E firesc sa ne gindim la Blow-Up, clasicul lui Michelangelo Antonioni (care, pentru unii, e mai mult cinema, mai mult arta decit eseul lui Greenaway). Consideratiile despre filosofia artei, dar mai ales despre viitorul celei de-a saptea arte s-au desfasurat in voie la masterclass-ul pe care Peter Greenaway l-a sustinut tot la cinema Scala, unde au avut loc si proiectiile din cadrul festivalului desfasurat intre 24 si 28 noiembrie. Aici, britanicul a rostit ritos in fata unei sali arhipline: „Cinematograful a murit!“, dezvoltindu-si provocatorul excurs in directia unei evolutii ce va face ca cinema-ul sa imbrace forme noi, pentru ca va fi improspatat de tehnologiile multimedia. YouTube-ul e salvator (e cel mai spectaculos lucru din ultimii 10 ani), iar telefonul mobil, laptop-ul si videorecorderul fac deja din noi toti niste proto-cineasti, crede Peter Greenaway.
EXPIFF, cum i se spune deja festivalului saltind pe initiale (desi oficial el se numeste On the Edge), a debutat ca un eveniment serios in peisajul deja mult incarcat al festivalurilor de film bucurestene. O selectie solida, invitati renumiti, un serviciu de presa ireprosabil, un site profi, intrare libera la proiectii si evenimente. Atuul sau e faptul ca e primul care scoate filmul experimental din spatiul Muzeului National de Arta Contemporana si il aduce in oras. Dezvoltat la granita dintre cinema si arta vizuala, filmul experimental a fost servit la cinema Scala gratis (nu s-au vindut bilete), desi selectionerii Adina Pintilie si Rik Vermeulen (pentru filmele straine), respectiv Copel Moscu (pentru filmele romanesti) au servit bucate pe alese. A fost organizata o competitie internationala, iar in trei sectiuni gen „Carte blanche“ au fost prezentate cele mai bune filme din selectia festivalurilor de la Rotterdam, IndieLisboa si Signes de nuit Paris. O sectiune aparte, necompetitiva, a programat numai filme romanesti, o alta s-a concentrat pe America de Sud (prin cinci lungmetraje recente), iar sectiunea „Experimental Eye“ a prezentat cunoscutele lungmetraje Taxidermia de Pálfi György (in prezenta regizorului), Du Levande/You, The Living de Roy Andersson si Las meninas de Igor Podolchak. Plus concerte si proiecte audio-video sustinute de Sophisticated Lemons (live), Noblesse Oblige DJ Set, To Rococo Rot, Mes quins, Tanz Ohne Musik, Coughy, KarpovKasparov & CorruptDream.
Iata mai jos citeva filme care ne-au atras atentia:
» Austriacul Running Sushi, de Mara Matthuschka si Chris Haring, unul dintre cele mai provocatoare din festival, prezentat in cadrul selectiei consacrate Rotterdamului, e mai mult o instalatie video-muzica-dans decit un film. Un el si o ea se intilnesc si discuta linga banda de sushi, dar pe alt plan, in interiorul lor, comunicarea se stabileste dupa lupte dureroase de depasire a propriei granite. Dincolo de limitarea propriului trup – chiar si atunci cind cei doi interpreti marseaza cu propria nuditate –, dificultatea comunicarii e tradata de miscari spasmodice, repetitive si de zgomote informe. Comunicarea e dureroasa, de parca fiecare dintre noi am fi lipiti de interiorul corpului nostru si orice incercare de a relationa cu celalalt ne-ar rani pina la singe.
» In Wunderkramer, de Andrea Pallaoro (Statele Unite), o mama in virsta imparte un apartament intunecat si invechit impreuna cu fiul ei, matur si retardat, si cu pasarile (impaiate sau vii) iubite de acesta. In 13 minute, fara nici o liniuta de dialog, nu doar ca intelegem drama, dar avem destul timp sa ne intrebam ce se va intimpla cind mama nu va mai fi cu acest cuplu cu un cordon ombilical cit odgonul, care duce aceeasi existenta de-o viata intreaga. O zi din viata acestor oameni, trista si sordida, pare mai lunga pe ecran decit o viata in regim normal.
» To Be Continued, de Amit Dutta (India), e o plimbare de 22 de minute pe coama unui aparat de filmat de o delicatete si o volatilitate neobisnuite, condus de un regizor cu un extraordinar simt cinematografic. Simt care ii permite sa faca realism magic din orice ii pica la indemina. Cu un asa film, e greu sa crezi pronosticurile lui Peter Greenaway.
» Incident by a Bank de Ruben Ostlund (Suedia), cistigatorul Ursului de Aur la Berlin in acest an, e un plan-secventa de 12 minute in care sintem martorii unui atac asupra unei banci. Totul e filmat din punctul de vedere al unui martor aflat vizavi de banca, distras nu atit de evenimentele din vecinatate, cit de reactia trecatorilor la ele. E adevarat ca senzatia de desfasurare in timp real e prezenta, dar e la fel de prezenta senzatia ca filmul e un exercitiu de stil inspirat din scurtmetrajul lui Cristi Puiu, Un cartus de Kent si un pachet de cafea.
» Mum de Adelheid Roosen, cunoscuta regizoare olandeza de teatru, e un omagiu modern (sic) adus mamei sale bolnave de Alzheimer si o incercare de a intelege noul univers al acesteia. Orice comentariu vizavi de estetica filmului se impiedica de ideea impuritatii si a indecentei. Acestea sint, da, provocatoare, dar biata femeie in virsta si inconstienta, filmata in sutien si dres, si perorind cuvinte fara sens din lumea ei opaca, ce vina are?
» Ai spune despre Speechless de Salome Jashi (Georgia) ca investigheaza tacerea, filmind-o de pe fetele mai multor persoane (copii, femei, barbati, oameni in virsta). Cadrul e simplu: nici un comentariu (parca nici muzica nu e), un fundal care difera, aparatul de filmat imobil pe figura persoanei respective. La final, citeva fraze despre fiecare om care a tacut intregesc imaginea. Fiecare dintre ei a suferit intr-un fel sau altul de pe urma conflictului militar dintre Georgia si Rusia, din 2008.
» Westcoast de Ulu Braun (Germania) e un film de sapte minute care consta intr-o panoramare continua a unui colaj video asamblind o lume suprarealista, contrastanta. Efectul e unul de surpriza pentru ca, atunci cind din primele secunde ale filmului aparatul de filmat incepe sa se miste spre dreapta, vei descoperi zgirie nori linga golfulete idilice si salupe care se fugaresc asemeni larvelor alaturi de imense mamifere marine. Filmul se termina atunci cind busola ta interioara iti spune ca cele 360 de minute au luat sfirsit.