Un caz rar de consecventa si probitate. O analiza istorica serioasa o va dovedi cindva, la fel cum este de asteptat sa fie lamurita si postura in care s-a pus “fiul lor”, Dorin Tudoran, publicind documente ce, la prima vedere, il incrimineaza pentru a-l fi deconspirat pe Mihai Botez si relatiile sale cu Vlad Georgescu si Europa Libera. Admiratia mea se indreapta insa, la aceasta rubrica, spre omul de cultura si melomanul Mihai Botez.
O scrisoare, ce a trecut prea putin observata, publicata in 2003 in volumul de corespondenta al matematicianului dizident, editat de Viorica Oancea, il arata intr-o postura cu totul neasteptata*. Mihai Botez ii cerea permisiunea lui Sergiu Celibidache sa denumeasca o structura, mai precis un “obiect” matematic, cu numele sau. In scrisoarea datata 28 mai 1983, Botez se prezenta dirijorului, amintind originea afinitatilor sale muzicale: “nascut intr-o familie de muzicieni, dupa inevitabilii ani de «pianotat», am ramas numai amator de muzica – dar mare iubitor al artei sunetelor. Am cucerit insa credinta ca lumea sunetelor este un univers de reprezentari «in sine», ceea ce mi-a ingaduit sa privesc muzica Dumneavoastra nu numai ca expresie a filosofiei pe care o profesati, ci si ca o sursa noua de sugestii pentru lumea ideilor”.
Mihai Botez amintea de prelegerile lui Celibidache in sala Ateneului, observa ca “toata lumea vorbeste de transferuri din cimpul filosofiei ori matematicii spre (si as adauga, destul de rar, in) muzica”, semnala “erorile tehnice” pe care le sezisase cu ani in urma in articole consacrate aplicatiilor matematicii in muzica, numindu-l pe Xenakis, si isi definea pe scurt demersul propriu: “drumul invers, de la muzica spre matematica” neincercat “pina acum, cel putin dupa stiinta mea”. Cu cuvintele lui Mihai Botez, “ceea ce credeti si ceea ce doriti sa obtineti, ceea ce se petrece in sala de concert insufletita de prezenta Dumneavoastra nu mi se pare a fi numai aplicarea acestui program teoretic – pe care il gasesc profund original…, ceea ce se petrece in sala de concert este ceea ce mi-a sugerat «obiectul» matematic pe care as dori sa-l pun sub girul Dumneavoastra”. Si, cu o politete impecabila, Mihai Botez isi explica in continuare reflectiile, cerindu-i lui Sergiu Celibidache confirmarea ca a “ramas credincios spiritului” lui sau ca macar l-a prelungit “din lumea sunetelor in lumea de «curatii si semne» a matematicii, cum ar zice matematicianul si poetul Ion Barbu…”.
Intr-o excelenta sinteza a gindirii lui Celibidache, Mihai Botez nota: “Muzica, spuneati in sala Ateneului, nu este, ci devine. Partitura este numai matricea de potentialitati ale acestei deveniri. In concert, devenirea se faptuieste si se transmite. Rostul muzicienilor (si indeosebi al dirijorului) este sa inlature tot ceea ce poate impiedica devenirea si comunicarea ei. De aceea, repetitiile sint mai degraba consacrate explorarii a «ceea ce nu trebuie facut» – ceea ce trebuie fiind, in ultima analiza, ce se intimpla prin participarea comuna, in actul unic, irepetabil si «neconservabil» al concertului. Viziunea astfel obtinuta este obiectiva: obiectiv inseamna insa autentic, si nu unic – ca interpretarile Dumneavoastra, de pilda, care, raminind aceleasi, pot fi foarte diferite. s…t Libertatea si autenticitatea capata astfel sensul respectarii potentialitatilor devenirii si «legilor» comunicarii sale”.
Mihai Botez afirma in continuare ca aceste idei pot capata “intrupari matematice” si exemplifica vorbindu-i de spatiul euclidian obisnuit, cu 3 sau mai multe dimensiuni, in care se desfasoara de regula incercarea de modelare a vietii sociale cu uneltele matematicii. “In spatiul Dumneavoastra, apare necesar un alt spatiu – conchidea el – ale carui elemente… sa nu fie fiintari, ci deveniri (ori tranzitii). Tranzitiile opereaza intre un trecut (cunoscut) si un viitor (previzibil…) ce trebuie asociat interpretarii unei partituri. In concert insa, viitorul tranzitiei este, cel putin in general, imprevizibil: el apare in mai multe variante, cu diferite probabilitati de realizare.”
Nu este poate inutil de spus, ca urmare a acestui mesaj plin de idei si sugestii, Sergiu Celibidache il invita calduros, intr-o scrisoare raspuns datata 24 iulie 1983, sa vina la cursurile lui, la Universitatea din Mainz, oferindu-se sa preia toate cheltuielile sederii matematicianului in strainatate.
La data trimiterii scrisorii lui Mihai Botez, in mai 1983, coloneii Securitatii se informau reciproc cu “noi date” despre Dorin Tudoran, care ar fi afirmat – nu se precizeaza in fata cui – ca matematicianul “continua sa ii furnizeze, pe cai ilegale, directorului sectiei pentru Romania a Europei Libere, Vlad Georgescu, diverse date cu caracter politic, economic si social despre tara noastra, care sint difuzate apoi de post sub forma unor scrisori anonime”. Teoria matematica a spatiului devenirii sociale si a celui al “tranzitiilor cu viitor imprevizibil” din muzica se intretaiau cumva, iar imposibilitatea pentru Mihai Botez de a filosofa la Mainz alaturi de Sergiu Celibidache, devenea, din pacate, o previzibila certitudine.
Si poate ca astazi, cind solidaritatea intelectuala si spiritul critic trec printr-un con de umbra, pentru a resuscita si a intregi portretul intelectualului de exceptie care a fost Mihai Botez, publicarea manuscrisului inedit despre intruparile matematice in muzica ar fi un gest si un omagiu binevenite…
*Mihai Botez, Scrisori catre Vlad Georgescu,
Editura Fundatiei Culturale Romane, 2003, pp. 151-156.