“Odata cu Yellow Kid, BD-ul a inceput sa fie produs industrial, a devenit o cultura de masa”, afirma Thierry Groenteen, director al Muzeului Benzii Desenate din Angouleme. Intr-adevar, sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul urmatorului aveau sa insemne o perioada de uriasa evolutie, ajutata de concurenta acerba intre marile cotidiene americane si de dezvoltarea noilor tehnologii tipografice.
Suplimentul de strip-uri
Inventarea tiparului rotativ, a linotipiei si a fototipogravurii avea sa propulseze cu adevarat presa americana in era industriala, mai ales in miinile unor magnati precum William Randolph Hearst si Joseph Pullitzer.
Banda desenata avea sa profite din plin de concurenta acerba dintre ziarele acestor doi “moguli” – “New York World” al lui Pullitzer si “New York Journal”-ul lui Hearst – caci, pe linga stirile senzationale pe care aceste cotidiene se bateau sa le ofere cititorilor, proprietarii lor au ideea, pentru a-si fideliza publicul, de a introduce in paginile suplimentelor de duminica acele desene umoristice cunoscute ca “funnies”. Aceste pagini purtau numele de “comic supplement”, de unde si denumirea de “comics” de mai tirziu. Se publicau desene umoristice, dar autorii acestora au inceput, in timp, sa creeze anumite personaje recurente, apoi sa isi spuna povestile in doua sau mai multe casete, creind astfel “comic-strip”-urile. Succesul lor a facut ca patronii ziarelor sa decida aparitia strip-urilor in fiecare zi a saptaminii, editia de duminica nefacind altceva decit a relua strip-urile publicate in ultimele sase zile si adaugindu-le un “bonus”.
Cei cinci parinti fondatori
The Yellow Kid, eroul de la finalul episodului precedent, a fost unul dintre primele “funnies”. A fost creat in 1895 de Richard Felton Outcault, unul dintre desenatorii de la ziarul “The World” al lui Joseph Pullitzer, ca personaj intr-un cartoon de o singura caseta numit Down Hogan’s Alley, o imagine in alb-negru. La scurta vreme dupa prima aparitie, tipografii lui “The World” au inceput sa faca experimente cu cerneluri colorate si, ca test, s-au folosit de desenele lui Outcault, adaugind galben pentru camasa lunga in care era imbracat pustiul chel din cartoon. Yellow Kid se nascuse.
In acest timp, la ziarul rival, “Journal American” al lui Hearst, un tinar de 25 de ani numit James Swinnerton publica desene cu titlul Little Bears pe care avea sa le transforme iute intr-o serie cu o popularitate enorma numita Mr. Jack, al carei erou era un tigru burlac si mare iubitor de flirturi.
Outcault si Swinnerton sint poate bunicii comic-strip-ului american; unui alt desenator avea sa ii revina meritul de a crea primul strip modern.
Pe 12 decembrie 1897, in paginile lui “New York Journal American” apareau primele aventuri a doi frati, Hans si Fritz, in vesnica lupta cu autoritatea reprezentata aici mai ales de Mama, de “Der Capitan”, un marinar ramas la tarm si de “der Inspector”, un inspector scolar. Strip-ul se numea The Katzenjammer Kids, fiind creat de un emigrant german numit Rudolph Dirks si desenat vreme de 37 de ani, pina in 1949, de Harold H. Knerr. Dirks se inspirase din Max si Moritz al lui Busch, dar in paginile lui “Journal” avea sa se produca o mica revolutie in BD: pentru prima oara replicile personajelor erau scrise in interiorul unor bule ce isi gaseau loc in fiecare caseta. In plus, Dirks si Knerr spuneau povestea in mai multe casete decit se obisnuia, facind din Katzenjammer Kids prima banda desenata demna de acest nume.
Succesul a fost urias si, in buna traditie americana, a dus si la batalii in sali de tribunal – Dirks avea sa il paraseasca pe Hearst si sa continue sa publice, concomitent cu “Journal”, o alta versiune numita The Captain and the Kids care avea sa continuie pina in 1979. Katzenjammer Kids se publica si astazi in paginile marilor cotidiene, in sindicatie, fiind astfel cel mai batrin si mai longeviv comic-strip. Avea sa fie transformat in film (primul, cu actori, dateaza din 1898, de dinainte de aparitia strip-ului!) si in seriale de animatie.
Pe frontul “razboaielor galbene”
Hearst, Pullitzer, Outcault, Swinnerton si Dirks au sadit saminta viitoarei industrii americane a comics-urilor, iar roadele aveau sa se vada curind, ajutate tot mai mult de noile tehnici care permiteau tiparul in patru culori. Strip-urile publicate de ziare au inceput sa se bucure de un succes enorm si sa apara in mai toate cotidienele americane. Curind, s-a inregistrat o cerere uriasa de noi serii si de noi artisti. In goana dupa audienta, Hearst si Pullitzer au inceput o adevarata batalie (numita “The Yellow Wars”/”Razboaiele galbene”, de la “yellow journalism”, stilul de presa senzationalista practicata de cele doua cotidiene). Magnatii de presa nu se dadeau in laturi de la nimic pentru a ademeni vedetele editoriale si artistice ale rivalului. Evident, artistii de strip-uri au fost si ei prinsi in aceste razboaie de presa.
