Acolo unde noi vedem un urs, chinezii vedeau “trei pasi” si “sapte excelente”, inuitii un caribou, indienii navajo un barbat rasucit. Intre timp, din oras oricum nu mai vedem nimic, stilpii de iluminat aprind cerul si stelele se pierd in atita lumina. Apropo, stelele nu stralucesc, “scintileaza”. Si au culori diferite, si magnitudini aparente diferite, si fiecare stea se afla intre granitele unei constelatii, nu poate sa stea de capul ei, suspendata in no man’s sky. Granitele astea au fost stabilite in 1922 de Uniunea Astronomica Nationala care, printre altele, aproba si botezul unei stele. De fapt, il aproba din ce in ce mai rar.
Pe vremea lui Niccolo Cacciatore, unul din astronomii care au lucrat la catalogul Palermo al stelelor, nu exista nici o Uniune. Asa ca Niccolo a botezat 2 stele (din cele 7.000 si ceva pe care le-a trecut in catalog) cu numele lui tradus in latina si scris de-a-ndoaselea. Gluma a fost data-n vileag de un britanic, Webb. Drept urmare, pe Sualocin-Nicolaus o cheama acum Alpha Delphini (adica cea mai stralucitoare stea din constelatia Delfinului), iar pe Rotanev-Venator – Beta Delphini (a doua cea mai stralucitoare stea din aceeasi constelatie). Intr-un fel, are si Uniunea dreptate, trebuie sa existe o ordine pe cer, iar daca pe unele stele le cheama Alnitak, Kornephoros sau Vega, nu inseamna ca altele trebuie sa se numeasca Cerasela, Roxana sau Dorel.
Pentru ca Apollinaire a fost foarte convingator atunci cind a spus ca “Il est grand temps de rallumer les etoiles”, la Bucuresti se fac cursuri de astronomie (la Fundatia “Calea Victoriei” si la Observator), ambele sub indrumarea lui Adrian Sonka. Astept cele doua nopti de uitat prin telescop si momentul in care o sa fiu in stare sa ma uit pe cer si sa recunosc toate stelele dupa nas, culoare, optiuni politice si preferinte literare. Pina atunci, va anunt ca toamna se vad urmatoarele constelatii: Cassiopeia, Aries, Perseus, Andromeda, Pegasus, Cetus (Balena), Sculptor. Si mai ales Camelopardis (Girafa).