In schimb, am vazut probabil sute de filme de actiune americane si-atit. Mai intii la cinema Pacea din Militari si la Favorit din Drumul Taberei. Apoi in magicul Centru metropolitan, unde salile se insirau ca margelele pe ata. Mai apoi, pe casete video, alaturi de o gasca intreaga de puberi. Iar in acesti douazeci de ani, cind “s-a dat drumul” la toate, seara, acasa, dupa jurnalele de actualitati. E intervalul ideal pentru un burghez negentilom sa-si odihneasca nitel creierul suprasolicitat, urmarind fara nici un risc cafturile si singerarile hollywoodiene.
Acum e cam asa: stai destul de confortabil pe canapea, cu caloriferutul degajind o caldura aromitoare si c-un pahar de coniac Miorita, putin mai aspru decit cele frantuzesti si grecesti. Cind vin reclamele, mai trimiti un sms, mai raspunzi la un telefon, ba chiar, cu stoicism, iti misti fundul pina sus, sa vezi ultimele emailuri. Baiatul e pe laptop, sau pe Ipod, sau pe Iphone, sau pe el-stie-ce. Fetita deseneaza si trancaneste singura, isi ingrijeste papusile, din cind in cind coboara si ne ofera o sesiune de pupaturi. Consoarta vorbeste si vorbeste si vorbeste la telefon, croind planuri amanuntite pentru Revelionul de peste trei ani. Viata de familie, da.
In timpul acesta, pe ecranul panoramic, conflictul trece prin stadiile cunoscute. Eroul pozitiv, un june plin de muschi si de buna credinta, isi face training-ul sub indrumarea unui maestru chinez, un intelept plesuv care niciodata nu vrea sa atace, ci – doar – sa se apere. Dar ce aparare! Cind mosulica se va hotari totusi sa raspunda agresorilor, va deveni o masina de distribuit pumni, palme si picioare. Haita de ticalosi utilizeaza cele mai barbare arme. Au practic totul la indemina, Evul Mediu si modernitatea. Bite de baseball, topoare, lanturi, pistoale cu glont pe teava. Ar beneficia si de niste mitraliere, daca regizorii hollywoodieni n-ar tine atit de mult la verosimilitatea registrului lor realist…
Pe cit de neted ataca atacatorii hiene, pe atit de insolit, neconventional ni se apara auto-aparatorul. Le scoate, din zbor, hainele de pe ei si le da in cap cu o mineca de sacou, pe marginea tesaturii, cum ustura mai tare. Sau le prinde si le rasuceste combinezoanele negre, luind agresorilor lumina lor rea. Sensei zimbeste, ride ori clipeste ironic din pleoapa ochiului batrin ce a vazut atitea. Ucenicul lui, care a luat contact cu pamintul cu zece minute in urma, asista de-acolo, de jos, la triumful seninatatii orientale asupra violentei oarbe, tipic americane. In anii ‘80, banda ticalosilor era tuciurie si nebarbierita, iar eroul de bildungsroman, un blond cu ochi albastri, pe a carui piele alba micile pete de singe dadeau foarte bine. Intre timp, cei rai s-au facut albi degenerati, iar protagonistul, un hibrid interesant, pentru a nu rani sensibilitatile vreunei rase lasate pe dinafara. Numai senseiul a ramas la fel; dom’ne, China e China.
Gata cu prima lectie. Eroul nostru va fi inteles ca orice parte a corpului sau si toate articolele de vestimentatie sint facute sa reziste ghioagelor, bitelor si topoarelor de pe lume. Ce conteaza in viata nu este sa dai cu pumnul. Esential e…