Stiu ca perioada de trei ani cit Cristina Modreanu a fost selectioner al Festivalului National de Teatru nu este cea mai laudata perioada din istoria evenimentului. Istorie de 20 de ani, nu de ieri, de azi. Nu ca presupun, ci observ in urma discutiilor cu diverse persoane, cele mai multe din mediu – jurnalisti, critici de teatru etc. –, cu totii avind ceva de contestat. “Nu poti, ma, sa incepi un festival asa…”, “E totusi festival national…”, “De ce-i mai spune atunci national?” etc., intelegeti ideea. Sint destul de straina de aceasta lume, a teatrului, dar ma gindesc ca astfel de riciieli sint prezente peste tot – o-ho-ho, sa le vedeti pe cele din literatura! –, sint normale – fiecare din noi, nu-i asa?, s-ar descurca mai bine daca ar fi in pozitia de a alege – si sint previzibile. Ce m-ar putea speria ar fi ca viitorul selectioner, temindu-se tocmai de diverse reprosuri si critici ulterioare, sa fie mai putin dispus sa riste si sa incerce sa mearga la sigur. La sigur insemnind citeva nume mari, citeva spectacole unanim considerate a fi “de exceptie”, mai putina controversa. Numele viitorului selectioner nu este cunoscut inca, dar sint diverse zvonuri si speculatii, cei mai multi dintre cei cu care am vorbit asteptindu-se la cineva mai din mainstream, care sa mai inchida robinetul productiilor independente, uneori doar curajoase financiar, dar nu atit de calificate din punct de vedere estetic pentru dreptul la o reprezentatie pe scena FNT (cum a fost anul acesta atit de hulitul Cartea vitelului in sectiunea “FNT va recomanda”).
Selectionerul a jucat cartea obiectivitatii
Selectia pentru FNT este gindita in asa fel incit aproape ca esti obligat sa te referi la mandatul unui selectioner ca la o perioada de curatoriat. Ce se vede la Bucuresti in cele aproape zece zile de festival nu reprezinta (numai) la creme de la creme a productiilor romanesti, ci mai ales gustul si atitudinea selectionerului fata de spectacol. Numai ca asta este posibil sa interfereze cu insasi titulatura festivalului, de national. In plus, nu stiu citi sint pregatiti sa inteleaga acest lucru, mi-e teama ca insusi selectionerul evita aceasta perspectiva, jucind cartea, mult mai usor de aratat, a obiectivitatii. De aceea i se si reproseaza Cristinei Modreanu ca, intr-un fel, a incercat sa impace si capra, si varza, si scena principala, si scena alternativa, si teatrul-teatru, si teatrul-dans, si multimedia, si pantomima, aducind in FNT cite o bucatica din fiecare. De ce anume acea bucatica si nu alta este iar o intrebare pe care am auzit-o deseori, mult mai des, e drept, la aceasta editie decit la celelalte doua.
In ceea ce ma priveste, eu m-am bucurat ca un copil ca am avut ocazia sa vad citeva spectacole pe care nu le-as fi vazut in alte conditii, si nu ma refer doar la productiile teatrelor straine invitate in FNT, ci si la cele ale teatrelor din provincie. Si pot sa pun pariu ca multi dintre spectatori mi-au impartasit bucuria. Sint tentata sa filosofez mai departe, asa ca o sa emit si urmatoarea intelepciune: nu ati observat ca, cu cit devenim mai profesionisti intr-un anumit domeniu, cu atit scad capacitatile noastre de a ne bucura sincer?
Productiile independente, in aceeasi sectiune cu cele mainstream
Revenind la productiile independente, un lucru important care s-a intimplat in aceasta perioada de trei ani a fost o largire a supapei in sensul prezentei in festival a mai multor productii inovatoare – chiar daca contestate, chiar daca nu intotdeauna si foarte reusite –, a multor spectacole realizate in spatii alternative, precum anul acesta excelentele 20/20 de Gianina Carbunariu, realizat la Studio Yorick din Tirgu-Mures, si Capete infierbintate, realizat de o echipa din care fac parte Mihaela Michailov, David Schwartz si Alexandru Potocean, un spectacol care inainte de FNT s-a jucat doar de citeva ori la Centrul de Introspectie Vizuala si la Centrul National al Dansului Bucuresti si care merita o soarta mai buna. Interesant – si discutabil – este ca productiile independente stau umar la umar in aceeasi sectiune cu cele mainstream, in “Romanian Showcase”, din multe puncte de vedere cea mai importanta a festivalului. Inca ma intreb daca nu cumva aceasta “oficializare” omoara ceva din spiritul indie, dar stiu totodata ca multe astfel de productii “low budget” merita vizibilitatea pe care le-o confera prezenta in sectiunea “in”. Pentru ca aici sint de vazut productiile romanesti care, intr-o forma sau alta, ne ajuta sa ne facem o impresie despre ce inseamna spectacol in momentul de fata, in Romania. Mai mult, aceasta sectiune are si un rol mai putin teoretic si speculativ, anume prezinta niste spectacole pentru a fi vazute de criticii si de organizatorii straini de festivaluri invitati la FNT care ar putea sa contribuie la o cariera externa a lor. Iulia Popovici, critic de teatru, invitata zilele trecute in emisiunea “Timpul prezent” de la Radio Romania Cultural, reprosa insuficienta promovare a acestei sectiuni. In urma unor discutii cu critici straini invitati ai festivalului, multi dintre acestia, intrebati despre spectacolele vazute in FNT, spuneau ca cel mai mult le-a placut Hey, Girl! de Romeo Castellucci. Dar nu asta e ideea, spune Iulia Popovici, pentru ca Hey, Girl! a fost doar invitat in FNT, iar criticilor straini trebuia sa li se descopere spectacolele romanesti din “Romanian Showcase”. Iulia Popovici este de parere ca ar trebui gindit un traseu mai bun pentru aceasta sectiune, astfel incit spectacolele romanesti sa se evidentieze mai bine.
