Despre ce e vorba? Plecind de la un articol citit intr-un ziar din Cluj-Napoca, Marian Crisan a construit povestea intilnirii dintre un localnic din Salonta, Nelu, paznic de supermarket si pescar amator, si un imigrant turc (pe care aflam la sfirsit ca il cheama Behran) a carui problema e sa ajunga in Germania trecind ilegal granita. Descoperindu-l intr-o dimineata cind pescuia in partea romana a granitei (pentru ca, la inceputul filmului, vamesul ungur nu-l mai lasa sa intre in Romania cu crapul prins in Ungaria – “pestele nu e in Uniunea Europeana” suna pretextul), Nelu il duce pe turc acasa si-l ascunde in pivnita. Nelu locuieste cu sotia lui. Nu sint oameni instariti.
Asteapta ca banca sa le aprobe un credit ca sa poata schimba tiglele de pe casa, asa ca, desi nu se gindise la un business, cind Behran ii da bani ca sa-l ajute sa treaca granita, Nelu ii accepta pina la urma. Asta e viata. Schimba banii, cumpara tigle, il ia pe turc sa-l ajute, ba ii mai si cauta de lucru in Salonta, la brutaria cumnatului sau. In Morgen nu exista personaje negative si pozitive. Nevasta lui Nelu, care bodogane incontinuu, nu e de acord la inceput cu prezenta imigrantului, dar nici nu-l toarna la politie. In citeva zile, cei trei ajung sa imparta dormitorul-living al familiei de parca ar fi locuit impreuna de-o viata. Intr-un cadru o vedem pe sotie uitindu-se de sub plapuma la televizor, iar in spatele ei, la masa, pe Nelu si pe Behran. Ca la camin, intr-o convivialitate studenteasca sau cu familiaritatea cu care bolnavii internati ies din spital la bufetul de peste drum, cu halatul legat peste pijama.
Un final prea moale
Amanuntul cel mai frumos din Morgen e felul in care Behran e acceptat de comunitatea mica a oraselului de pe granita. Nu ni se scoate ochii cu asta – nu ni se arata multe, iar personajele nu prea vorbesc –, dar, intr-un mod foarte discret, imigrantul schimba pivnita si dormitul pe cartofi (pardon, croampe) cu munca pe casa, la tigle, in timp ce masina politiei de frontiera trece ingaduitor, sau cu o partida de biliard la circiuma, in vazul lumii. Prietenia dintre Nelu si Behran ia nastere la fel de discret si, desi ei nu vorbesc o limba comuna – sau poate tocmai de aceea –, intre ei se instaleaza o comunicare normala. Slava Domnului, Marian Crisan nu cade in cliseul atit de des folosit de la Ghost Dog/ Calea samuraiului incoace si nu-i pune pe cei doi sa poarte un dialog in doua limbi diferite, lasindu-i sa se inteleaga elementar, pe dedesubtul limbajului. De altfel, cel putin in copia vazuta la premiera, replicile turcului nici nu sint traduse in romana. Fireste, banuim ce spune si intelegem care a fost intentia regizorului, dar oare cind filmul va rula in Turcia, replicile in romana nu vor mai fi nici ele traduse? Umorul filmului e la fel de discret, manifestindu-se de exemplu in cele trei incercari, ca in basme, prin care Behran spera sa treaca granita, deghizat in diverse personaje (pentru ca, pina la urma, tot rolul de crap sa-i poarte cel mai mult noroc). Marian Crisan reuseste sa surprinda foarte bine aerul de Ardeal si de oras de granita. Atmosfera molcoma a Salontei natale se imprima peste ritmul si stilul filmului. Aparatul de filmat al lui Tudor Mircea urmareste personajele si vehiculele mai mult din spate cu aceeasi discretie cu care inregistreaza si evolutia relatiilor dintre personaje.
Mi-a placut Morgen. Daca ar fi sa-l compar cu alt debut, poate nu mi-a placut la fel de mult precum Cea mai fericita fata din lume, pentru ca am gasit in el si lucruri care mi s-au parut ca n-au iesit cum trebuia, printre care stridenta anumitor interpretari, finalul prea moale si, mai ales, faptul ca ritmul minimalist-ardelenesc se transforma uneori in momente goale.