Nu era un secret ca acest cineast aparte, poate cel mai interesant regizor din Statele Unite, este pasionat de muzica. Marturie stau colaborarea sa, de anul trecut, cu Sparklehouse si Danger Mouse la albumul Dark Night of the Soul si faptul ca a compus si interpretat, impreuna cu John Neff, albumul conceptual Blue Bob. De asemenea, tot marturie a gusturilor sale este si grija cu care s-a ocupat de coloanele sonore ale filmelor sale unde nu s-a sfiit ca combine Chris Isaak cu Powermad sau David Bowie cu Rammstein si Marylin Manson.
Un cintec sta la baza celebrului sau film din 1986, Blue Velvet. O melodie scrisa de Bernie Wayne si Lee Morris, care a fost mare hit in 1951, cintata de Tony Bennet. Un cintec care, spune Lynch, evoca „un sentiment si un timp si lucruri care existau in acea perioada“.
Unul dintre cele mai influente filme americane
Blue Velvet, filmul, a venit pentru regizor intr-un moment greu al carierei sale. Dupa ce se remarcase cu Eraserhead si Omul-elefant, Lynch refuzase sa faca Intoarcerea lui Jedi, dar se angajase alaturi de Dino de Laurentiis in aventura Dune. Esec atit comercial, cit si de public. Cu moralul la pamint, regizorul reuseste sa-l convinga pe celebrul producator italian sa bage banii in Catifeaua albastra, iar De Laurentiis accepta cu conditia ca Lynch sa isi taie o parte importanta a salariului si sa lucreze cu un buget mic, de numai 6 milioane de dolari. La asemenea conditii insa, libertatea lui artistica a fost deplina.
Blue Velvet s-a nascut intr-o perioada lunga de timp, din citeva idei care au inceput sa se cristalizeze in mintea lui Lynch inca din 1973. Prima idee a fost cea a unei „senzatii“ si titlul. A doua – cea a unei urechi taiate ce zace in iarba. A treia, cintecul cu acelasi nume, in versiunea lui Bobby Vinton. Din toate acestea, in timp, si dupa numeroase rescrieri, Lynch avea sa obtina scenariul unei povesti care avea sa-l repuna pe directia artistica buna si care avea sa devina unul dintre cele mai influente filme americane.
Povestea e destul de cunoscuta: un student intors in pasnicul si linistitul sau oras natal descopera o ureche taiata pe o pajiste. Incepind sa investigheze, impreuna cu prietena sa, studentul ajunge intii la o misterioasa cintareata de bar si apoi intra intr-o lume misterioasa si perversa ce se ascunde in spatele aparentei placide si banale a oraselului. De ce o ureche? „Nu stiu sigur“, spune Lynch, „trebuia sa fie o deschidere intr-o parte de corp uman, o gaura care duce in alta parte… Urechea este lipita de cap, duce direct in minte si, de aceea, mi s-a parut perfecta“.
Doua decenii de la premiera Twin Peaks
E de apreciat priceperea regizorului in alcatuirea distributiei pentru aceasta fabula „neo-noir“. Alaturi de un Kyle Maclachlan si de o Laura Dern, Lynch a reusit sa lanseze cariera de actrita a Isabellei Rossellini, cunoscuta pina atunci ca model pentru Lancome, si sa revitalizeze cariera lui Dennis Hopper care s-a dat peste cap sa obtina rolul degeneratului criminal Frank Booth, unul dintre cei mai cunoscuti „villains“ din istoria cinematografului (Hopper s-a rugat de Lynch sa ii dea rolul, spunindu-i „Eu sint Frank!“).
Catifeaua albastra poate fi redescoperit azi intr-o editie speciala pe DVD care beneficiaza si de mult material „extra“, documentare, interviuri, scene cazute la montaj etc. De asemenea, merita vazut cum idei din acest film aparte au fost reluate apoi si explorate de Lynch in faimoasa sa serie TV Twin Peaks, de la a carei premiera s-au implinit doua decenii anul acesta si care avea, la vremea ei, sa schimbe fata televiziunii.