Indignarea mea a fost stirnita de o serie de reactii, pe unele forumuri de ziare, la scrisoarea privind greva fiscala initiata de un grup de scriitori, artisti din alte domenii etc. O stiti deja, banuiesc. Printre semnatari: Serban Foarta, Andrei Plesu, Harry Tavitian, Alexandru Solomon – si multi altii, fireste, nume mari ale culturii contemporane romanesti. O scrisoare cit se poate de onesta, care contesta aberatiile fiscale initiate de acest guvern din iresponsabilitate si, probabil in egala masura, din razbunare. O razbunare care i-a vizat pe ziaristi, dar care a afectat mult mai multa lume.
Insa nu despre asta intentionez sa vorbesc, catastrofele guvernului actual se cunosc deja prea bine, iar aceasta lege privind drepturile de autor nici macar nu e printre cele mai mari asemenea catastrofe. M-a cuprins insa, iertati-mi cuvintul, greata citind comentariile de pe forumuri. Si n-avea cum sa se intimple altfel. Injurii de cea mai joasa speta, asezonate cu: “La munca, trintorilor!” , “Ati stat si-ati belferit toata viata, iar acum nu vreti sa va platiti impozitele! “. Si alte mizerii de genul asta. Nu le comentez direct, te indigneaza pina si faptul de a le trece din nou negru pe alb. Comentez, evitind sa exemplific, doar mizeria de limbaj, violenta extrema, epitetele scabroase, murdaria mentala a celor care deverseaza pe forumuri. Caci cei mai multi dintre ei nu scriu acolo, asta fac: deverseaza. Ce anume? Se stie.
Sigur, s-a scris enorm despre insalubritatea Internetului, despre neputinta de a controla limbajul incalificabil si violenta lui. Dar trebuie sa scriu si eu, pentru ca lumea s-a schimbat decisiv, din punctul meu de vedere, odata cu “libertatea” de acest fel, adica libertatea de a agresa niste oameni, uneori niste valori, oferita de spatiul virtual. Toti agramatii, toti cei care “emit ginduri”, fie ele oricit de abrutizate, s-au trezit deodata cu posibilitatea de a le expune in scris, cu posibilitatea de a le oferi spre citire multor altora.
Si, din pacate, profita din plin de aceasta posibilitate. Daca odinioara intelectualul public se putea teme, eventual, doar de polemici cu colegi de breasla, cele mai multe purtate in limitele bunei-cuviinte, actualmente el si activitatea lui sint presarate dinaintea porcilor – iar asta e o metafora, epitetul e folosit doar pentru a-i implini acesteia scopul. Niste porci, afirmatia cu metafora ramine valabila, care se reped hulpavi in troaca numita mai nou forum, facind ferfenita ceea ce cu larghete li se ofera. Mai mult, in micimea lor, probabil isi inchipuie ca au facut dreptate, s-au racorit un pic pe acei “ticalosi”, “scirta-scirta pe hirtie”, care “se lafaie in bani”, “in timp ce eu, maica, muncesc de zor pentru banutii mei”.
Violenta acestui limbaj ma provoaca, sper ca acceptati ca firesc acest lucru, la o replica de aceeasi natura, cu o violenta domolita totusi, dat fiind ca ne aflam intr-un spatiu public onorabil. Internetul a creat insa un imens teritoriu in care frustrarile se transforma in oribilitati. Fidel metaforei mai sus create (o fi fiind ea subtire, dar alta nu-mi vine la indemina acum), o sa-mi amintesc de-o vorba “din batrini”: “Daca te amesteci in tarite, te maninca porcii”. Inainte, oamenii de calitate puteau sa nu se amestece in tarite, era optiunea lor. Sint nenumarate exemple de intelectuali care s-au retras, din motive mai mult sau mai putin personale, din zona de audienta directa, lasind ca lucrarile proprii sa vorbeasca in numele lor. Sint nenumarate exemple de intelectuali care au refuzat contactul direct cu presa, cu mass media in general.
Lumea s-a schimbat insa, iar acum nu mai tine deloc de optiune. Acum esti amestecat “in tarite” printr-o simpla stire despre tine. Nu e nevoie sa iesi tu in fata. Si nici nu te poti ascunde. O stire despre tine, precum cea de la care a pornit scrierea acestui articol, e suficienta pentru a stirni hienele forumiste. Un proverb a murit, si-a pierdut valabilitatea. Si odata cu el a murit si lumea cealalta, mai simpla si, vrind-nevrind, mai decenta.
Nu vin cu nici o morala. Ci doar cu o anume tristete legata de modul in care, de multe ori, lumea se schimba fara ca noi sa opunem in vreun fel rezistenta. Lumea se schimba, iar noi sintem de prea multe ori mult mai adaptabili decit ar trebui sa fim. Iar cel mai trist e ca, “beneficiind” de aceasta imensa capacitate de adaptare, ni se intimpla foarte rar sa mai avem timp sa sesizam cit de urit ne schimbam noi insine. In rind cu lumea.