Caietul cu note regizorale pe care l-am primit la vizionarea de presa contine niste afirmatii pe cit de pretentioase pe atit de ilizibile si de indepartate de filmul pe care l-am vazut. Aflam, deci, ca Despre alte mame “este un film al elipselor (…) un film minimal-deconstructivist, in care nota principala este impredictibilitatea. Non-linearitatea evolutiei dramaturgice este disciplinata de ordinea cronologica a secventelor, filmul devenind unitar in sensul emotiei abia in secventa finala, care creeaza liantul esential intre scenele disparate”.
Sa va spun ce am vazut eu. Un film fara subiect si fara intriga, in care timp de 83 de minute cei cinci membri ai unei echipe de filmare mai mult stau. Pentru ca e un film al elipselor, nu-i vedem filmind pentru documentarul pe care il fac in Gara de Nord, ci mai ales fumind, bind si spunind doua vorbe, trei prostii (mai ales despre mame) in ceea ce cred ei ca e dulcele stil minimalist. Replicile sint de o platitudine care dupa o ora si jumatate te face sa te urci pe peretii salii sau sa vrei sa te calci singur cu masina. Catre final, cind cineastii vor sa plece la casele lor, politistii din gara ii roaga sa le arate ce au filmat pentru ca poate vor gasi niste indicii pentru o ancheta de-a lor. Eroii se duc la sectie si iarasi stau si discuta discutii. Pina cind politistii gasesc un indiciu care face cu ochiu’ la Blow Up, creind, nu-i asa?, “liantul esential intre scenele disparate”. Ca sa nu dam cu spoilerul in fasole, vom spune ca finalul transeaza si inghesuie in doua valize tot ce am stiut despre cinema. Bietul Krzysztof Kieslowski se rasuceste in mormint vazindu-si numele pe generic (pentru ca filmul se inspira dintr-o intimplare povestita de acesta intr-un interviu).
Iti da alergie, nu comedie
Despre alte mame nu e un film stingaci, e mai degraba filmul unor persoane care nu stiu cu ce se maninca cinema-ul – nu au simtul replicii sau al ritmului, nu simt o scena, nu pot crea senzatia de autentic, nu stiu ce punct de vedere sa dea aparatului de filmat –, dar care vor sa invete. Fac film de cineclub, desi uneori par sa creada ca rezultatul muncii lor (lucru meritoriu, facut pe speze proprii) e un obiect artistic si ca, dincolo de minimalismul lui deconstructivist (sic), acesta te propulseaza in stratosfera, unde toate notiunile sint cu majuscule. Exista si o scena rupta de context, dar care e de fapt un fel de miez al filmului – cea in care, izolati de ceata din gara, eroii filosofeaza pretentios, devenind constienti de statutul lor de personaje. (Trestia ginditoare se indoaie de se rupe.)
Tot ce ai putea spera de la acest film care, in plus, reuseste fara efort sa-ti faca antipatici si actorii, ar fi sa te umfle de ris. Nu sintem, din pacate, la Dincolo de America, una dintre cele mai bune comedii involuntare romanesti, cu care se fac vizionari intre prieteni. Despre alte mame iti da alergie, nu comedie. Este inexplicabil cum a ajuns acest film in competitia oficiala a Festivalului de la Moscova si nu e frumos faptul ca realizatorii spun despre el ca a fost distins cu Premiul Special al Juriului, cind filmul a luat un premiu mai mic, nu oferit de juriul mare, ci de International Film Club’S Federation.