Sub umbrela acestei sectiuni sint grupate si cele mai multe productii, atit independente, cit si mainstream. Vedeta incontestabila a editiei din acest an in “Romanian Showcase” este Strigate si soapte, spectacolul lui Andrei Serban facut la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. O prezenta in FNT care insa a lasat in urma multe frustrari, pentru ca locurile au fost limitate – saizeci, spre deosebire totusi de treizeci cu cite am auzit ca se joaca la Cluj –, iar reprezentatiile si mai si: doar doua. Oricum, am auzit multe promisiuni de mers si vazut la Cluj, ceea ce sper sa fac si eu cit mai curind. Sint de neratat Pyramus & Thisbe 4 You (regia Alexandru Dabija, Odeon, Bucuresti), inca o data 20/20 (regia Gianina Carbunariu, Studio Yorick, Tirgu-Mures) si Capete infierbintate (regia David Schwartz) si, nu in ultimul rind, Hotii (regia Cristi Juncu, Teatrul 74 Tirgu-Mures).
Cele mai asteptate spectacole, doua mari dezamagiri
S-a vorbit mult anul acesta despre cele doua premiere in FNT, Masura pentru masura (regia Matthias Langhoff, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca) si Interzis accesul animalelor! (de Rodrigo Garcia, Teatrul National “Mihai Eminescu” din Timisoara), doua spectacole de la care s-a iesit masiv – la pauza, la Masura pentru Masura, si in timpul, la Garcia – din motive, probabil, diferite. Stiu, nu e relevant, dar cele doua productii, care erau printre cele mai asteptate din FNT datorita faimei celor doi regizori, s-au transformat in doua mari dezamagiri. In acelasi timp, cind ai o astfel de sectiune, nu ai cum sa ignori colaborarea unor regizori cu nume atit de sonore, precum Garcia si Langhoff, cu teatre romanesti.
In sfirsit, sectiunea spectacolelor invitate din strainatate, cea mai spectaculoasa pentru cei care au prea rar sansa de a vedea teatru facut prin alte parti. Pot sa bag mina in foc ca multi au spus dupa Trilogia stereoscopica 3D, spectacol prezentat aici, ca nu este teatru si ca, prin urmare, nu avea ce cauta in festival. Daca insa trecem de acest prag al propriilor definitii si acceptii a ceea ce inseamna un festival national de teatru, nu se poate ca macar pentru citeva momente sa nu zarim bucatica din viitor pe care regizorul, Billy Cowie, o lasa sa se intrevada prin ochelarii speciali pentru imaginile 3D. Iulia Popovici, in aceeasi emisiune de la Radio Romania Cultural, spunea ca prezenta unei astfel de instalatii marcheaza de fapt disponibilitatea deschiderii spre alte genuri, care nu mai sint teatru. Ceea ce ii contesta ea acestui experiment – trei proiectii 3D in trei spatii diferite, pe tema singuratatii si a cit de vulnerabili sintem in fata ei – este lipsa corpului actorului pe scena, chiar daca la realizarea celor trei filme a participat, fizic, un actor. Daca ar trebui sa fie alese doar doua spectacole din aceasta editie, probabil cei mai multi vor spune Hey, Girl! (Romeo Castellucci, Italia) si Regele moare (regia Silviu Purcarete, Franta).
Cartile FNT
In urma acestor trei ani in care Cristina Modreanu a ales spectacole pentru a veni la Bucuresti in cadrul FNT nu vor ramine insa nici circotelile, nici rateurile, nici momentele de plictiseala – pentru ca nu au lipsit nici din aceasta a XX-a editie –, ci vor ramine, poate, amintiri despre citeva spectacole bune, dar, mai ales, vor ramine carti. Cristina Modreanu a observat un lucru just – lipsa lucrarilor teoretice de pe piata publicatiilor de teatru din Romania, si asa foarte saracacioasa – si in acesti trei a reusit cit de cit sa-l repare prin Colectia FNT, care se alatura astfel cartilor publicate de Fundatia Camil Petrescu si antologiilor de teatru contemporan (aparute la diverse edituri). Cum m-am mutat recent, mi-am propus sa-mi “colectez” cartile selectiv si am fost foarte incintata ca in cutia “Teatru & Film” sa string aproape toate titlurile publicate in FNT, carora o sa li se alature in curind – inca nu am despachetat – alte doua carti importante pentru cei care vor sa afle mai multe despre meseria si arta regiei de teatru in secolul XX: O calatorie in alte spatii: Tadeusz Kantor de Michal Kobialka (traducere de Cipriana Petre) si 50 de regizori cheie ai secolului XX (traducere de Anca Ionita si Cristina Modreanu).