Banuiesc ca gestul e deja cunoscut de mai toti cititorii textului de fata. Romanul Cartu, exasperat de neputinta aratata pe terenul din Basel de jucatorii pe care ii antrena, a dat cu pumnul, apoi cu piciorul in geamul de plexiglas al bancii de rezerve pe care se afla, spargindu-l. In fata camerelor de luat vederi. Facind, la propriu sau la figurat, nu mai conteaza, spume la gura. Fiind apoi cu greu linistit de colaboratorii lui de pe banca. Daca unul dintre ei nu l-ar fi tinut cu disperare, e greu de prevazut ce alte lucruri “de tinuta europeana” ar mai fi facut antrenorul roman.
Am citit citeva comentarii care veneau in apararea lui Sorin Cartu. S-a insinuat chiar o idee: daca era antrenor strain, nimeni nu mai zicea nimic. Jose Mourinho, de exemplu. Presa ar fi privit totul ca pe o alta extravaganta a antrenorului lui Real Madrid, nimeni n-ar fi pus pecetea asupra Portugaliei. Un om se enerveaza, sparge un geam. Si ce? Nu l-a spart in numele tarii pe care o reprezinta, ci in numele propriei crize de nervi, una lipsita de nationalitate. Cumva logic. Nu doar “cumva”. Logic in toata puterea cuvintului.
Ce logica are insa imaginea Romaniei peste hotare? Exact in Basel ma aflam, in urma cu putini ani, reprezentind Romania la un tirg de carte, deci la un eveniment cultural, cind de standul nostru s-a apropiat un domn elvetian, cu aparenta perfect civilizata. Care, inainte de a apuca sa-l invit sa arunce o privire asupra cartilor expuse, aproape ca m-a luat de guler, intrebindu-ma, cu ochi injectati, ce caut acolo. Am raspuns, oarecum pierdut, ca e un tirg de carte la care am fost invitati de organizatorii elvetieni. Discutia a continuat pe un ton ridicat, barbatul vituperind: nu, n-avem ce cauta acolo noi, romanii, nu sintem buni decit, continui citarea, sa intram pe furis in casele elvetienilor, sa furam, sa violam, sa ucidem. L-am intrebat, cind am apucat sa ma strecor printre cuvintele lui, daca ii transmit si eu senzatia pericolului. Da, i-o transmiteam. De ce? Pentru ca eram roman. Nu era necesara vreo explicatie suplimentara.
Discutia a continuat, am reusit sa cobor tonul elvetianului printr-o gluma, finalul ei a fost cumva fericit, dar nu e relevant pentru textul de fata. E relevant pentru logica despre care vorbeam mai sus. Mai bine zis, pentru lipsa unei logici pe care, altfel, noi o cerem. O imagine nu se construieste prin faptele bune pe care le cunoastem noi insine, nu se contruieste prin propriile frustrari. Ci prin reprezentanti si prin mediatizarea acestora. Spun truisme acum, dar aceste truisme se constituie, pina la urma, in explicatii.
A fost “un incident izolat”, s-a aparat Sorin Cartu, glumind mai tirziu: “Geamul nu a fost de calitate! Daca era termopan, nu se spargea! “. Iar o asemenea gluma, in mod stupid considerata amuzanta prin presa, nu arata de fapt decit inconstienta antrenorului. Departe de a fi “un incident izolat”, gestul lui a fost transmis in direct pentru sute de mii de telespectatori elvetieni, dar mai apoi pentru milioane de telespectatori din intreaga lume. Romanul Sorin Cartu a devenit emblematic pentru lipsa noastra de civilizatie, de cultura fotbalistica si, prin extensie, de cultura in general.
Ne aparam inainte, firav, sustinind ca o parte mica dintre romanii plecati in afara, care comit tot soiul de infractiuni, nu pot sa ne reprezinte pentru ca ei ar fi fost “elemente declasate” chiar si in tara noastra. Cum ne aparam acum, cind unul dintre antrenorii respectati din Romania, cind una dintre personalitatile publice se comporta execrabil, in fata a milioane, zeci de milioane de ochi occidentali, gata sa generalizeze, pentru ca in fata lor Romania se arata cu un intreg istoric de lipsa de civilizatie?
Nu, nu dau o prea mare importanta unui asemenea gest. Dimpotriva, ii dam cu totii o prea mica importanta. Si-o sa realizam asta cind, in iesirile noastre prin Occident, o sa ne enervam din cauza privirilor chiorise. Si, frustrati, o sa-i consideram pe ei inculti, necivilizati, rauvoitori etc. Nici o clipa n-o sa intelegem insa ca, de fapt, ei ne privesc, justificat, printr-un geam de plexiglas spart, fixindu-ne in cadrul lui care, din pacate, nu lasa loc de perspective mai ample.