— Buna ziua, fecior. Pe cine cauti?
— Mi s-a spus ca aici sta batrinul Gritta.
— Eu sint, da. Intra. Ce treaba ai?
— Buna ziua. Pe mine ma cheama Sfet. Sint de la centru. Lucrez la o piesa de teatru despre ce a fost aici cindva. Toata cultura si viata din partile astea. Vreau sa scriu o piesa. Sint scriitor.
— Aha, frumos. Ia loc.
— Si am venit sa ma documentez la Baia. Sa vorbesc cu cineva despre asta.
— Eh, da, eh… Sa ceri relatii. Sa faci lucruri frumoase. Ce-a fost aici… Era intr-o vreme. Si civilizatia. Foarte infloritoare. Cel mai mare oras a fost la Debarari. Metropola. Si aici era bine. Eu am ramas, ca nu mi-au placut forfota si aglomeratia orasului. Baia era un sat linistit. Si locuiesc in crapatura asta. Aici am gazduit pe viceregele insusi, cind a reinceput razboiul si oamenii au distrus Debarariul. Casa asta e foarte bine pusa, ca nu se vede de catre nimeni. Si era ascunzatoarea perfecta. Si viceregele a venit insusi si i-am dat patru camere din sase pentru el si familia lui. Cind i-au evacuat de la Debarari, toti marii conducatori s-au retras aici. Si dupa o vreme, cind s-a mai linistit situatia, au plecat si au facut asezare noua la Cutea de Paie. Au vrut sa faca un al doilea Debarari. Si viceregele. Dar acolo l-au prins si pe el, si pe ai lui si i-au omorit. Pe toti. De acolo n-a scapat nimeni. Au aruncat orasul cu totul. Acum nu mai exista nici o urma a lui. Of… si la Debarari a fost cel mai mare macel. Eu cind m-am nascut, am prins marea evacuare din Buca Tarii. Oamenii ne-au alungat de-acolo, au cistigat razboiul, si toti ne-am refugiat prin locurile astea. La Baia si la Debarari, si apoi la Cutea de Paie. O perioada a fost pace. Ne-am readaptat, am intemeiat familii si ne-am refacut civilizatia. Dar dupa o vreme, oamenii au venit din nou si au distrus tot. A reinceput razboiul. Au venit cu arme chimicale mai puternice si noi n-am mai avut nici o sansa. Debarariul l-au scos cu toate casele din loc. Le-au curatat cu otravuri din alea de-ale lor, au curatat gresiile in locul pe care au fost casele, si dupa aia le-au pus inapoi cum erau. Si a ramas totul incremenit. O ruina. Rar mai trece cite un gindac pe acolo. E un pustiu, te doare inima cind il vezi asa. Cu locurile de joaca pentru copii, parasite. Si ce case si ce palate erau acolo inainte. Cu multe etaje, cutii intregi de carton din cel mai bun. Apoi au venit aici la Baia si au sigilat casele. Toate crapaturile le-au acoperit cu o substanta, silicon. Asta a mea a scapat, si inca citeva. Mai sintem cu totul citiva gindaci refugiati pe unde am mai apucat. Aici e ultima asezare… Dar am auzit ca a reinceput colonizarea in Buca Tarii. Nu stiu daca e asa. Poate ai auzit si mata ceva. Eu n-o sa mai prind, ca-s batrin, dar tare m-as bucura sa se refaca. Sa ramina ceva in urma noastra, ca e mare pacat sa pierim asa… Da. Si ce sa-ti mai spun?