Stiti cum se uitau salbaticii la cinema, celebrul caz real povestit de antropologi? Se intrebau ce se intimpla cu gaina care iese din cadru. Unde se duce? Cine o prinde? Se comportau la fel ca parizienii carora in 1895 le-a inghetat singele in vine vazind cum intra trenul in gara din La Ciotat, drept pentru care s-au ridicat de pe scaune sa fuga. De ce va spunem toate acestea? In filmul dumneavoastra, personajele mature (care sint, normal, roluri secundare din moment ce filmul e destinat adolescentilor) sint atit de vii si de amuzante incit am vrea daca nu sa le cunoastem, cel putin sa le mai vedem. Noua ni s-au parut cu mult mai interesante decit adolescentii – personaje principale.
Fireste, personajele n-ar fi fost nimic fara actorii care sa le dea viata, cum se spune. Ce le-ati facut Patriciei Clarkson, lui Stanley Tucci, Thomas Haden Church, Lisa Kudrow si Malcolm McDowell? Nu spunem ca Emma Stone, care o joaca pe eroina Olive, nu e draguta si talentata, dar e si mai talentata cind linga ea apare un matur. In secventele de la domiciliul familiei Penderghast, iti vine pur si simplu sa faci “pssst” catre personaje si sa sari in film. Domnul si doamna Penderghast sint parintii ideali si totul e galben pal si calm in preajma lor. Cind Olive spune ceva care tradeaza o mica plictiseala (mai ales cind se tradeaza ca are probleme la liceu, cu colegii), parintii se privesc rapid, dar continua sa se poarte ca si cum nu ar fi observat nimic. O juma’ de minut mai incolo tatal ii spune: “Scumpo, vrei sa ne spui ceva?”.
Noi n-am avut asemenea parinti. Pe noi ne trimiteau parintii la scoala cu cheia de git si nu ne lasau sa luam decizii dupa capul nostru si nu ne spuneau: “Si eu am fost usuratica in scoala”. Noua ne spuneau cu obida: “Cine m-a pus sa fac copii! Mai bine m-ar lua moartea ca sa scap”.
Domnule draga, poate mai faceti un film si ii aduceti pe acesti parinti ca si personaje principale. Poate faceti acum un film nu pentru adolescenti, ci pentru parintii lor care nu stiu sa fie parinti. Aici, in Romania, cu noua Lege a Invatamintului, oricum copiii or sa devina niste mici oameni mari. Asa cum oamenii mari muncesc mult ca sa faca bani, ei or sa faca tot posibilul (sa toceasca, sa fure) ca sa ia note mari. Totul e pe mai mult si mai repede. La noi familiile nu stau, ca in filmul dumneavoastra, saptaminal in salon ca sa priveasca impreuna un film pe DVD. La noi mai mult oamenii isi dau sms-uri.
Nu spunem ca toate personajele dumneavoastra constituie modele demne de urmat, dar toate sint pline de personalitate. De fapt, am apreciat in film faptul ca, spre deosebire de parintii Penderghast care sint niste oameni destupati si originali, exista si oameni mari ramasi mici, cum e consilierul scolar interpretat de Lisa Kudrow. Femeia nu e fericita d.p.d.v. sexual alaturi de sotul ei (profesorul preferat al lui Olive), de aceea sucomba sarmului unui licean repetent, dar dragut. E un punct de vedere interesant pentru ca iti creeaza o paralela intre comportamentul femeii mature (si psiholog pe deasupra) si cel al adolescentei Olive care, desi a mintit ca si-a inceput viata sexuala, are bunatatea de a lua asupra ei “pacatul” femeii. Ajungind aici, e interesant cum le-ati sugerat adolescentilor ca decizia pentru a-si incepe viata sexuala le apartine, dar ca ar fi mai bine daca s-ar gindi de 10 ori inainte. La fel, felul cum le-ati sugerat sa nu fie bigoti.
In incheiere, ne reinnoim dorinta de a vedea un film pentru parinti facut cu la fel de multa intuitie si cu la fel de mult umor si va uram mult succes in tot ceea ce intreprindeti!
Un grup de spectatori romani