Si, fiind atit de greu sa nu scrii despre politica-politichie, mereu cedez si scap cite un comentariu – inteligent sau stupid – la adresa clasei conducatoare romanesti. Fac evaluari, emit judecati si aprecieri, cind mai aplicate, cind mai naive, dar mereu cu convingere, fiindca si eu sint roman, simt si eu nevoia sa imi expun opiniile si ideile, sperind ca undeva, cumva, ele ar putea conta sau ca macar vor pune pe ginduri pe cineva.
Apoi vin momentele de pesimism – adica de luciditate –, in care admit cu necaz ca nu e asa. Nu pentru ca oamenii n-ar citi texte de opinie despre politica romaneasca si despre politicienii romani, ci dintr-un motiv mult mai simplu, care se situeaza cu un pas logic inaintea deciziei de a vorbi despre asa ceva.
E foarte simplu: a scrie despre politica romaneasca e aproape acelasi lucru cu a scrie despre proiectele spatiale romanesti. Romania are o agentie spatiala care se ocupa cu proiectele legate de explorarea spatiului si altele asemenea. Exista piloti de avioane care ar putea zbura in spatiu daca ar avea cu ce. Tara noastra a avut chiar si un cosmonaut care a zburat de-adevaratelea in spatiu – ce-i drept, pe aripile sovieticilor, dar tot zbor in spatiu se cheama. Exista si un satelit romanesc, Goliat, care va fi lansat la un moment dat in spatiu – un satelit asa, mai mititel, dar tot satelit se cheama. Si totusi, chiar daca formal am bifat niste repere (Romanian Space Agency, cosmonaut, satelit), e greu sa spui ca Romania are o activitate spatiala care sa conteze.
La fel stau lucrurile cu politica romaneasca – ba chiar mai rau. Avem parlament, avem guvern, avem partide cu sigle si doctrine, avem campanii electorale si alegeri libere, avem niste creaturi care se numesc oameni politici si niste certuri de tate carora le spunem dezbateri parlamentare, dar nu putem spune ca avem cu adevarat o activitate politica. Exista chiar si citiva oameni cu talent si pricepere in politica – e drept, la fel de numerosi ca si potentialii cosmonauti romani si cu la fel de multa influenta in zona lor de activitate. Dar cam atit. Marea majoritate a oamenilor politici de la noi, cei care definesc prin activitatea lor “politica romaneasca”, sint la fel de priceputi in domeniul lor ca animalele trimise in cosmos la pilotarea navelor spatiale cu care calatoreau.
Luati la intimplare vreunul din parlamentarii contemporani cu noi si incercati sa aflati cam ce stie despre doctrina partidului sau, despre proiectele pe care le are acesta pentru Romania sau despre relatia sa cu institutiile statului si cu cetatenii. Atunci cind gasesti o faptura politica intrucitva articulata, e putin probabil sa smulgi de la ea ceva consistent, dincolo de “Sus Basescu!” si “Jos Basescu!”, de discursuri identice pina la exasperare despre dezastrul provocat de fosta (sau actuala) guvernare, de acuze la adresa adversarilor si elogii gretoase la adresa propriilor lideri. Plus doza obisnuita de fariseism: “grija pentru popor”, “destinul neamului”, “interesul national”, “bla-bla-bla”… Si cu asta politica romaneasca s-a cam epuizat. Ramin discutiile despre bani, bani, bani.
Noi n-avem politica. Avem niste indivizi care s-au autodeclarat politicieni, pe care trebuie sa-i votam si despre care scriem sau discutam, in lipsa de altceva mai bun. Nu-i placut, insa ne acceptam conditia.
Dar chiar trebuie sa ne-o acceptam?