De fapt, CNA-ul a reusit deja sa rastoarne jurnalismul si macar una dintre speciile prin care acesta se manifesta. Foarte recent, Eugenia Voda a aflat ca si-a irosit citiva zeci de ani din cariera. Si, de asemenea, ca interviurile realizate de domnia sa nu sint nici pe departe facute asa cum le-ar propovadui intelesul cohorta de inchizitori ai audiovizualului. In viziunea argatilor de la Curtea Conformismului Romanesc, un realizator de interviuri nu trebuie niciodata sa-l faca pe interlocutor sa se confeseze: personajele nu sint cu adevarat personaje, spune indirect CNA, decit in situatia in care spun ceea ce gindesc ceilalti. Cum care ceilalti? Ceilalti, oamenii „da bine”, cei care stabilesc norme, criterii, care au, mai mult decit toti, capacitatea de a spune platitudini spumoase si pline de miez. Si care, mai nou, stabiliesc si agenda jurnalismului si a jurnalistilor.
Eugenia Voda se face vinovata ca l-a invitat pe Ion Cristoiu in emisiune, care a spus, la un moment dat, despre Corneliu Zelea Codreanu ca e „un erou romantic“. Nu intra aici in discutie de ce a spus Cristoiu ceea ce a spus. Asta chiar daca o minima bruma de intelepciune te-ar face nu tragi niciodata concluzia ca invitatul editiei respective a „Profesionistilor” ar fi promovat, in vreun fel, fascismul. Discutia se poarta in jurul a doua chestiuni esentiale: de ce ar fi trebuit Eugenia Voda sa se scandalizeze si de ce nu ar avea dreptul un jurnalist sa-si traga de limba interlocutorul si sa-l infatiseze asa cum „arata” el.
Exista, in multe colturi ale Romaniei, grupuri de oameni care impartasesc aceasta viziune bolnavicioasa a lucrurilor si care isi exerseaza corectitudinea politica nu pentru ca ar crede in valorile ei, ci pentru ca asa e bine. Iar cei mai multi dintre acestia au – culmea! – o inteligenta cel putin medie si un background suficient de consistent. Nu ii putem suspecta de prostie pe membrii CNA, la fel cum nici eu nu am facut-o, in urma cu citiva ani, cu semnatarii unor articole din doua reviste culturale. Atunci publicasem, in revista ieseana „Opinia studenteasca” (actualmente, „Opinia veche”), un interviu cu istoricul Gheorghe Buzatu. A trebuit sa suport, dupa aparitia interviului, o gramada de acuze mizerabile din partea unor oameni inteligenti, pe care am evitat, de atunci, sa-i mai numesc intelectuali. In viziunea revistelor din acea perioada, am fost vinovat de „infractiunea” de a-i lua un interviu unui cunoscut simpatizant al extremei drepte, care se „lafaia” pe doua pagini. Evident, asta ma facea si pe mine un paria. Insa cam asta fac, de obicei, puristii de ocazie: te acuza de extremism si te trimit in lagarele lor.