Cind scria “Gastronomicele” sale, de unde este si citatul de mai sus, Pastorel (Al.O.) Teodoreanu nu avea nici cea mai vaga idee despre minunatiile culinare ce-aveau sa ne cada-n farfurie prin 2010. Nici el, nici imaginarul sau prieten Costache nu aveau cum sa intuiasca, nici macar dupa citeva paharele de pelin, in ce mari aventuri se vor baga condimentele si preparatele noastre mai mult sau mai putin traditionale. Intr-o singura privinta, Pastorel a avut o premonitie fantastica (pentru ca tot sint la moda previziunile si pronosticurile existentiale!): “nascocelile” si combinatiile care fac din perimetrul romanesc un spatiu la fel de fabulos ca tarimurile stiintifico-fantastice.
Sa luam, de exemplu, mararul. Nu, evident, nu l-am “inventat” noi: nici in bucatarie, acolo unde sta la loc de cinste intr-o sumedenie de mincaruri (de la tocanite si pirjoale pina la salate si muraturi), nici in medicina (acolo unde se foloseste pentru tot felul de afectiuni mai mult sau mai putin respiratorii). Pentru fericirea de a-l folosi trebuie sa intocmim o lunga lista de multumiri, pe care o deschidem cu babilonienii si asirienii si o incheiem cu romanii si grecii.
Sa ne indreptam apoi atentia asupra tobei. Si s-o punem la loc de cinste, in topul alimentelor care ne – scuzati! – mitraliaza colesterolul. Nici pe asta n-am inventat-o noi, pentru ca, probabil, mai multe popoare au avut inspiratia sa indese, intr-un stomac de porc golit, frecat si spalat, tot felul de maruntaie si accesorii ce fac parte din ansamblul hardware al suinei. Ar fi si culmea sa spunem ca noi, romanii, am inventat porcul, nu?
Sa ne oprim putin si asupra unui alt preparat gargantuelic: soricul. Soricul, asa cum ii spunem noi, moldovenii, soriciul, aruncat ca atare din coardele vocale de domnii de mai la sud de Carpati. Este cit se poate de clar ca nici pe asta nu l-am brevetat noi, caci se vor fi gindit si altii mai mari si mai destepti sa faca macar doua operatiuni cu pielea porcului: s-o supuna actiunii briciului (doar daca nu vor fi si preparate delicioase cu par) si, apoi, celei a focului (pirlit, fiert si tot ce ne iese extrem de bine, de la taica Hefaistos incoace).
Bun, o sa spuneti, si atunci de ce ne plictisesti cu chestiile astea? Ei bine, pentru ca sintem singura natie din lume in stare sa scoata un preparat din folosirea, laolalta, a Mararului, Soricului si Tobei. Si macar domnul Soric de la Neamt ar putea invoca, drept scuza, un alt citat din Pastorel: “Nu este cronicar, ci papagal/ Cel ce repeta cu nerusinare/ Prozaice retete culinare/Asa cum le-a gasit in manual”.