Primele o suta cincizeci si doua de pagini din romanul Danielei Zeca ne poarta cronologic prin viata acestui vrajitor al gemelor, din momentul gasirii sale pe treptele bancii de Comert si Industrie din Dubai pina in ziua in care se apuca sa (ne) citeasca jurnalul strabunicului sau (scris in araba, limba pe care tocmai o deprinde), un barbat poreclit Samanul Alb, ale carui insemnari formeaza, practic, partea a doua a cartii, desi autoarea n-o delimiteaza structural, preferind s-o invaluie in coconul narativ al povestirii in sine. Aparent minor, plasat spre sfirsitul romanului si intinzindu-se pe circa saptezeci de pagini, jurnalul Samanului Alb se dezvolta treptat, la adapostul invelisului protector al naratiunii-mama, pentru ca la final sa ne dam seama ca, in absenta acestuia, miza romanului ar fi fost practic ratata. Nu vom dezvalui aici revelatia de la sfirsitul jurnalului, suficient sa precizam ca autorul acestuia nu este doar bunicul tatalui adoptiv al lui Saiyed, ci si nepotul lui Paul Telge, cunoscutul ofevrier german care a restaurat tezaurul de la Pietroasa, Closca cu puii de aur. Prin urmare, asa cum probabil v-ati dat deja seama, nu vorbim de un jurnal oarecare, ci de jurnalul cautarii unei comori si al gasirii alteia, care va consemna o calatorie in Romania inceputului de secol XX, o Romanie trezita la modernism, dar inca buimaca, nedumerita, nu mai putin atragatoare insa, care, asemenea Orientului, e mai receptiva la zvonuri, legende si vise despre comori vechi, misterioase, decit preocupata sa-si construiasca viitorul. De fapt, sugereaza, fin, jurnalul, poate tocmai destinul nefericit al tezaurului de la Pietroasa este cel care prefigureaza destinul nefericit al Romaniei de care, in mai putin de cincizeci de ani, se va alege praful, la propriu si la figurat, caci asemenea comorii, si ea va fi distrusa, rupta in bucati, furata si instrainata.
Scrisul slefuit artistic seduce si subjuga
Demonii vintului, al doilea roman exotic al Danielei Zeca, iti ia ochii (si chiar mintile), asemenea unei geme stralucitoare montata pe un inel din cel mai pur aur. Citind romanul, avem impresia ca ne aflam intr-un vis, un vis al scriitoarei care, inspirindu-se de la Seicul Mo din Dubai, dar procedind exact invers, asteapta sa adormim pentru ca sa ne intre in ginduri si in suflet, unde isi va face culcus, delectindu-ne in fiecare noapte cu povestile sale. Femeile frumoase ca niste nestemate si greu de pastrat asemenea vintului, constructiile opulente, aproape neverosimile, finantate de petrolisti bogati, orgoliosi, care cred ca numele le va dainui macar cit vor dainui cetatile lor postmoderne, si o limba ademenitoare, moale si senzuala ca un descintec sint doar citeva dintre motivele pentru care trebuie sa cititi aceasta carte care m-a dus cu gindul la Salman Rushdie si a sa Seducatoare din Florenta.
Scrisul slefuit artistic seduce, subjuga, iti poate oferi placeri nebanuite. Dar, asemenea diamantelor aurului sau perlelor, care te pot vindeca in aceeasi masura in care te pot inrobi, el este ambivalent. Aceasta este provocarea, dar si avertismentul lansat(a) de Daniela Zeca prin Demonii vintului. Literatura, asemenea unei nestemate, isi dezvaluie adevarata frumusete doar atunci cind cititorul, abandonindu-se seductiei sale, reuseste totusi sa nu se lase orbit de farmecul ei. La fel cum scriitorul (sau bijutierul) insusi, neputind rezista seductiei impulsului creator, reuseste sa nu se lase coplesit de propria-i creatie.
Daniela Zeca, Demonii vintului,
colectia “Ego. Proza”,
Editura Polirom,
2010, 26.95 lei