Felul asta de-a fi&de-a sari spune multe despre mine. Pe de o parte, ca-mi doresc enorm sa sar cu parasuta, pe de alta, ca sint precauta, pe de inca alta, ca am o parere prea buna despre propria persoana. E adevarat, exagerez putin, dar Enticlopedia e obisnuita cu infloririle si anluminurile proprietarei ei de drept. Ce voiam de fapt sa spun e ca, desi am rascolit prin toata literatura universala, desi am scuturat rafturile si le-am sters de praf pina s-au facut stravezii, desi am intrebat la magazinul din colt, la farmacie si la macelarie, nimeni n-a stiut sa-mi spuna daca am sanse sa gasesc sustinere pentru ce urmeaza sa scriu. Si urmeaza sa scriu doua lucruri.
Mai intii, cred ca femeile sint mai frumoase iarna (aici urma in mod normal un citat dintr-un mare scriitor, care sa-mi confirme afirmatia. Dar n-am de unde.). Conservate de o criogenie temporara, trasaturile lor se fixeaza in aerul rece ca fluturii in insectar, nu aluneca, nu se topesc, nu curg pe trotuar. Obrajii sint proaspeti, tot ce va fi pina la urma vazut e acoperit de lina, mohair si fis, fularele si esarfele se-ncolacesc in jurul lor si nu le lasa sa faca nici un pas gresit. Astept sa ma contraziceti.
Apoi, mai cred ca si oamenii ar trebui din cind in cind transformati in lucruri si facuti cadou altor oameni. Am un amic pe care l-as infofoli in panglici rosii, l-as lua de mina si l-as duce la o adresa necunoscuta (prima la dreapta, a doua la stinga, a treia la stinga, a cincea casa cum te uiti dinspre parc). As suna la usa, mi-ar deschide probabil un domn batrin cu niste aripi enorme, care se stinge incet incet de plictiseala, i l-as darui pe amicul meu si i-as lasa sa se imprieteneasca. Imaginati-va de cita singuratate am scapa daca am oferi cu totii macar un prieten pe an. Nu-i o idee chiar asa de rea, nu?