Am aterizat in Atlanta, pe un aeroport burdusit cu soldati – imprastiati prin baruri, pe jos, la fumoar, in sala de asteptare –, de la celebrii “marines” la “airborn” soldiers. Mare parte, doar adolescenti, barbati si femei, de toate culorile, erau echipati ca de plecare la razboi, cu numele inscris mare pe piept si pe rucsac – vorba cinica a lui Teodorovici, impreuna cu care am venit aici: ca sa poata fi mai usor de identificat “in caz ca…” –, insa aveau un comportament de oameni care se pregatesc doar ca sa fie figuranti intr-un war movie de succes.
La aeroportul din New Orleans, i-am cerut soferului care urma sa ne duca la hotel sa ne-astepte sa fumam o tigara (dupa vreo 20 de ore de nefumat). Ne-a spus sa nu ne grabim, sa stam cit vrem, ca oamenii de pe-aici sint mai domoli din fire, nu se grabesc nicaieri. “Bine-am nimerit”, ii zic cu Teodorovici. “Am dat peste moldovenii Americii.” Lucru care ni s-a confirmat cumva si in zilele urmatoare. Cu unele mici-mari diferente. Cum ar fi, de exemplu, ca proverbiala noastra incetineala (ca sa nu-i zic lene) n-a produs nimic asemanator jazz-ului care a fost inventat aici.
De vorbareti, localnicii mi s-au parut ceva si mai si decit noi. Pur si simplu, daca-ti incrucisezi privirea cu ei pe strada, te saluta ca si cum te-ar cunoaste de-o viata.
In plus, daca te vad turist, se pare ca isi asuma datoria civica de a-ti ura bun venit. Si cine nu vorbeste, cinta. Pe unde-apuca, in mijlocul strazii, in usa casei, pe bicicleta. Cred ca n-o sa-mi iasa prea curind din minte – rid si acum cind scriu – cam in ce fel unul dintre zecile de cintareti i-a improvizat lui Teodorovici, “the man with the camera”, un blues.
Si, ca totul sa fie perfect, e prima data cind, fiind in strainatate, simt ca a fi roman e considerat de localnici un lucru senzational (a nu se intelege prin asta ca mi-a fost vreodata rusine ca-s roman). Aici, Romania e doar un nume de tara indepartata, pe care ceilalti asteapta cu entuziasm – sigur nu cu o politete ipocrita – sa-l umpli de sens.
Cam asta ar fi de spus in graba, la o prima impresie. Mai pe larg (si despre festivalul de literatura pentru care sint prezent aici) o sa povestesc saptamina viitoare.