am facut in perioada repetitiilor.
Ai spus despre lucrul la film ca a fost mai degraba delicat decit complicat. Argumenteaza, te rog.
Filmul nu a fost complicat in sensul in care Furia sau Hirtia va fi albastra au fost complicate. A fost mai putina munca fizica, mai putine probleme organizatorice, in schimb a fost filmul la care am simtit ca fiecare detaliu conteaza, ca fiecare secventa e aproape la fel de importanta precum celelalte. Lucrul asta, la acordul fin, si concentrarea pe parcursul a doua luni si ceva, cit au durat filmarea si repetitiile, au fost pentru mine epuizante. Am simtit la un moment dat ca un gest gresit al unui actor sau o nuanta pe linga pot suci filmul intr-o directie gresita.
De ce e greu sa filmezi sentimente?
Problema e ca, atunci cind faci filme despre intimitate la modul onest, nu o poti face fara sa iti accesezi cumva propria intimitate. Si asta e destul de incomod pentru majoritatea dintre noi. Probabil ca e simplu sa arati sentimente pe ecran daca functionezi intr-o conventie de melodrama; umbli pina la urma la niste clisee si acoperi golurile de sinceritate cu tehnica. Si actorii fac asta de multe ori. Cred, de exemplu, ca e mult mai greu sa convingi un actor sa se dezbrace de haine decit sa isi exhibe propria intimitate prin felul in care joaca. E mult mai usor sa faci ce ai invatat la scoala, sa apelezi la tehnica asa cum apelezi la o plasa de siguranta. Ei, noi am incercat sa facem filmul fara plasa asta de siguranta, din momentul in care am scris scenariul pina la filmare. E in acelasi timp greu si interesant.
Ai vreun reper in filmarea sentimentelor?
Cred ca Bergman a ajuns cel mai departe in directia asta.
Ai mai spus ca a fost si prima oara cind ai simtit ca actorii erau la fel de motivati ca tine. Ce crezi ca determina o sinergie perfecta in interiorul echipei?
In principiu, increderea reciproca. Eu lucrez in aceeasi echipa de multa vreme. Am aceiasi colaboratori principali de citiva ani de zile si sintem foarte rodati impreuna. Ne intelegem fara multe vorbe si ei cu totii stiu cam ce pretentii am de la o filmare. Eu, la rindul meu, am inteles de mult ca nu pot face filmul singur si am ajuns la faza la care mi se pare chiar interesant ca nu pot controla chiar totul si ca ii pot implica si pe altii in procesul de creatie – atit timp cit pot dirija ansamblul. Din ciocnirea asta de personalitati se nasc lucruri bune pe platou, altfel filmul risca sa devina un produs steril. Dar, pentru ca lucrurile sa functioneze, e nevoie ca toata lumea sa creada in mod autentic in proiect si sa aiba incredere ca mergem in directia buna.
Sint lucruri care te nemultumesc la film?
Sigur ca sint. Cred ca din cauza asta orice regizor care tine la detalii isi revede cu greu filmele. Sint multe lucruri care puteau iesi mai bine in Marti, dupa Craciun. In unele cazuri as avea acum solutia, in altele nu sint inca lamurit. Dar cred ca filmul a iesit in mare masura cum imi doream, si asta e pentru mine extrem de important. Mi-l asum in totalitate si cred ca reprezinta foarte bine nivelul profesional si artistic la care sint in momentul asta.
Ce ti se pare cel mai usor cind faci un film?
Cind ai doar 20-30 de cadre in tot filmul, probabil ca cel mai usor e sa le montezi.
Esti probabil singurul regizor roman care isi acordeaza filmele dupa etapele propriei evolutii. Te-ai gindit de ce se intimpla asa?
