Este acel hotar care separa lucrurile intr-un mod radical si irevocabil. Revista pleaca azi la tipar; si termenul-limita (e unul “oficial”, pentru toata lumea, si unul “intim”, pentru specialistii ultimului tren) e la ora 12.00. Ei bine, la 11.55 imi trimit textul scris in acea dimineata, re-recitit si paracorectat, spre bucuria complice a unor secretari de redactie, redactori-sefi, directori de publicatii care stiu ce e acela deadline. O legenda urbana spune ca, in tineretea lui de cronicar literar, Mircea Martin mergea si mai departe in fortarea limitei, negociind inclusiv cu tipografii…
Dar poate ca acestea sint legende, mituri, iluzii ale literaturii romane. Cert este ca C. Stanescu si Ciprian Buduru (la “Adevarul literar si artistic”), Oana Matei si Gabriel Dimisianu (la “Romania literara”), George Onofrei si Florin Iorga (la “Suplimentul de cultura”), Ovidiu Simonca si Doina Ioanid (la “Observator cultural”), toti acesti oameni – carora le-am cerut in atitea rinduri iertare, incit pot s-o mai fac o data – au inteles in logica ei speciala secventa ultima din munca de cronicar si publicist.
Fiind vorba sa scrii in fiecare saptamina, si nu o data la doua-trei luni, iti alegi cartea, respectiv subiectul tabletei publicistice, cu cel mult sapte zile inainte de deadline. Iar in aceste sapte zile, esti mai ocupat decit Dumnezeu in saptamina Creatiei. In primul rind, te pui pe citit; iar scriitorii romani nu-ti ofera prea des volumase pe care sa le parcurgi intr-o seara. Si citesti, si citesti, aratindu-i consoartei, cu o bucurie amestecata cu ingrijorare, volumoiul pe cantul lui.
Uite unde am ajuns; dar, vai!, uite si cit mai am. Cu una-doua zile inainte de deadline, ai terminat lectura si te apuci sa scoti note. Dragi elevi infricosati de examene, uitati de frica voastra! Daca vreti, facem schimb de roluri. Primesc eu note in locul vostru si scoateti voi note in locul meu. Caci trebusoara asta dureaza aproape o zi. La finalul ei, sint stors. Dar si mindru: pe computer, intr-un fisier alocat cartii noi, am intre trei si zece pagini de note culese cu corp 12.
Am ajuns in dimineata dinainte de deadline. Te scoli la ora 3.00, nefericit si fericit in acelasi timp, injurind viata de ciine si rugindu-l pe Creator sa te ierte. Iti treci paginile de note intr-un corp minuscul de litera, astfel incit, printindu-le, sa nu-ti umple biroul. Atunci, abia atunci esti asupra cartii despre care vei scrie. In acea dimineata nu-ti duci baiatul la scoala, iar fetita te pupa fara vorbe de prisos, inainte de a fi dusa la gradinita. In acea zi, de fiecare data ultima, si in acele ore, din nou si din nou cele mai importante, scrii pentru o revista despre o carte.
La 10.00 termini si pina la 11.30 iti citesti de doua, trei, patru ori cronica, pina ajungi s-o stii pe dinafara. Faci o pauza, te duci si te barbieresti, revii la birou si o mai citesti o data. La 11.55 o expediezi pe email si dai un sms. “Trimis cronica. Multumesc!”
Ai respectat deadline-ul.