Cred ca in termeni kafkaieni libertatea este o experienta absurda care se incheie prin revenirea, de buna voie, in inchisoare. Incapabil sa construiasca in termeni luminosi, omul acesta care descinde din universul lui Kafka nu face decit sa se invirta in cerc si sa-si construiasca el insusi o noua inchisoare, atunci cind a fost expulzat din cea veche.
Acest om se simte pina la urma “implinit” prin esec, intrucit este mai comod decit reusita, care implica lupta si efort rational, gindire si actiune. Or, esecul este atit de confortabil, a fi victima eterna este uneori atit de securizant…
Spuneti ca revolutia din ‘89 a incheiat romanul Domnul K. eliberat. De ce l-ati publicat abia acum, dupa 20 de ani, si nu atunci, imediat dupa “momentul” revolutionar al “eliberarii”?
Am terminat romanul, care era deci o reflectie asupra esecului in libertate, cu putin inainte de caderea in serie a regimurilor comuniste in estul Europei. A fost o enorma speranta care a aparut atunci pe planeta, o lumina enorma s-a aprins deasupra umanitatii. A fost momentul in care am crezut, nu numai eu, ca democratia va invinge peste tot si ca, odata cu ea, vor invinge si valorile democratiei: generozitatea, fraternitatea, toleranta etc. Toata lumea a crezut atunci ca democratia va genera si bunastare, ca fericirea generala este posibila, ca progresul social exista, ca viitorul poate fi construit pe ceea ce era mai bun in lumea capitalista: democratia, piata libera, eliberarea energiilor creative umane etc. Democratia si umanismul pareau lansate intr-un mars eliberator destinat sa cistige peste tot…
Insa, ce observam acum, dupa 20 de ani? Ca libertatea totala acordata pietelor s-a intors impotriva omului, ca traim o criza dureroasa la numai trei ani dupa intrarea in Uniunea Europeana, ca intreaga lume se zbate in universul kafkian (sau kafkaian) al unui sistem economic scapat de sub control, ca milioane de oameni accepta salarii reduse si alte sacrificii pentru a salva… banci a caror activitate ramine obscura si suspecta pentru omul de rind, ca nici un om politic nu mai are curajul sa promita o lume mai buna pentru ca nu are solutii la actuala criza, si asa mai departe. Pe scurt, umanitatea este confruntata cu intrarea intr-un alt tunel, unde sint si alte probleme legate de incalzirea atmosferei, poluare, distrugerea sistematica a speciilor de animale si plante etc. etc. etc. Lista de probleme pe care adultii de azi le lasa spre rezolvare tinerilor si generatiei de miine este cutremuratoare… Iata motivul principal pentru care mi-am publicat romanul acum, mi se pare ca vorbeste despre o dilema metafizica a omului contemporan “prins” in plasa de paianjen a unei globalizari care il paralizeaza de fapt, intrucit nu mai are putere de decizie, nici voce pentru a striga si nici reprezentanti competenti susceptibili sa-l asculte…
Este acest roman o dovada a faptului ca niciodata nu vom sti cu adevarat ce sa facem cu libertatea noastra?
Nu as merge atit de departe cu pesimismul. Romanul meu se vrea un semnal de alarma, o dezbatere, o incitare la reflectie. El este o fabula literara si filosofica. Intr-o epoca in care vechile concepte filosofice nu ne mai ajuta sa intelegem omul si lumea, literatura este intotdeauna utila, metaforele ei devin concepte in incercarea de a intelege ceva…