Cel mai cald lucru la el e cum ti-l evoca pe Jacques Tati, cum te trimite la universul filmelor lui. Dar daca ratezi poezia si umorul fin, nu poti rata tristetea eroului iluzionist Tatischeff (numele din buletin al lui Jacques Tati) care, ca si Tati, nu-si mai gaseste locul intr-o lume innebunita dupa rockeri si electricitate, si nu dupa iepuri scosi din palarie. Ca cinema-ul e si altceva decit un tonomat o dovedeste si filmul delicat (nu doar frumos conceput) al lui Sylvain Chomet, care are demnitatea de a nu deplinge si de a nu acuza. Mobilitatea frinta a iluzionistului (care o evoca perfect pe cea a eroului interpretat de Jacques Tati in filmele sale) e singura replica la respingerea lumii. Iar singurul lucru pe care poate sa-l faca eroul il si face – se urca in tren si pleaca, asa cum pleca si copilul din Balonul rosu, filmul lui Albert Lamorisse, dupa ce copiii rai ii spargeau balonul. Spre zari mai calde.
Spargatorul de nuci in 3D al lui Andrei Koncealovski
Daca Iluzionistul e plin de umanitate si de umor discret, Spargatorul de nuci in 3D, visul de marire al lui Andrei Koncealovski, pritocit vreme de 20 de ani, reprezinta basmul lui E.T.A. Hoffmann si baletul lui P.I. Ceaikovski maruntite impreuna intr-un mojar american. Mutind actiunea in Viena anilor ‘20 si executind trimiteri fandate la Freud si Einstein, cadoul de Craciun al regizorului rus incepe promitator si sfirseste in crematoriu. Poti intrezari unde ar fi vrut sa duca povestea, John Turturro si Frances de la Tour sint simpatici, fantezia e uneori bine folosita (vezi ascensiunea in bradul de Craciun), dar nimeni n-ar putea intelege ce i-a venit lui Koncealovski sa aduca Holocaustul in inima basmului, taman de Craciun, si care e smecheria cu 3D? O imagine asa intunecata si de stearsa se putea obtine si in 2D.
Oul de cuc al lui Ioan Carmazan
Oul de cuc (pe-aici vin, pe-aici ma duc!) e cel mai recent film al lui Ioan Carmazan, cineast cu multe rateuri la activ. De asta data, pe scenariul lui Titi Popescu, inspirat din Rodica Ojog Brasoveanu, el imagineaza un fel de La capatul liniei modern sau, daca vreti, un policier clasic cu doi raufacatori urmariti de politie si care se tradeaza unul pe altul, in aceeasi masura in care se simpatizeaza. Stiti, schema tipica. Cei doi protagonisti, Bogdan Dumitrache si Andi Vasluianu, nu reusesc sa salveze filmul cu tot cu talentul plus sarmul lor in cadru (din alte filme), dar reusesc de multe ori sa se compromita. Tot ce vezi pe ecran e o alergatura dintr-un loc intr-altul, de la Bucuresti la munte si de aici la mare, dialoguri nesarate, ritm inexistent, actiune zero. In schimb (si asta ajunge sa te scoata din minti), muzica e prezenta tot timpul, ca un catel purecos de care nu poti sa scapi. Oul de cuc tine aproape 100 de minute, dar pare foarte lung pentru ca este foarte prost. Nu e nici un film de critica, nici un film de public. Poate daca ar fi fost in 3D…
Iluzionistul/L’Illusioniste – de Sylvain Chomet, film de animatie
Spargatorul de nuci in 3D/The Nutcracker in 3D – de Andrei Koncealovski, cu: Elle Fanning, Nathan Lane, John Turturro
Oul de cuc – de Ioan Carmazan, cu: Andi Vasluianu, Bogdan Dumitrache, Gabriel Spahiu
Galerie foto
