Asa suna un mesaj pe care l-am primit in ultima saptamina de destule ori incit sa se transforme in spam. La ora la care va scriu, nu stiu daca licitatia a fost cistigata de Adriana Saftoiu, Marius Daniel Popescu, Maria Dinulescu sau Alice Nastase Buciuta (redactor-sef “Tango”), care au licitat cu totii diverse sume pentru manuscrisul in cauza. Dar stiu alte treburi. In primul rind ca nu Emil Brumaru si-a scos manuscrisul la vinzare, ci o duduie, pe numele ei Anda, care in 2005, la Timisoara, a primit pretiosul document in dar chiar de la autorul lui. In al doilea rind ca stimabilii de la anticariatul Nastratin nu au precizat nicaieri al cui e manuscrisul, cine-l vinde si unde se duc banii.
Iar anuntul licitatiei e formulat in asa fel incit sa crezi ca scoaterea la vinzare e urmarea dorintei autorului. In al treilea rind, sa nu ma-ntelegeti gresit, nu cred ca e ceva ilegal la mijloc, putem vinde ce ne trece prin cap, bibelourile de pe raft, mileurile de la bunica, cadourile de la ultimul Craciun. Nu scrie in nici o lege ca n-ai voie sa vinzi un obiect primit in dar. Dar daca nu scrie in lege, nu inseamna ca e scuzabil. Recunosc, m-am saturat de extrem-afaceristii ascunsi in spatele unor umanisti/mari iubitori de arta (a se vedea si cazul nefericit al lui Ion Birladeanu). Si nu pot sa inteleg cum de drei/dnei Anda, primind ea in 2005 Infernala comedie cu o dedicatie preafrumoasa (semnata de “ingerul Emil Brumaru”), i-a venit ideea de a vinde un poem care incepe asa: “Dulap obscur, in tine arde-un inger/ Imbobocit pe risniti de cafea”.
Cred ca exista in Cartea blestemelor, acolo unde se zice si de ce nu trebuie sa deschizi un sarcofag, o amenintare la adresa celor care-si vind poemele primite in dar. Pe ei ii pindeste transformarea iremediabila intr-unul din versurile poemului vindut. In cazul nostru, cel mai potrivit ar fi: “Dulci farfurii cu sufletul ca raza”. Desi parca e prea multa blindete in el.