Dar personajul principal este chiar Rusia, cu natura ei imensa, coplesitor de frumoasa, cu atrocitatile razboiului civil, dragostea, moartea, discutiile intense, interminabile, despre orice. O carte de citit, chiar daca pare facila la lectura. Stilul e incintator; e tradusa de Emil Iordache. Regret din ce in ce mai mult ca nu am stat mai mult de vorba cu dinsul, m-ar fi ajutat sa pricep atitea lucruri ramase obscure din necunoasterea epocii de atunci, a vietii autorilor, a chichitelor literare… Extrem de interesanta e punerea in paralel a lui Blaga cu Pasternak, in prefata lui. Amindoi poeti mari, amindoi traduc Faust, amindoi scriu un roman (Blaga, Luntrea lui Caron), amindoi sint besteliti…
Cred ca nici nu mai ies din casa astazi, nu prea am bani si cei citi mai sint ii tin pentru medicamentele scumpite halandala (desi sint pe retete compensate!), iar cu cititul, observ ca uit aproape imediat, de la mina pin’la creier, amanuntele uneori importante si nu am decit o viziune generala dupa o prima lectura, destelenitoare.
Tot asa mi-am uitat si poeziile si poate tocmai de asta mi-e greu acum sa le revad. Mi se par scrise de altcineva! Nu am o vedere clara asupra lor, am tot scris, am tot scris si acum sint secat – o fintina innamolita. Dar nu e timp de mofturi, voi face pe dracu-n patru, desi imi vine al naibii de peste suflet…
Veronica D. Niculescu: Eu n-am facut nimic deosebit, aceleasi povesti, am tot tradus, asta am citit, am iesit doar un pic. Lucrez cam in trei transe de citeva ore in fiecare zi, dimineata, dupa prinz si seara, sa ma tin de norma.
Ma tot gindesc sa imi iau o bicicleta. Am fost cit pe ce si acum citiva ani, insa ma temeam intr-un fel, nu stiam pe unde m-as strecura, ma tem de masini. Acum insa e gata pista lunga pentru biciclete, din centru pina hat departe, prin padure, si e usor de mers fara grija masinilor, traversind parcul Sub Arini si apoi o bucata de padure. Cred ca mi-ar prinde bine miscarea. Uneori nu ma mai trage nici pe mine ata sa mai ies sa ma plimb in pauze si risc sa ramin tot mai legata de birou. Nici prin parc nu prea imi sade bine singura. Cu bicicleta insa imi imaginez ca as putea vijii fara sa dau nimanui socoteala. O evadare, asta ar fi!
E soare, lumina blinda de seara. A fost destul de liniste zilele astea, m-am si izolat bine de tot.
E foarte placut duminica seara, cind urmeaza una din acele saptamini fara predare de articole. Una din doua… In rest, cam nimic nu ma siciie, trebuie doar sa ma tin de ritmul traducerii.
E.B.: Tu stii cum e lunea la mine. Dar acum observ ca tot dau vina pe zile si ele sint cam la fel, azi sint programat la medicul de familie si o sa trebuiasca sa ma duc la dispensar pe la 8.30, iar dimineata ma simt intotdeauna deprimat.
Am vazut pisicoantele la televizor, care au tinut cam un ceas, pina pe la 6, apoi m-am uitat si la finala, asa ca acum sint incleiat de somn.
Ce sa-ti spun? Aici nu prea se umbla cu bicicleta, e o raritate, de fapt eu chiar nu am vazut pe nimeni, dar daca tii atit, fa si asta, ca doar nu e un capat de tara.
Ti-am spus ca am terminat Pasternak si am cazut iar intr-un gol. Uit atit de repede incit doar cind citesc ma simt bine si am impresia ca fac ceva ca lumea.
Aici e tot intunecat, e nor de dimineata si cu cafeaua fara lapte (ieri nu am fost afara) caut sa ma mai trezesc si apoi sa ma rad, sa fac patul…
Incerc sa ma mentin linistit, uneori chiar reusesc si atunci cred ca totul este posibil, dar fiecare inceput de zi ma gaseste la fel, cu aceleasi lucruri neincepute, neterminate…