10 ani de activitate, care n-au fost prea usori, dar care, cu siguranta, au fost niste ani foarte frumosi. Asa incepe mesajul vostru catre cei care va asculta. Cind v-ati apucat de muzica, ati pornit cu niste idealuri, sperante, cautari. Cit de mult s-au schimbat in cei zece ani?
Hmm… Nici macar nu stim daca am pornit cu vreun ideal, cu vreo speranta. Credem ca, initial, au fost doar placerea de a cinta si bucuria de a ne putea exprima artistic. Sperantele si idealurile au aparut putin mai tirziu, cind am realizat ca ceea ce facem chiar are impact la public si ca mesajele noastre isi gasesc ecou.
Evident, din acel moment ne-am dorit mai mult, am vrut sa ajungem si pe scene mari, sa ne auzim muzica la radio, sa cintam cu trupe cunoscute de afara, sa “atingem” cit mai multa lume. Insa acestea au fost impulsuri alimentate major de management. Din fericire, am stiut sa ne pastram modestia si echilibrul interior si sa constientizam faptul ca scopul final e chiar muzica, actul artistic complet, ca publicul nu e o reduta de cucerit, ci un tovaras de calatorie, cu propriile capricii si inconstante si ca singura constanta in arta trebuie sa fie sinceritatea. Faima, gloria, banii, toate trec – sinceritatea trebuie sa ramina. Si da, s-au schimbat multe in jurul nostru, in 10 ani – s-au schimbat oameni, s-au schimbat metodele de promovare, s-a schimbat tehnologia, insa ne place sa credem ca sinceritatea ne-a ramas intacta.
Cea mai mare dezamagire si cea mai mare multumire?
Cea mai mare dezamagire este, probabil, aceea ca nu a existat un salt calitativ major si definitiv in muzica rock romaneasca. Generatii intregi de muzicieni care s-au conectat la muzica europeana si americana a momentului, care au fost “la zi” cu noile stiluri, care au stiut sa inoveze cu adevarat au ramas, mediatic, in umbra “legendelor”, al caror singur merit este ca au supravietuit in timp, fara sa ofere insa nimic nou.
Cea mai mare multumire este ca nu am cedat niciodata presiunilor – fie ca ele au fost de ordin material sau de ordin muzical. Nu a renuntat nimeni atunci cind a dus-o greu, nu i s-a urcat nimanui la cap atunci cind a dus-o bine. Nu am facut compromisuri atunci cind ni s-au propus. Si, cel mai important, am stiut sa pastram prietenia dintre noi, chiar si atunci cind a fost pusa la incercare de certuri sau probleme personale. Si aceasta prietenie ne-a ajutat sa trecem si peste plecarea unor membri sau a managerului…
In acelasi mesaj le multumiti si celor care au cumparat albumele Luna Amara in original. Cit a ajuns sa vinda Luna Amara acum?
Din ultimul album, Don’t Let Your Dreams Fall Asleep, am vindut cam 2.000 de CD-uri, in turneul de promovare si dupa aceea. Nu stim exact cite exemplare s-au vindut cu revista “Sunete”, partenerii nostri la acest album. Oricum, piata muzicala e intr-un mare impas acum, de cind cu download-ul. Insa noi sintem hotariti sa scoatem in continuare albume cu coperta si booklet, pentru ca pur si simplu credem foarte mult in aceasta forma de prezentare – credem ca e o forma care, imbinind muzica si arta vizuala, ajuta la intelegerea mai profunda a primei prin intermediul celei de-a doua.
“Traiti bine” dupa 10 ani de muzica? S-a terminat perioada de tranzitie sau e, ca si in cazul Romaniei, endless?
Oh, e “endless”, cu siguranta! Si cind spunem asta, ne referim mai ales la faptul ca notiunea de “box office” este ceva extrem de relativ in Romania. Adica e posibil sa cinti vineri pe o suma cuprinsa intre 1.000 si 2.000 de euro, in fata a mii de oameni, iar simbata sa cinti pe banii de bilete, cu 80 de persoane, intr-un club mizer de cine stie unde. Asadar, e foarte fluctuanta situatia materiala; o luna poti trai extrem de bine, urmatoarea nu prea. Asta daca intr-adevar vrei sa cinti si daca asta primeaza pentru tine, ca artist. Daca vrei sa faci doar bani, astepti sa pice doar concertele bine platite, cinti o data, de doua ori pe luna si asta e tot. Si nu ajungi niciodata la… Radauti, sa zicem.
Bineinteles, e foarte important sa tii la calitate. La inceput, cintam oriunde si in orice conditii, iar fostul manager insista asupra acestui aspect. Dupa 2007, am decis sa nu mai acceptam concerte in locurile care nu puteau oferi o sonorizare decenta. Asa ca, indiferent de sume si de numarul de oameni, nu cintam daca nu avem pe ce. E singurul criteriu ce nu poate fi… ocolit, nicicum. In rest, sint situatii si situatii: uneori, 50 de persoane pot sa te faca mai fericit decit 500; uneori, un concert caritabil iti da mai mult decit un concert pe o suma mare de bani. Dar sint si concerte bine platite, cu mii de oameni, dupa care ramii… fericit. Sau concerte pe bani putini, cu lume putina, dupa care iti vine sa te lasi de muzica…
In ultimul interviu din “Supliment” spuneati ca romanii se autocenzureaza prin nepasare. Nu simtiti aceasta nepasare inclusiv in rindul artistilor? Ce ne lipseste sa avem si noi un Street Fighting Man?
