Dintre filmele care au intrat in salile romanesti am retinut Marioneta/The Ghost Writer, Reteaua de socializare/The Social Network, Iluzionistul/L’Illusioniste, Sete/ Bakjwi, Ierburi salbatice/Les herbes folles sau Profetul/Un Prophete, dar nu a existat un singur film cu care sa mor de git (si, mea culpa, nu am vazut nici Shutter Island, nici Lourdes.).
Trecind gardul la filmele romanesti, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu mi s-a parut corespondentul lui Uncle Boonmee… in privinta felului in care se raporteaza la instrumentele cinematografului, sugerind ca, intr-o epoca in care tehnica a luat-o bine de tot inainte, solutia e revenirea la ceva foarte primitiv. Un cinema de fictiune rudimentar – in cazul thailandezului, in care magia e creata prin mijloace simple (evocind exotismul retro-avangardist al picturilor lui Henri Rousseau Vamesul), pe cind in cazul filmului lui Andrei Ujica e vorba mai degraba de un cinema care interogheaza imaginile de arhiva (de propaganda) pentru a cauta adevarurile universal valabile despre ideea de dictatura si felul in care un dictator e sutinut intotdeauna, tacit, de popor. Autobiografia lui Nicolae Ceausescu e o perfecta opera la rece, care are detasarea atemporala a unei intreprinderi filosofice, dar nu mi-a pus nodul in git, cum s-a intimplat cu Marti, dupa Craciun (de Radu Muntean) si Felicia, inainte de toate (de Razvan Radulescu si Melissa de Raaf). La acestea am apreciat autenticitatea emotiilor, naturaletea si precizia replicilor, onestitatea vizavi de subiect, dorinta de a descifra importanta unor situatii aparent minore.
17 premiere romanesti destul de diverse
De fapt, cele 17 premiere romanesti ale anului 2010 au fost destul de diverse, iar acesta e un lucru foarte bun (in 2011 vor fi si mai diverse). Portretul luptatorului la tinerete (de Constantin Popescu) nu a fost cum ma asteptam, dar e o intreprindere laborioasa si un inceput pentru alte filme despre lupta anticomunista armata din Romania, cazuta pe nedrept in uitare. Medalia de onoare (de Calin Peter Netzer) mi s-a parut interesant pentru ca, desi semnat de un regizor din noua garda, se ocupa de un personaj in etate, un pensionar, propunindu-si sa schiteze portretul-robot, trist si amar, al uneia dintre generatiile care au sustinut, tacit, dictatura comunista. Eu cind vreau sa fluier, fluier (de Florin Serban) mi s-a parut un film cinstit si direct, in care stilul se plia perfect pe subiect, in vreme ce la Morgen (de Marian Crisan) mi-au placut cumintenia ardeleneasca si retinerea cu care trata o intimplare simpla, de la granita dintre doua tari. 2010 a fost si anul debuturilor. Razvan Radulescu, Marian Crisan, Constantin Popescu au trecut proba primului lungmetraj. (Periferic, de Bogdan George Apetri, alt film de debut premiat in 2010, are premiera romaneasca in 2011.).
2010 a marcat si o victorie in lupta surda cu fantomele trecutului: un proiect de Lege a Cinematografiei care intentiona revenirea la metode de mult apuse a fost deocamdata blocat in Parlament, asta dupa ce multi cineasti prezenti la Festivalul Transilvania au semnat o petitie-protest, facind si o mica demonstratie de forta in direct la televizor, in cadrul ceremoniei de premiere a festivalului. In privinta concursului de finantare a proiectelor cinematografice, acesta a avut o singura sesiune in 2010, desi o a doua a fost deschisa cu putin timp inaintea sfirsitului anului, cu termen de trimitere a proiectelor si alcatuire a comisiilor in 2011. Nu am mai recapitulat aici si premiile obtinute de filmele romanesti in 2010. Nu cred ca se supara cineva pe mine pentru asta….
Galerie foto
