Mai degraba cititorul e invitat sa procedeze ca un inginer: i se ofera materialele de constructie – santierul! –, iar el e tentat sa le asambleze cit de cit coerent. Asta in teorie...
De fapt, in Camionul bulgar n-am avut curaj sa duc pina la capat ideea de santier. Am mai incercat si in anii ‘80, cind am scris, in franceza, Pigeon vole si nici atunci n-am reusit. Macar atunci, gratie acestei carti, care a fost tradusa in romana si in engleza (desi eu cred ca e intraductibila), mi-am dat seama ca in felul acesta se poate ajunge la autofictiune. Adica “santierul” e un pretext? Nu chiar asa, e ceva mai complicat… Tot adunind “materiale” pentru roman, am trait, mi-am trait citiva ani din viata. Auto-fictiunea, se stie, nu e autobiografie. Dar ce e? Pai e un fel de viata paralela, o viata posibila, autorul se imagineaza personaj si cu speranta ca va reusi pina la urma sa scrie literatura, adica despre altii, se multumeste pina una alta sa scrie despre el. E un tip de scriitura modesta…
Ce personaje sint acum, la final de 2010, in cautarea autorului Dumitru Tepeneag?
De fapt, Pirandello a fost precedat de un alt autor “cautat de personaje”, si anume de Unamuno al carui roman Niebla (Ceata) a fost tradus de excelentul poet si traducator care e Sorin Marculescu. Spun asta pentru ca eu am incercat sa merg mai departe in ce priveste aceasta iesire a personajelor din cadrele clasice ale romanului, dar nu stiu daca am izbutit. In orice caz, nu s-a prea observat… Vreau sa spun: in comentariile critice. In romanul urmator, ma intorc la o estetica onirica (era sa zic clasica…), aceea din prima perioada de creatie. Oniric metafizica, ca sa fiu mai precis, cind visul, chiar daca nu are nici o legatura cu o lume “de dincolo”, ne apare ca si cum ar avea…
Putem vorbi de viitorul unei literaturi “perverse”, “de ordinator”?
Cred ca da… Ordinatorul are toate sansele sa distruga literatura. Mai precis spus: ce-a mai ramas din ea. Cine visa ca poezia sa fie facuta de toata lumea? Parca Lautreamont… Pai chiar asa o sa se intimple. Nu stiu daca poetul francez s-a gindit serios la consecintele acestei expansiuni. Eu cred ca literatura va inceta cind vor fi mai multi autori decit cititori. Cu citiva ani in urma, cind eram ceva mai optimist, ma gindeam ca ordinatorul ne va impinge inapoi spre folclor. Aici ma intilneam cu Ion Zubascu care a scris un eseu in acest sens. De fapt, poetul Zubascu vorbeste de o “intoarcere la arta tribala”. La o noua preistorie. Posmodernitatea ultima… Nu stiu. Nu mai am certitudini ca in tinerete. Atunci aveam, poate, prea multe.