Probabil ca, in cazul Romaniei, ar fi nevoie de o “street fighting nation”… Sa fim sinceri, nu s-au prea inghesuit artistii romani cind a fost vorba sa le pese de nedreptatile sociale. Nici dupa ‘89, cu atit mai putin inainte. Exceptiile notabile, daca vorbim de rock cu mesaj dupa revolutie, se cunosc si le poti numara pe degete: Vali Sterian, Timpuri Noi, Sarmalele Reci (la inceput), Implant Pentru Refuz, Altar si Luna Amara. Vorbim de cei cu mesaj social-politic constant, nu de cei care zic: “Cum, dom’le, am avut si eu o piesa despre… “. Asadar, nepasarea de care pomenesti a existat mereu si am simtit-o dintotdeauna.
Romanii s-au lasat mereu pe mina unui conducator, a unui singur om. Le-a placut sa existe cineva in frunte, un “tatuc” pe care sa-l urmeze si pe care sa dea vina mai apoi daca lucrurile mergeau prost. Nu credem ca un artist, in Romania, daca vrea sa se implice social, trebuie sa se erijeze in lider de strada: va fi rapid sufocat de multimea agatata de haina lui si care-i va cere: “Fa-ne, da-ne, ia-le! “. Mergem mai degraba pe ideea unui dialog intre artist si public, a unui schimb de idei care sa faca masele sa gindeasca singure.
Sinteti una dintre trupele care au protestat prin muzica. Mesajul vostru s-a schimbat insa in timp. Considerati ca protestul nu mai are sens, ca e ceva “adolescentin”?
Protestul poate imbraca diferite forme si expresii. El poate fi atit radical, cit si subtil. Poate fi violent, dar poate fi si inconjurat de o mare tristete. Poate fi de grup sau solitar.
In acelasi timp, omul e o fiinta complexa. Experimenteaza o gama larga de emotii si sentimente. Noi, ca artisti, incercam sa facem referire, in versuri, la tot ceea ce traim, nu doar la nemultumirile noastre de ordin social. Protestul este o parte importanta din ceea ce traim, pentru ca aceste vremuri te obliga sa iei atitudine, insa el nu este singurul lucru pe care ne intereseaza sa-l exprimam. De exemplu, vrem sa vorbim despre mirare: de ce nu se mai mira romanii in fata raului, in fata nefericirii, de ce le iau ca pe niste fapte date, naturale? Vedeti, si din lipsa mirarii se ajunge la pasivitate, la lipsa nevoii de protest. Vrem sa vorbim despre iubire: de ce nu o mai vedem, de ce atita ura si incrincenare? Din cauza urii, romanii sint usor de manipulat, ura si frustrarea ii orbesc.
Am mai spus-o: romanilor le place mult sa strige, si mai ales sa strige sloganuri fara sens: “Fuck the system!” , “Sa traiti bine!” , “Iesi afara, javra ordinara!” , “Noi muncim, nu gindim!” , “Iliescu apare, soarele rasare!” , si tot asa. Romanii cad usor in extreme, de aceea profunzimea aflata in mijloc, in echilibru, le scapa. Or, noi tocmai despre asta am ales sa vorbim in ultima vreme. Mesajul nu s-a schimbat, a devenit doar mai nuantat. Si pe urmatorul album, el se va intoarce la limba romana si la expresii mai concrete.
De ce nu ati lansat un album cu ocazia celor 10 ani?
Sincer, asta a fost intentia initiala, sa lansam un album in aceasta toamna. Insa, intre timp, Nick a dorit foarte mult sa-si deschida propriul studio de inregistrari si am hotarit cu totii ca e mult mai bine sa asteptam ca acesta sa fie gata, pentru a putea inregistra albumul in liniste, fara presiunea timpului sau a banilor. In acelasi timp, au si aparut multe idei noi, care s-au transformat, in mare parte, in piese, dar aceste piese trebuie sa se aseze, sa se rodeze in sala de repetitie. Asa ca acest album va aparea la primavara. Dar vom cinta in acest turneu si melodii in prima auditie, precum si piese foarte vechi, demult neauzite de fani…
Ati lansat o provocare catre fani. Cei care se simt in stare sa urce pe scena cu voi, se pot inregistra cintind Luna Amara si apoi sa va trimita ce a iesit. Ati primit deja demouri de la fani?
Rugamintea noastra a fost sa se filmeze si sa posteze filmarea pe YouTube. Nu au fost extrem de multe filmulete, se pare ca avem un public timid… Ne pare rau ca nu au indraznit mai multi, dar nu e nici o suparare, mai ales ca noi stim ce frumos pot cinta cu noi, din fata scenei… Ii asteptam la concerte si le multumim pentru acesti primi 10 ani!