Pentru a exploata mai bine acest succes, Hearst a creat in 1912 agentia International News Service, rebotezata doi ani mai tirziu ca King Features Syndicate. Obiectivul agentiei: vinzarea catre ziarele din toata lumea a benzilor desenate ale caror drepturi erau detinute de Hearst. Dupa acest model aveau sa fie create in scurta vreme si alte agentii: United Feature Syndicate, New York News Syndicate, Field Newspaper Syndicate, McNaught Syndicate etc.
Una dintre marile schimbari aduse de agentie a fost aceea ca autorul strip-ului este doar un angajat al “sindicatului”, el putind fi inlocuit in orice moment de alt autor care sa duca mai departe seria, un principiu care continua si astazi la marile edituri americane.
Pe de alta parte, multi au incercat sa scoata comics-urile din paginile ziarelor si ale suplimentelor duminicale pentru a le duce in propriile lor reviste. Una dintre primele incercari este si cea a lui George Delacorte care a scos in ianuarie 1929 o prima revista de banda desenata, “Funnies nr 1”. Nu a avut succesul scontat, revista a decedat la numarul 36, dar nu inainte de a publica strip-urile Victoriei Pazmino, prima femeie autor de comics.
Eroi pentru toata familia
Succesul popular a fost terenul fertil pe care o adevarata industrie a strip-urilor a inflorit vreme de aproape trei decenii. O industrie care diferea de ceea ce se intimpla pe Vechiul Continent – daca in Franta, sa zicem, banda desenata era in primul rind pentru copii, comic-strip-urile americane erau consumate de adulti si, in acelasi timp, de intreaga lor familie. De aceea, strip-urile au fost iute numite “family strips”, erau in principal umoristice si aveau ca subiect comun noul “american way of life”. Astfel, primele decenii de viata ale BD-ului din SUA vor fi, de fapt, o “era a funnies-urilor” care avea sa se termine abrupt, in lacrimi, pe 24 octombrie 1929, Joia Neagra a Marii Depresii.
Pina atunci insa, daily-strip-urile si-au trait era de aur. In aceasta perioada au aparut numerosi artisti, unii ramasi in istorie, altii uitati azi, si numeroase serii. Se publica in cantitati greu de inchipuit – in primii ani de dupa 1900 existau cam 150 de serii publicate in sindicate in ziarele din toata America, pe linga alte zeci si sute de strip-uri care nu au reusit sa iasa din paginile ziarelor locale.
Apar titluri care au intrat in legenda benzii desenate: Bringing Up Father (1913), povestea unui cuplu de nouveaux-riches desenata de Geo McManus.
In 1918, Franck King incepe povestea unei familii tipice americane in Gasoline Alley, serie ce avea sa dureze pina in anii ‘50. Winnie Wrinke, povestea unei femei emancipate, imaginata de Martin Brenner, aparea in 1920 in paginile lui “Chicago Tribune”. Avea sa fie primul BD american tradus si publicat in Franta sub titlul de Bicot.
In plin capitalism american victorios, Harold Gray o crea, in 1924, pe Little Orphan Annie, un BD clasic ce si-a incetat aparitia abia in 2010. O banda desenata a carei eroina, saraca orfana Annie, si companionul ei Oliver “daddy” Warbucks obtin tot ce vor prin o vointa puternica si un excelent simt al afacerilor. Acest BD a fost deseori folosit de Gray pentru a-si expune ideile sale politice conservatoare, ceea ce a facut sa fie deseori aratat cu degetul ca reactionar.
O tinara “logodnica a Americii” apare in 1930 – “Blondie”, desenata de Chic Young, urmata in acelasi an de o adevarata bomba sexy, celebra “Betty Boop”, creata de Bud Counihan, prima eroina de BD cenzurata la cinema in 1932 din cauza formelor provocatoare si a fustei extrem de scurta.
Mai mult decit personaj de strip, Betty este in primul rind un personaj celebru de desen animat la fel ca si Popeye. Pe veselul marinar devorator de spanac il stim din seria de animatie a fratilor Fleisher. El a fost creat insa de Elzie Crisler Segar, un autor de BD care a debutat in “Chicago Herald” cu benzi desenate avind ca erou pe Chaplin. Segar l-a inventat pe Popeye ca personaj secundar in The Thimble Theatre (pe 17 ianuarie 1929) si avea sa isi impuna eroul ca personaj al propriei serii de strip-uri. Dupa moartea timpurie a autorului in 1938, seria avea sa fie continuata de alti autori. Azi, Popeye este in continuare o valoare: numai in 2008, comertul cu produse derivate avind ca erou pe celebrul marinar a fost estimat la suma de 1,5 miliarde de dolari.