Eu nu cred ca e chiar asa, vreau sa zic nu cred ca sint eu singurul care functioneaza in acord cu evolutia personala. Daca ai pretentia ca faci film de autor, e pe undeva previzibil ca intr-un fel sau altul sa vorbesti despre tine, despre problemele, fricile si dezamagirile care decurg din raportarea ta la lumea in care traiesti si la schimbarile biologice prin care, inevitabil, treci. Asta e motivul pentru care, in general, nu lucrez dupa un plan cincinal. E adevarat ca dupa Furia am profitat de o pauza mai lunga si am pus pe hirtie subiectele urmatoarelor doua filme, desi mi se pare destul de riscant sa-ti faci planuri pe termen lung, pentru ca e foarte posibil sa nu te mai regasesti in subiectul pe care ti l-ai propus in urma cu citiva ani.
La 60 de ani o sa faci filme cu pensionari sau cu karate, asa cum prevedea Razvan Radulescu intr-un interviu?
Cu karate si roboti, poate, sa-i dau ocazia lui Razvan sa scrie si el un SF… Eu nu stiu despre ce va fi urmatorul meu film, si tu ma intrebi ce o sa fac peste 20 de ani?!… Habar n-am. Ca sa fiu sincer, acum ma tenteaza mai degraba sa fac filme cu batrini. Probabil ca la 60 de ani o sa fac prospectii prin licee.
Esti deschis colaborarii cu alti scenaristi sau mergi pe vechile prietenii?
Suna nasol asta cu vechile prietenii, e ca si cum as favoriza niste scenaristi doar pentru ca sintem prieteni. Nu e nici pe departe asa. Cred ca functionam bine impreuna si ca ne completam in mod fericit. Acuma, si casniciile se mai destrama, si rudele se mai cearta – daramite scenaristii. E greu de spus ce se va intimpla peste citiva ani. Deocamdata insa, imi doresc sa scriu si urmatorul scenariu tot impreuna cu Razvan si Alex.
Maria Popistasu: “E complicat sa iti cladesti fericirea pe nefericirea altora”
Care au fost calitatile pe care le-ai gasit personajului tau? Are si defecte?
In momentul in care am citit scenariul am fost impresionata de calitatea tuturor personajelor si de grija cu care li s-au atribuit replici si gesturi. Raluca, desi nu are o poveste detaliata, mi s-a parut interesanta mai ales pentru momentul in care o prinde actiunea filmului. Un pic inainte de 30 de ani, cu o viata profesionala aparent asezata, dar intr-o relatie cu un barbat insurat care o pune in fata unei situatii dificile. Raluca este prinsa intre sentimentele fata de Paul, pe care il iubeste atit de mult incit nu-l poate conditiona, si propriile pareri despre moralitate. Cred ca are un fel de altruism care m-a atras in mod deosebit.
Crezi ca ai fi putut juca la fel de bine si rolul sotiei?
Mi-ar fi placut, sigur, si rolul sotiei, dar nu cred ca am fost vreodata o optiune. Nu stiu sa spun cum as fi jucat. E un rol carnos, aparent exclusiv pozitiv, si era mult de lucru la el. Cred ca Mirela este foarte potrivita. Radu a ales bine asa.
Ai obtinut anul trecut Premiul de interpretare Adolf Grimme in Germania pentru productia de televiziune Cealalta femeie/Die Zweite Frau. Ai locuit chiar o vreme la Berlin, unde ai invatat limba germana. Mai este Germania o optiune artistica pentru tine sau te concentrezi acum pe Romania?
Pentru mine premiul ala e foarte abstract. Nu inseamna mare lucru, nu am auzit niciodata de el inainte sa il primesc. Pare sa fie mai important pentru industria lor, si daca asta inseamna ca imi ofera de lucru in continuare si ca imi creste cota, atunci e foarte bine. Germania ramine astfel o varianta importanta, ca si toate celelalte tari in care am lucrat, mai ales pentru ca un rol principal acolo ma sustine financiar mult timp acasa. E greu de spus ca ma concentrez pe Romania. Se fac prea putine filme si inca si mai putine in care sa fie un personaj care sa mi se potriveasca si pe care sa-mi doresc sa-l joc.
