Steinbeck nu si-a tradat insa niciodata ideile ultrademocrate, asumindu-si pina si propriul destin exceptional cu uimitoare modestie (intrebat, de pilda, de un reporter daca avea convingerea ca ar fi meritat Premiul Nobel, el a raspuns fara emfaza: “Frankly, no!/Sincer, nu! “). A crezut, se vede, cu obstinatie, in valorile marginalilor si, chiar in postura de autor venerat la nivel international, a continuat sa se simta mai degraba unul de-al lor.
“Periferia”, un “instrument” de rezistenta etica
Nu descendenta familiala este totusi explicatia simpatiei lui John Steinbeck pentru principiile de stinga. Provenit dintr-o familie de fermieri californieni (cu stramosi irlandezi si germani), romancierul s-a bucurat de stabilitate materiala pina la maturitatea tirzie (in anii ‘20-’30, tatal sau il sustinea inca, integral, financiar, pentru ca sa poata scrie si sa nu-si risipeasca timpul in slujbe marunte – desi fusese student la faimoasa Stanford, prozatorul nu si-a terminat studiile universitare). Radacina stingismului lui trebuie cautata in alte zone biografice. In special, doua episoade existentiale par sa justifice anti-capitalismul ireconciliabil, dezvaluit de scriitor in textele sale. Mai intii, copil fiind, a trait in spatiul fermelor din California si a fost, indubitabil, impresionat de drama zilierilor itineranti, care munceau enorm, pe sume modice de bani, cu speranta (aproape utopica) de a-si achizitiona pamint intr-un viitor apropiat sau indepartat. Aceasta experienta incarcata de tragism se regaseste in romanul Of Mice and Men/Oameni si soareci (1937). In sfirsit, ca adult, Steinbeck a parcurs complet anii depresiunii economice (celebrul “crah” american), simtind (si nu doar intuind) fragilitatea sociala si financiara a unui sistem concurential dupa reguli salbatice. Citeva dintre volumele lui importante sint redactate in acest interval de prabusire capitalista.
Cert ramine faptul ca epicul steinbeckian exploreaza, neconcesiv, palierele de vietuire a “refuzatilor” competitiei, a “marginalilor”, a celor care nu au compulsia “centrului”, devenind autentici si spirituali in universul lor asa-zicind “periferic”. George si Lennie, de exemplu, din Oameni si soareci, fermieri itineranti, care viseaza la propria ferma, nu-si pierd umanitatea (nu se depersonalizeaza), desi sint constant expusi unui mecanism social alienant, mutilant, al dezumanizarii fortate. Pentru ei, asumarea “marginalitatii” este o conditie de supravietuire morala. La fel, in Fructele miniei (conceput in anii crizei propriu-zise), familia Joad se lupta sa depaseasca toate dezastrele simbolice cu care se confrunta (naturale, sociale, economice), nerenuntind, cu tenacitate mentalitara remarcabila, la statutul lor de “marginali”. Si familiile Hamilton si Trask, din La rasarit de Eden, refac episodul supravietuirii adamice, pe Pamint, dupa Cadere. “Periferia” nu reprezinta, la Steinbeck, un “dat”, o “soarta” insurmontabila, din extractia tragediilor antice, ci un “instrument” de rezistenta etica, o tipologie a virtutii, un modus vivendi, apt de a conserva ideea morala.
