Tot Pascal este cel care gaseste sursa nefericirii oamenilor in faptul ca nu stiu ca trebuie sa se odihneasca. Interesanta este si definitia pe care Banu o da oblomovismului: “odihna erijata in regim de viata cu durata nedeterminata”.
Tipologia noptii
In cea de-a doua parte, George Banu face un fel de tipologie a noptii. Exista nopti moderne, adica nopti fara Mintuitor si fara ajutor, asa cum exista si nopti sfinte, exista nopti ale literaturii, pline de zgomote si nopti ale picturii, in care domneste tacerea. Din literatura sint amintite noptile albe, al caror artist neintrecut este Dostoievski, noaptea simbolista si cea naturalista, iar din teatru noaptea shakepeariana, care nu-i lasa pe oameni sa doarma. In pictura cele mai cunoscute nopti sint cele bogate in culori, ale lui Van Gogh. Mai exista nopti ale geloziei si nopti “electrice”, nopti politice, precum faimoasele noaptea cutitelor lungi si noaptea de cristal. Celebrele ultime cuvinte ale lui Nerval, “noaptea va fi neagra si alba”, inchid a doua parte a trilogiei lui George Banu.
Si uitarea poate fi de mai multe feluri: uitarea selectiva sau “de eschivare”, uitarea voluntara, “uitarea de rezerva” si “uitarea de disparitie”, cum ar spune Paul Ricoeur. Nu este totuna sa uiti fiintele si sa uiti lucrurile, spune Banu. Sint apoi comparate memoria si uitarea. Autorul distinge astfel intre omul memoriei si omul uitarii, primul supus, iar cel de-al doilea mereu liber.
Prins in acest drum al indepartarii, fara odihna, pina la capatul noptii si al uitarii, este omul de teatru: autorul, personajul si actorul.
George Banu, Trilogia indepartarii. Odihna, Noaptea, Uitarea,
colectia “Performa”, Editura Cartea Romaneasca, 2010, 19.95 lei