Publicul din Romania nu te-a mai vazut de la Legaturi bolnavicioase incoace. Ce ai facut de atunci pina acum?
Pai de la Legaturi… au trecut aproape cinci ani in care am lucrat si locuit in patru tari, am fost la Shooting Stars Berlin, am jucat in medie intr-un film pe an cu care apoi am fost pe la festivaluri si, ocazional, am mai primit un premiu. Nu e o activitate tumultuoasa, dar pentru mine a fost foarte bine. Cred ca sint norocoasa, dar cred ca e important si faptul ca am stiut sa refuz roluri.
Ce il deosebeste pe Radu Muntean de ceilalti regizori cu care ai lucrat?
E important de mentionat ca pina acum nu am lucrat la fel cu doi regizori. La Radu insa, am lucrat intr-un regim care mi-a placut foarte mult si care m-a avantajat. Am repetat mult inainte, am discutat si mai mult, iar cind a fost vorba de filmare, am lucrat concentrat si fara stres suplimentar. Lucreaza atent, imi inspira foarte multa incredere si cred ca asta e unul din elementele noi in ceea ce ma priveste in relatia cu un regizor. Aveam tendinta sa fiu suspicioasa, si asta ma facea sa chestionez mai mult decit era cazul deciziile regizorale. Acum a fost altfel.
Ai reprezentat filmul la citeva festivaluri, in Romania si in afara. Care au fost lucrurile pe care le-ai auzit cel mai des?
Cel mai des sintem intrebati daca dialogul este improvizat. Apoi aud foarte des: “Eu am fost in situatia amantei sau a sotiei” etc. Filmul ajunge la public si il emotioneaza mai ales pentru ca empatizeaza puternic cu personajele si simte nevoia sa ia partea unuia dintre ele. In film nu e nimeni pus in postura de personaj negativ, de tap ispasitor. Scenaristii au avut grija ca toate cele trei personaje sa fie oameni fundamental buni.
Si finalul filmului, cum l-ai interpreta?
Cind spun ca oamenii empatizeaza si iau partea unuia dintre personaje e departe de senzatia ca tii cu una dintre tabere. Nu sint buni si rai, si de aia nu e la indemina sa alegi cine are dreptate. Nu este o conspiratie ticaloasa in care Paul si amanta incearca sa scape de nevasta, ci un film in care fiecare incearca sa ia o decizie buna, care sa ii raneasca cit mai putin pe cei din jur, dar care are la capat promisiunea fericirii. Este un final deschis, iar in oricare varianta happy end-ul clasic este exclus. E complicat sa iti cladesti fericirea pe nefericirea altora. E un film trist, dar, cum spune unul dintre scenaristi, adevarata drama este ca nu e nici o tragedie.
Mirela Oprisor: “N-am facut de capul meu ce-am facut acolo”
Radu Muntean n-a vrut initial sa te ia pentru ca ii pareai prea tinara, dar ce virsta ar fi trebuit sa aiba sotia din film?
Cred ca singurul care poate sa raspunda la intrebarea asta e regizorul. Eu m-am bucurat foarte tare ca Radu s-a razgindit si m-a chemat la proba. Nu mai spun cit m-am bucurat cind am aflat ca am luat proba.
Cum l-ai convins pe Radu?
Nu stiu, nu mi-a spus. Dar pe toata durata repetitiilor si filmarilor nu mi-a dat nici o data senzatia ca se indoieste de alegerea facuta, si asta mi-a dat incredere. Razgindirea lui Radu vizavi de virsta sotiei din film mi-a dat sansa sa debutez intr-un rol asa mare si important. Tot la Radu am jucat un rol mic in Hirtia va fi albastra. Si la Boogie am avut sansa mea sa joc, dar am pierdut-o. Am fost chemata la proba, vreau sa zic. Aproape tot ce am facut pina acum in film i se datoreaza lui. E o ocazie sa-i multumesc pe calea asta…
Cum ti-a explicat rolul?
