Ce bilant se poate face pe 2010 atunci cind intr-o tara cu peste douazeci de milioane de oameni si dupa 20 de ani de liberalizare a unei piete potential impresionanta, singura institutie care realizeaza discuri clasice cit de cit reprezentative este Editura Casa Radio? Si cind distributia discurilor ei nu depaseste hotarele magazinului ei bucurestean, altfel decit pe internet? Despre ce bilant poate fi vorba atunci cind, in fata ocaziei de a fi in concordanta cu lumea muzicala europeana ce ii evoca pe Dinu Lipatti si pe Clara Haskil la aniversarea disparitiei lor, televiziunea nu a gasit de cuviinta nici macar sa redifuzeze din arhive documentarele existente despre cei doi interpreti, pentru a nu mai vorbi de un posibil schimb international sau lansare a lor pe DVD-uri?
Praful si pulberea pare sa fie sintagma ce guverneaza conducerea culturala din Romania, incepind de la memoria, monumentele si arhitectura istorica si terminind cu arhivele muzicale, filarmonicele si concertele lor. Praful in ochi, aurit, al festivalului enescian va fi, probabil, din nou aruncat pentru a compensa o evidenta inadecvare politica pe planul culturii si educatiei, in competitie doar cu handicapurile politicii pe celelalte planuri, cu vaietele Schengen si cu coruptia.
Masurile de austeritate nu lovesc numai lumea culturala romaneasca. La Praga, pusa in fata unui buget redus sever, conducerea radioului ceh a decis sa lase din balast cit mai putin si in orice caz nu sacrificind cultura nationala. Cei ce vor suferi incepind, daca nu ma insel, de luna aceasta, vor fi cei din redactiile transmisiunilor internationale. Ca intotdeauna, frecventele si emitatoarele care sint cele mai scumpe vor plati pretul, emisiunile in limbi straine urmind a fi reduse la un minim si directionate spre internet. Dar nimeni nu se gindeste, din cite inteleg, sa restringa activitatea editurii si casei de discuri a radioului, Radioservis care, gratie unei politici inteligente, continua sa produca serii de discuri cu impact international, valorificind arhivele, in mare parte deja digitalizate, impreuna cu o companie cu mare distributie internationala si care se bucura de un respect unamin, cum este Supraphon-ul.
In paranteza fie spus, ultimul disc al companiei radioului ceh, al saptelea din seria “Mari Artisti in direct de la Praga”, aparut recent, este unul cu totul remarcabil. El reia banda unui recital dat in 1982, la Festivalul Primavara la Praga, de pianistul Lazar Berman. Un pianist exceptional, Berman (1930-2005) a facut parte din triada de virf a scolii sovietice, alaturi de Gilels si Richter, iar numele sau nu revine intimplator in programul editorial al radioului praghez. De la moartea lui Lazar Berman, in 2010 s-au implinit 80 de ani, iar pe de alta parte, pianistul a fost unul din cei mai remarcabili interpreti ai muzicii lui Liszt, al carui bicentenar de la nastere este serbat anul acesta. Recitalul a inclus in prima parte Sonata in si minor si alte doua piese de Liszt, iar in cea de-a doua, Sonata lui Janacek, extrase din cele 24 de preludii op. 34 de Sostakovici si ca bis Dansul Focului de Manuel De Falla.
Privit in oglinda, cel mai recent disc al Editurii Casa Radio, la Bucuresti, ar fi putut fi si el o reusita internationala, reproducind o inregistrare radio din 1992 a Oratoriului Bizantin de Craciun. Nasterea Domnului, capodopera lui Paul Constantinescu. Din pacate, interpretarea nu este o capodopera, cei doi solisti principali, tenorul Ionel Voineag (Evanghelistul) si soprano Sanda Sandru (Arhanghelul Mihai) fiind surprinsi, aparent, intr-o zi proasta, cu voci nesigure, exces de vibrato, uneori la limita acceptabilului. Salveaza partial situatia mezzosoprana Claudia Codreanu (Fecioara Maria), basul Pompeiu Harasteanu (Irod) si Corul Academic Radio, pregatit de Aurel Grigoras.
Ma mira ca in totusi limitata productie clasica a Casei Radio a fost ales un asemenea concert imperfect. Explicatia consta, poate, in performanta Orchestrei Nationale Radio sub bagheta lui Horia Andreescu. Dar chiar si asa discul ramine la un veac de lumina departare de versiunea clasica, as zice imortala, a Oratoriului lui Paul Constantinescu, din anii ‘70, cu cvartetul de aur al Filarmonicii, Valentin Teodorian, Emilia Petrescu, Marta Kessler si Helge Boemches. Un disc Electrecord dintr-o epoca zisa neagra, dar cind inregistrarile romanesti mai circulau in Occident, distribuite de casa Olympia. Astazi…
Astazi gindurile imi revin la reducerile bugetare si implicit de oameni care pindesc Radioul si, cum scria cineva pe Facebook-ul meu, la perspectiva ca si compania de discuri a radiodifuziunii sa dispara. Habar nu am care sint planurile noului presedinte al institutiei, dar ar fi cert o eroare culturala de proportii sa se dispenseze de un colectiv care asigura, in fond, necesarul instrument de public relations al radioului si este o interfata extrem de utila, una din putinele, pentru imaginea Romaniei culturale in lume. Acolo unde ar fi, poate, totusi de intervenit este in a scoate editura si compania de discuri din chingile birocratice si a le obliga sa-si asume responsabilitatile si know how-ul editorial si tehnic pentru a deveni o intreprindere rentabila dupa regulile pietei libere.