Din fericire am fraternizat intr-o clipa cu “dusmanul” si “meciul” s-a transformat mai degraba intr-un dans de idei, de conversatii intinse si inainte, si bine trecut de miezul noptii, dupa lecturi. “Suporterii” croati ai literaturii (organizatori, traducatori, editori, scriitori, ziaristi, oameni obisnuiti – intr-o prezenta mult mai numeroasa decit ma asteptam) s-au dovedit la fel de inflacarati ca si cei de la fotbal, numai ca tineau cu noi.
Mika Buljevic, sufletul festivalului, desi e PR-ul unei librarii, mi s-a parut ca are pregatirea si profesionalismul pe care ar trebui sa le detina un eventual responsabil cu literatura intr-un minister al Culturii. Ne-a surprins cu un catalog in croata care, de fapt, functiona si ca o antologie de literatura romana contemporana. Nu a facut totul singura, evident. Am avut bucuria sa o intilnesc acolo, printre alti croati de isprava, pe Marina Gessner – traducatoare formata in Romania, ca urmare a unui proiect ICR – care poate si deja face o munca de adevarat agent literar pentru scriitorii romani. Am vorbit cu doua studente de-ale sale care invatasera deja romana de la ea, in Croatia, si devenisera pasionate de literatura noastra (le placeau, de exemplu, Creanga, Caragiale, Preda, mai multi autori contemporani, insa mi-au marturisit ca nu prea inteleg pasiunea romanilor pentru Craii de Curtea Veche, care li s-a parut un roman ok, dar atit). In rest, legat de literatura, ar mai fi de remarcat ca editorii si scriitorii croati prezenti la discutii ne-au marturisit ca ne invidiaza pentru programele culturale ale Romaniei.
Despre Zagreb cred ca ar fi foarte multe de spus, insa, desi am stat acolo trei zile, n-am avut timp decit sa-l vad pe fuga.
Mi s-a parut un oras perfect occidental, unul frumos, cu o atmosfera relaxata creata de localnici (si turisti, foarte multi turisti) si mai relaxati.
Cam asta a fost, in mare, “meciul”. Iar de cistigat, cred, am avut si noi, si ei.