A avut multa rabdare cu mine…
Ti s-a pus intrebarea cum e sa debutezi in rol principal la 37 de ani si sa iei si un premiu de interpretare, la Sarajevo, dar cind mergeai la castinguri si nu luai rolul, exista in tine convingerea ca esti buna si ca pina la urma le vei arata tu la toti?
Nu neaparat. Te duci la castinguri din inertie. Pe undeva, da, te gindesti ca poate de data asta reusesti. Si sigur ca se aduna frustrare. Acuma, cu rolul asta si cu tot ce s-a intimplat legat de el…, nu e numai meritul meu. E si meritul lui Radu, al scenaristilor, al celorlalti actori, al intregii echipe, nu? N-am facut de capul meu ce-am facut acolo. E, in primul rind, un film foarte bun.
Cum ti-ai defini personajul?
Cred ca ceea ce i se intimpla in film sotiei este cosmarul tuturor femeilor casatorite. Ca sa il pot juca, mi-am imaginat ca mi se intimpla mie si am spus cuvintele din scenariu.
Ai fi putut s-o joci la fel de bine si pe cealalta femeie?
Nu stiu.
II dai circumstante atenuante sotului?
N-are nici o scuza. E un mare bou.
Crezi ca finalul filmului anunta ceva bun?
Adio si n-am cuvinte!
Mimi Branescu: “Nu stiu daca e ok sa judeci un om care iubeste”
Tu si Radu ati inteles la fel personajul?
Cu siguranta, altfel nu am fi intrat in filmare. Sau n-ar fi filmat cu mine. La Radu e mai greu sa filmezi altceva decit ce vrea el. Asta e una dintre calitatile lui. Stie ce vrea si te face si pe tine sa intelegi. Si mergi cu el suta la suta.
Ce circumstante atenuante i-ai gasit personajului sau, dimpotriva, nu l-ai considerat vinovat cu ceva?
E un om care se indragosteste si care incearca sa impace si capra, si varza. Vrea sa rezolve delicat o situatie de tot rahatul. Nu-i reuseste pentru ca din situatii de genul asta iesi de obicei foarte sifonat. Nu stiu daca e ok sa judeci un om care iubeste. Sau, ma rog, il judeci, dar sint multe de pus in balanta.
Care a fost cea mai grea scena?
O scenuta cu domnul Rebengiuc, care nu apare in film. Eu il strigam, dinsul nu ma auzea, traversam strada si il intrebam de ce nu raspunde la telefon. Era impecabil. Ma privea de fiecare data altfel, surprins ca ma vede, si ma facea sa rid. Era filmata de departe, eu eram si cu spatele cit dura schimbul de replici. Dar n-am fost in stare sa o fac fara sa rid. In ultima zi de filmare.
Mirela Oprisor povestea intr-un interviu cit de epuizanta a fost scena confruntarii cu sotul, ca ii cadea glicemia la fiecare dubla. Si tie?
Nu.
Dupa atitea intrebari despre faptul ca esti casatorit si in realitate cu sotia din film, ce crezi ca a ramas pe dinafara, adica ce ti-ar fi placut sa spui si n-ai avut ocazia?
Ah, ce intrebare frumoasa!… M-ai surprins. Sincer, ma asteptam sa ma intrebi ceva legat de asta. Uite, de exemplu, daca o mai iubesc dupa aproape sapte ani si daca mai vreau sa facem un copil. Da, din toata inima, la amindoua.
Fiind si dramaturg, si scenarist, nu ai gasit in film replici si situatii pe care ti-ar fi placut sa le modifici?
Eram setat pe text, sa il stiu cit mai bine.
Un scenariu de-al tau a cistigat recent finantare. Te tenteaza si regia de film?
Nu ma tenteaza deocamdata.
Cum ai interpreta finalul filmului?
Ca fiind perfect.