Strada Sardinelor, romanul “culturii marginalilor”
Romanul “culturii marginalilor”, prin excelenta, ramine insa Cannery Row/Strada Sardinelor (1945), publicat, recent, la Polirom, intr-o foarte buna traducere romaneasca. In aparenta, povestea (continuata de autor peste noua ani, in 1954, cu un volum separat, intitulat Sweet Thursday/Joia dulce, unde aceleasi personaje – impreuna cu altele noi – reiau firul intimplarilor halucinante din prima parte!) sondeaza, cu o simplitate narativa debordanta, temele (cumva obsesionale la Steinbeck) ale camaraderiei si solidaritatii etice, dar, in subsidiar, deducem si practicarea unor exercitii tipologice si artistice mai complexe, legate de amintitul spatiu al “refuzatilor”. Scriitorul investigheaza viata din oraselul Monterey (in vremea Marii Crize), orasel a carui unica ratiune de existenta o constituie pescariile de sardine. Protagonistul e Doc, un biolog marin descins aici in cautarea nevertebratelor oceanice, pe care le studiaza, pasionat, intr-un laborator exotic (plin cu tot felul de creaturi bizare). In jurul sau graviteaza personaje excentrice, precum Mack si cei din gasca lui (indivizi bine intentionati, insa stupizi) – amici care-i vor distruge lui Doc laboratorul si casa, in dorinta lor naiva de a-l bucura cu o petrecere de pomina –, bacanul chinez Lee Chong (al carui magazin devine, pentru micul tirg, axis mundi, un echivalent al “Poienii lui Iocan” din literatura romana) ori femeia voluntara, Dora Flood (o Batsheba Everdene din romanul american modern).
Doc este, el insusi, un ins iesit din rind, oscilind psihologic intre accese de furie si amabilitati stranii (saluta ciinii pe strada, ciini care, spune el, ii zimbesc afectuos). Poseda o charisma impresionanta, cucerindu-si concitadinii printr-o gestica inedita (in Joia dulce, sequel-ul narativ deja mentionat, isi va gasi dragostea cu concursul lui Mack si al prietenilor sai, dezvoltind o noua latura a personalitatii). Important de precizat, acest erou neobisnuit a fost inspirtat de Ed Ricketts – amicul cel mai important al lui John Steinbeck. Ricketts era biolog marin (si filosof), avind, se pare, o influenta imensa asupra scriitorului. De altfel, cei doi au efectuat un voiaj in Marea Cortez (Golful Californiei), intr-o barca de pescuit, in 1940, pentru a stringe nevertebrate ce urmau sa fie incluse intr-un catalog. Steinbeck si Ricketts au publicat catalogul respectiv (cu titlul Sea of Cortez/Marea Cortez), semnind impreuna, dar cartea nu s-a bucurat de interes, deoarece America tocmai intrase in razboi (Steinbeck o va relua singur, in 1951, sub titlul The Log from the Sea of Cortez/Jurnalul de pe Marea Cortez). Ricketts a scris un tratat ecologic de pionierat – Between Pacific Tides/Intre mareele Pacificului (1939) – si mai multe eseuri filosofice. Moartea lui violenta (a fost lovit de tren pe cind traversa, cu masina, o trecere la nivel cu cale ferata), din 1948, l-a lasat pe Steinbeck, spiritual vorbind, foarte izolat. Multi istorici literari sustin chiar faptul ca romanele redactate de prozator dupa acest moment, cu exceptia lui La rasarit de Eden, nu se ridica la nivelul celor anterioare.
Oricum, Doc are multe dintre trasaturile morale si psihologice care il particularizau pe Ricketts. Pe linga fascinatia sa pentru “cultura marginalilor” (singurul spatiu unde gaseste caracterul uman genuin, nealterat de artificialitatea si ipocrizia lumii capitaliste), eroul crede si in capacitatea omului simplu (nu insa si elementar!) de a se obiectiva, de a contempla realitatile vietii “din afara”, de pe o pozitie “trans-individuala”. Doc pare sa caute in individ tocmai aceasta abilitate de a se misca dinspre personal (egoism, egocentrism, subiectivism) catre impersonal (raportarea la alteritate, obiectivitate, altruism). Ochiul atent va distinge aici o idee filosofica, subliniata intens de Ed Ricketts in eseurile lui: transcendenta prin arta locului simplu, lipsit de sofisticarea “culturii inalte”. Poti “transcende”, poti accede la adevarurile impersonale printr-o arta a “marginalilor”, printr-o estetica a “perifericilor”, asa cum de altfel procedeaza si Doc. Mai mult, Steinbeck insusi demonstreaza, ultimativ, acest principiu, prin intreaga sa opera.
John Steinbeck, Strada Sardinelor, traducere din limba engleza si
note de Ioana-Miruna Voiculescu, colectia “Biblioteca Polirom”,
Editura Polirom, 2010
Galerie foto
