Ieri am citit cu intreruperi un studiu complicat despre Gombrowicz. De fapt, e o carte intreaga, Viltoarea neagra, dar de abia inceputa de mine, cu o mie de referiri la alti autori etc.
Ma intereseaza fiindca imi place Gombrowicz, e ultimul scriitor mare descoperit pe cont propriu si am cam tot ce a aparut de el in romaneste. (Anul asta ar mai trebui sa apara si Jurnal, vol. 1, la Ed. RAO.)
E un scriitor polonez ciudat, adevaru-i ca mie lectura lui mi se pare extrem de placuta, de antrenanta, de plina de foloase, dezinhibanta, hranitoare, curge din cuvint in cuvint cu aiuritoare surprize.
Capitolul despre lumea lui Gombrowicz. Ar avea (lumea) trei paliere: 1. cel cotidian, oarecum normal; 2. cel cosmic in care totul capata un soi de demonism, te ia intr-un virtej de neinteles si te ejecteaza iarasi…; 3. asa ajungi intr-un univers schimbat, cel nefamiliar, unde e cumplit, absurd, se pierd reperele, te afli in rusine, in stupiditate continua, in prostie bezmetica, bizara, plina de semnificatii imputite.
Azi cred ca ma duc si la medicul de la centrul de boli mintale. Rezistenta prin delir!
Trebuie sa-mi iau reteta pe luna asta! Si medicamentele s-au scumpit epileptic. Chiar cele compensate, speciale, de-al naibii! E timpul sa ne adunam, nebuni!
Si ziua incepe cu obligatia asta incomoda, purtata ca niste chiloti murdari, mototoliti intre picioare.
Mi-ar placea sa nu am nici o treaba, sa treaca ziua doar in lectura si cafea, lectura si cafea, lecturi si cafea, pina la infarct, pina la criza comitiala, pina la lombosciatica, pina la psoriazis.
Diminetile sint deprimante, apoi parca mai prind curaj un pic. Vad ca tot mai este posibil ceva, mai poate fi continuat, luat de la capatul de ieri, adica de la vechile obisnuinte, reguli, treburi marunte, injuraturi cordiale, amenintari fixe…
Veronica D. Niculescu: Dupa ce-am pierdut ziua cu fel si fel de aiureli, treburi aminate, zicind ca iau o pauza de o zi cu tradusul, pe la trei m-am apucat de o poveste noua, acum am si terminat-o. Era si foarte scurta, patru-cinci pagini, dar intr-un limbaj aparte, total diferita de celelalte. A mers snur.
Foarte reconfortant momentul cind bifez de pe foaie, punct ochit… Uneori, rup virful creionului! Miine retusez, sint si ceva note de pus si de finisat partile in germana.
Cititi in mare verva, ce bine trebuie sa fie. Invidioasa, fantomatica, telegrafica, ies sa mai fac o plimbare rapida. Ma alatur rezistentei prin delir, asteptati-ma, cit de curind.
E.B.: Eram eu mai vioi, poate pentru ca tocmai bausem cafeaua si inca nu dadusem de niste pasaje pe care nu le-am inteles deloc si am aminat pe azi dimineata… Asta mi se intimpla si inainte, parca imi lua cineva mintea, ramineam prostit, tembel in fata unei fraze simple, o repetam, degeaba, nimic nu misca in creierul stupid. Idiotul familiei, haha!
Da, nu mai pot, brusc, sa inteleg fraza, chiar daca o repet prin lectura, chiar cu glas tare…
Deseori am aruncat cartile enervat de imbecilitatea asta instalata pe nepusa masa.
Mi se intimpla si la romane dragi, rascitite, ochiul se prelinge, ca un scrob cu prea mult ulei, pe deasupra, mintea nu inregistreaza deloc si atunci las, plictisit de mine, scirbit, pe a doua, pe a treia zi…
Si am mai facut greseala sa ma uit la tv si iar m-am ingrozit de ce ne asteapta, maiculita-mama! Or fi ele exagerari, dar parca se cam adeveresc incetul cu incetul.
Acum iar cafeaua, iar dimineata, iar vineri.
Tu ieri sau alaltaieri parca erai usor adormita, iar eu turuiam… Eram vesel ca gasisem ceva care ma interesa si curgea lin ca intelegere.
Ma uit cum trec de fulgerator saptaminile si ne apropiem de iarna. Desi acum curg transpiratiile de pe mine (ceva nostim, Gombrowicz scrie ma transpir in loc de transpir, ca si cum ar spune ma pis!)…