In ordinea intimplarilor, primele bucurii au venit chiar din locul unde imi tin cartea de munca, asa ca o sa spun ca in fine visul nostru de a avea un centru de studii regionale la universitate s-a implinit, ca atunci cind si-au lansat cartile citiva scriitori importanti, amfiteatrele au fost arhipline, ca am gasit citeva teme grozave pentru licentele si dizertatiile de la vara, care m-au inaripat si pe mine, si pe junii studiosi. De fapt, de-acolo, dinspre ei mi-au venit injectiile cu serotonina. Pentru ca ne dadeau ghes intimplarile din jur, dar si pentru ca temele pe care le macinam ba cu unii, ba cu altii se legau mult de ce se desfasura pe ecrane si-n ziare, studentii au vrut sa discutam deschis la seminar despre citeva lucruri. Masteranzii de la comunicare interculturala (anul II), despre cit de adevarat e falimentul lui multi-culti in Europa, cei din anul I, despre problema moscheilor in Elvetia si a tiganilor din Franta (dar de la Timisoara?!), iar doctoranzii, despre Adrian Paunescu. Au vorbit ei, am vorbit eu, fiecare asa cum credea. Uneori parerile noastre s-au ciocnit, dar de cele mai multe ori ne-am intilnit – daca nu de tot, macar la jumatatea drumului. Si ce s-a vazut pe un esantion din generatia care la Revolutie avea doi-trei ani? Ca toti joaca, intr-adevar, in alt film, despre care insa nu m-as pripi sa spun ca e mai prost sau mai bun decit al nostru.
Apoi, pentru ca a venit in galop ziua mea, m-am bucurat de tot ce-am primit. A fost cea mai frumoasa, insorita si calda zi de cind ma stiu (peste 20 de grade la soare). Iar cind pe aceasta adevarata mana cereasca au sosit zeci de telefoane, sms-uri, emailuri, flori, m-am topit pur si simplu. N-am stat nici eu cu miinile in sin si mi-am achizitionat niste lucruri care ma pot pune intr-o lumina aiurea, dar ma risc si marturisesc ca mi-am facut cadou trei romane politiste din seria nordica, plus Aventurile lui Habarnam si, de la un anticar, o carte frantuzeasca despre etimologiile surpriza. Mi-am luat o pereche de ghete nemtesti cu care am tropait direct din magazin vreo 5 km prin parcuri, cu o singura oprire, spre final, la fosta cofetarie “Dezrobirea”, apoi “Doina”, acum “Verona”. Acolo mi-am ravasit papilele de placere, fiindca am hapait o savarina, am dat pe git un suc, ba, mai mult, mi-am luat la pachet o punga de caramele. Cuprinsa de remuscari pentru ce grozavenie calorica am stirnit, m-am aruncat acasa pe cartoiul cu etimologii, unde am descoperit ca bomboanele mele se trag din aceeasi tulpina, ba chiar radacina (care-i kanna grec. sau canna lat., adica trestia noastra) cu belicoasa canonada, ba chiar cu canonul lui Harold Bloom. Asta dupa ce bunatatea lipicioasa a devenit din canna melis (trestie cu miere) caramel, fiindca spaniolii ii spuneau trestiei caramillo. Asa ca mi-a mai venit inima la loc.