» Contesa insingerata, al patrulea film regizat de actrita Julie Delpy, gaseste in epoca actuala implicatii mult mai de inteles decit a avut poate mitul tineretii perfecte in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, cind a trait Erzsebet Bathory, contesa despre care se spune ca a ucis 400 de fecioare pentru a se scalda in singele lor. Misoginismul – sustine Delpy care o si interpreteaza pe contesa Bathory – a stat poate la baza mitului, pentru ca e posibil sa fi existat o conspiratie a nobililor dornici sa puna mina pe averea contesei vaduve.
» Azi, cind angajatorii prefera tineri amploaiati cu nerv, ambitie si capacitatea de a rezista la stres, persoanele trecute de o anumita virsta incep sa se simta in plus. Societatea nu mai are nevoie de experienta, cunostintele si, dupa caz, intelepciunea lor. Pe de alta parte, pentru o femeie, pragul de 40 de ani poate fi critic, desi fiecare o simte mai acut sau mai sters.
» Vazind filmul, poti avea de multe ori senzatia ca iti ofera un consistent nivel secund (auto)ironic si parodic. (Auto)ironic fata de obsesia femeilor de a ramine tinere si frumoase – mai ales cind o multime de creme/operatii estetice promit azi sa ne restituie/pastreze tineretea, parodic fata de filmele horror unde singele improscat din saculeti de guma are o vioiciune aparte.
» Justificarea pe care scenarista-regizoare Julie Delpy o da mitului Contesei insingerate e de bun-simt, fiind bine integrata in intriga si in contextul istoric, desi e fictiune: Erzsebet Bathory a trait o mare pasiune impreuna cu un nobil mai tinar, insa tatal acestuia, pentru a pune mina pe averea contesei, l-a indepartat pe iubit, facind-o pe contesa sa creada ca e dezavantajata de virsta. Contesa se afunda intr-o jungla de idei bolnave din care ii va fi imposibil sa mai iasa, desi iubita ei, vrajitoarea Anna Darvulia (Anamaria Marinca), incearca s-o readuca la realitate.
» Al doilea roman al seriei Millennium, de Stieg Larsson, serie ecranizata in trei coproductii suedezo-daneze, are in centru figura lui Lisbeth Salander (Noomi Rapace), o tinara cu probleme pentru ca si-a ars in copilarie tatal, satula sa-l mai vada cum ii bate mama. Bisexualitatea ei e pusa pe seama acestor traume, fiind accentuata/justificata si de misoginismul pe care eroina il suporta la iesirea din inchisoare. Cel care trebuia sa-i fie tutore o abuzeaza, iar toata desfasurarea evenimentelor ii dau ocazia lui Lisbeth sa retraiasca trecutul si sa se confrunte cu fantomele lui.
» Daca prima ecranizare, Barbati care urasc femeile, avea ritmul si tensiunea unui bun policier psihologic, partea a doua – semnata si de un alt regizor – reduce motoarele si usuca actiunea cartii pina la cele mai elementare momente ale subiectului. Din complexitatea romanului ramine traseul unui thriller de actiune (desi cu actiune lenta) violent, lipsit de ambitie si originalitate.
» Odata conturate bine in primul film, cele doua personaje centrale – jurnalistul de investigatii Mikael Blomkvist si hackerita Lisbeth Salander – sint lasate in cel de-al doilea sa se dezumfle ca niste baloane. Scenariul taiat cu barda din multimea de ramificatii ale intrigii din carte le pastreaza ca simple repere fizice ale punctelor unde incepe si se termina actiunea. In acest context, misoginismul si violenta societatii impotriva femeii par niste notiuni goale de sens.
Contesa insingerata/The Countess. Regia: Julie Delpy.
Cu Julie Delpy, Daniel Bruhl, William Hurt, Anamaria Marinca
Fata care s-a jucat cu focul/Flickan Som Lekte Med Elden. Regia: Daniel Alfredson.
Cu: Noomi Rapace, Michael Nykvist, Lena Endre