Nu. N-am capacitatea si, la drept vorbind, n-am pic de interes in a afla marele raspuns. Prin urmare, nu pe marginea acestui mister intentionez sa speculez aici. Ce ma intriga in acest, pina la urma, ridicol scandal e ceea ce denota el in privinta miscarilor dinlauntrul politicii. Meschinarie. Lipsa de onoare. Circ in absenta contientizarii circariilor. Etc. Nu ne trebuie altceva decit sa ne indepartam putin de tabloul in care, ca un fel de Sfint Gheorghe, Victor Ponta ataca balaurul cazut la pamint, pe Mircea Geoana. Sa renuntam a ne concentra pe imaginea din prim-plan si sa urmarim ce se petrece in fundal. Ignoram faptul ca acest “Sfint Gheorghe” al P.S.D.-ului a fost marele sustinator al balaurului in urma cu un an. Haideti sa ne axam pe ceea ce s-a intimplat dupa ce i-a devenit dusman.
Avem o intreaga trupa pesedista, cu oameni care vorbesc despre principii si valori, trecuta brusc de partea lui Victor Ponta. Cei care se gudurau pe linga seful Geoana in urma cu un an si ceva au facut, ca la comanda, un salt magnific, aterizind docili linga picioarele noului lider, gudurindu-se pe linga el acum. Tradarea nu e una care se tese in spatele cortinei. Ne trebuie doar un strop de memorie improspatata si o sa-i vedem pe mai-marii pesedisti in doua ipostaze: ridicindu-l in slavi pe Mircea Geoana in trecut, ridicindu-l in slavi pe Victor Ponta in prezent. E usor sa intram cu imaginatia in spatiile private ale intrunirilor de taina pesediste. Acolo ii vom gasi pe laudatorii de altadata ai lui Geoana cu mina pe cutite, gata sa-l sfisiie acum, prin excludere, pe fostul lor lider.
In politica, stim, nu exista morala. Dar, pe linga faptul ca stim, poate din cind in cind nu ne-ar strica sa si constientizam asta, mai ales intr-un tablou atit de usor de citit precum cel de fata. Pentru ca, daca-i vedem pe acesti oameni in lumina reala, realizam pe loc si cit sint de mici, de lipsiti de coloana vertebrala, de lipsiti de principii, ba chiar si de bun-simt. Demni de dispret, altfel spus. De tot dispretul nostru. Si, reusind sa ne insusim acest dispret, poate ca vom invata sa nu ne mai lasam pacaliti de vorbele lor.
Nu. Pentru a doua oara in acest articol vin si va spun sa nu mergeti in alta directie cu gindul. Nu il apar pe Mircea Geoana. Nu merita aparat in nici un fel. La rindu-i s-a inconjurat de aceiasi oameni, tradatori ai lui Adrian Nastase la vremea aceea. Si acest sir spre trecut nu se intrerupe aici. La fel cum povestea tradarii cu zimbetul pe buze nu e una tipica P.S.D.-ului. Nu-i recunoasteti oare, in P.N.L., pe cei care-i cintau ode publice lui Calin Popescu-Tariceanu stind acum de-a dreapta lui Crin Antonescu? Sigur, aici razboiul dintre cei doi nu e atit de acut, cel putin nu la nivel public. Dar fenomenul e exact acelasi.
P.D.-L.? Prea devreme pentru a discuta, intrucit in momentul de fata ii uneste puterea. Iar comportamentul de acest tip cu fostul lor lider, Petre Roman, desi a fost identic, e prea departe in trecut pentru a putea fi folosit ca exemplu. Dar nu e deloc prea devreme totusi pentru a pune un pariu. Un pariu care are in vedere toate aceste chipuri senine de azi ce apar pe la televizor sustinind slugarnic toate aberatiile lui Traian Basescu si ale lui Emil Boc. Aici avem doar de asteptat. Dar, ca exercitiu, ar fi interesant sa ne fixam in memorie laudele lor desantate de astazi. Pentru ca miine, intr-un “miine” nu foarte indepartat, ii vom auzi vituperind cu dispret la adresa fostilor lideri si laudind pe altul. C-asa merg lucrurile.
Acesti oameni n-au probleme in a da buna-ziua. Facind asemenea salturi, schimbari de coloana, orice om normal s-ar simti jenat sa-l salute pe cel tradat. Mi-l imaginez pe acest om normal – care, dintr-o slabiciune, sa spunem, si-a urmarit interesul – plecind ochii jenat, soptind un buna-ziua firav in fata celui pe care l-a tradat, grabind apoi pasul pina spre fuga, urmarit nu de fostul sef, ci de propria-i constiinta. Am putea sa ni-i imaginam asa si pe ei? Dimpotriva, fie il saluta cu dispret pe cel pe care altadata l-a idolatrizat in public si in particular, fie il considera acum prea insignifiant pentru a-l mai onora cu acest salut.
Iar noi, ceilalti, de la acesti oameni asteptam solutii pentru viitorul nostru, pe acesti oameni sintem dispusi sa-i credem. Si-abia aici, odata cu aceasta ultima fraza, comedia se transforma in drama.