In fine, era “funnies”-urilor s-a incheiat odata cu debutul sub forma de BD al unui extraordinar personaj de animatie”, Mickey Mouse, soricelul lui Walt Disney. Primul strip difuzat de King Features Syndicate a fost scris de Disney insusi si desenat de Ub Iwerks. Citiva ani mai tirziu, excelentul desenator Carl Barks avea sa realizeze seriile cu Donald, inventindu-l si pe unchiul acestuia, avarul Scrooge Duck.
Iubirile lui Krazy Kat
Tot in aceeasi perioada, George Herriman, un creol din New Orleans, a inceput sa publice in “New York Evening Journal” un nou strip: Krazy Kat, una dintre primele povesti cu animale. Krazy Kat nu este insa o poveste simplista, ci un strip in egala masura amuzant si poetic, lejer suprarealist, iar calitatile lui l-au transformat intr-un favorit atit al iubitorilor de BD, cit si al multor critici de arta.
Seria lui Herriman spune o curioasa poveste “de dragoste” intre personajul principal, o pisica neagra de sex incert, soarecele Ignatz si ciinele politist Offissa Bull Pupp. Kat este indragostit de Ignatz, acesta detesta pisica si ii arunca in cap caramizi (pe care Kat le ia drept semne de afectiune), iar Offissa este silit sa intervina pentru restabilirea ordinii.
Personajele au aparut initial in alta serie, The Dingbats, unde Kat si Ignatz erau personaje de “subsol”, la fel ca pisica si soarecele din Leonard. Cind a fost ca cei doi sa devina eroi in propriul lor strip, multora li s-a parut ca subiectul nu e prea potrivit pentru paginile de umor, insa Hearst era deja fan si i-a acordat lui Herriman libertate artistica deplina si un contract pe viata.
In ciuda faptului ca seria Krazy Kat nu a avut un succes urias, ea a devenit repede preferata cercurilor intelectuale. In 1922, ea a fost adaptata sub forma unui spectacol de balet pe muzica de jazz care a fost jucat cu casa inchisa si a fost primit cu cronici entuziaste. A fost, evident, adaptata si ca serie de animatie, fara a creste insa interesul publicului pentru strip. A ramas insa preferata cercurilor intelectuale, iar astazi este considerata drept una dintre cele mai bune si mai importante benzi desenate din istorie.
Exploratorul Lumii Viselor
In toata aceasta perioada de copilarie a comics-urilor, seriile au avut ca principal ingredient umorul. A existat insa un autor care a avut curajul sa incerce altceva. Un adevarat pionier al benzii desenate si al desenelor animate.
In 1905, cititorii lui “New York Herald” aveau sa il cunoasca pe Little Nemo in Slumberland, creatie a desenatorului american Winsor McCay, un strip diferit de ceea ce se gasea de obicei in paginile de “funnies”. McKay inventa aventurile unui baietel care, in fiecare noapte, patrunde in lumea viselor – o lume suprarealista, deseori amenintatoare in care poti imbatrini peste noapte, poti fi zdrobit de ciuperci uriase sau poti fi transformat in maimuta. Toate aceste aventuri, care se termina cu trezirea micului erou (in ultima caseta a fiecarui strip), au ca scop gasirea Slumberland-ului, regatul viselor, unde micul Nemo a fost chemat de regele Morpheus pentru a fi tovaras de joaca al Printesei.
Opera lui McCay, care se adresa mai ales unui public adult, nu a fost extrem de populara la vremea ei si a disparut in citiva ani din paginile ziarelor, dar a avut suficienti fani cit sa fie transpusa, in 1908, intr-o piesa muzicala, compusa de Victor Herbert. A fost una dintre primele BD moderne, fiindca McCay si-a permis sa duca mai departe ce incepusera confratii sai: a folosit sistematic bulele de text, a utilizat la maxim suprafata paginii creind casete cu dimensiuni variabile, adaptate la nevoile povestii. Fara a mai pomeni de desenul extraordinar, intr-o maniera foarte “art nouveau”, si gamele cromatice complexe.
Nu este de mirare ca astazi opera lui Winsor McCay este tinuta la loc de cinste, drept una din capodoperele celei de a 9-a arte, iar mari autori precum Moebius sau Hayao Miyazaki au recunoscut influenta acestui autor asupra operei lor.
De asemenea, Winsor McCay a fost unul dintre pionierii animatiei – filmul Dinozaurul Gertie, realizat in 1914, fiind considerat unul dintre precursorii operei de mai tirziu a lui Walt Disney.
Galerie foto
