Henry Cole era un om foarte ocupat si probabil ca daca l-as fi cunoscut asa, cam de la cinci metri si neaparat inainte de 1839, nu ne-am fi inteles foarte bine. In 1840 insa, Henry Cole, functionar la arhivele statului din Londra, s-a trezit brusc ca e prea ocupat ca sa mai compuna si sa trimita toate scrisorile pe care le punea de-obicei in plic de Craciun. Asa ca l-a rugat pe unul dintre artistii vremii, cu nechezatorul nume de John Calcott Horsley, sa deseneze o felicitare de Craciun care sa poata fi trimisa oricui. Iar felicitarea, prima din istoria Christmas card-urilor, e stingace si induiosatoare, ba chiar putintel moralizatoare si rece, destul de impersonala cit sa nu supere pe nimeni, suficient de regizata cit sa stirneasca admiratia. Din ea ne zimbesc niste convivi fericiti (inclusiv un copil bucalat caruia i se da sa bea dintr-un pahar de vin – spiritele victoriene au fost scandalizate), inconjurati de altii mai putin fericiti, niste sarmani pe care semenii lor ii ajuta cu haine si mincare. Daca rotunjim putin cifrele, am putea spune ca nu s-a schimbat mare lucru in ultimii 200 de ani, felicitarile arata cam la fel. Numai ca nu le mai trimite nimeni. Stau in gratarele de la posta, una mai urita ca cealalta, toate din colectia toamna iarna 1970. Sau stau prin librarii, rosii si plictisite, si asteapta sa le ia cineva si sa le lipeasca de un cadou. De calatorit, nu mai calatoreste niciuna, valizele stau prafuite in debara. In locul lor, prospera www.someecards.com, site-ul cu cele mai cinice, devastator de amuzante si ireverentioase e-card-uri. Asistam, de fapt, la moartea unei inventii. Craciun felicit.
P.S.: Am fost contrazisa flagrant de un teanc micut de felicitari primite pe adresa de-acasa, semn ca m-am inselat. E bine sa te-nseli, mai ales la sfirsit de an. Ca sa-l incepi pe urmatorul cu nasul la locul lui. La multi ani.