Si ca, una peste alta, inima usoara a biruit in inclestarea cu inima grea, nu doar pentru ca medicamentele cu nume haioase prestarium si betaloc zok si-au facut datoria. Mi-e tot mai clar ca batalia asta a fost cistigata si pentru ca am insirat pe o ata luminoasa toate clipele de inviorare, de buna dispozitie, ba chiar de veseleala, care unora le pot parea simple fleacuri, fara mare miza. Iata doar o parte din ce mi-a stat de straja pe piept, ca un scut, ca o salba fermecata, ca un stimulator cardiac. Pomenesc faptele nu in ordinea importantei lor, ci alandala, cum imi vin in minte si-ncep cu ce mi-e mai la-ndemina, direct sub ochi.
Daca-mi intind gitul spre dreapta vad pe masa din sufragerie, tronind ca o regina, craciunita care a explodat pur si simplu cu florile ei rosii, prima oara de cind o am. Daca ma uit spre stinga, imediat linga mine, ma topesc de dragul ghioceilor, 12 la numar, pe care ii pun an de an, cu bulbi cu tot intr-un ghiveci galben in geam (niciodata insa asa de timpuriu), iar de pe birou adulmec o zambila alba, dolofana. Dupa acest tur colorat cu care imi incep ziua de lucru, urmeaza miscarea numarul doi, care multora le poate parea o mega-timpenie. Miscarea asta presupune o bagare a picioarelor nu in toate celea, ci tintit in perechea de cizmulite imblanite UGG/Old Navy, primite cadou de sarbatori, dar luate din greseala cu un numar mai mic, prea strimte ca sa pot circula prin nameti, dar minunate pentru statul in casa, cu sistemul de termoficare gata asigurat la picioare. Cu starea de bine in corp, imi pare ca si mintea imi merge mai abitir, ca inspiratia vine in valuri si asa de tare cred ca totul mi se trage de la cizme, incit chiar daca afara s-au facut intre timp 17 grade in plin ianuarie, chiar daca stau prin casa in tricou, ori de cite ori ma apuc de scris ma fac motanul incaltat si simt ca prind puteri. Echipata asa, cu a doua cafea gata de atac, imi arunc privirea pe monitorul Samsung si-mi aduc aminte de zecile de mesaje, felicitari, urari de sarbatori, unele mai haioase decit altele, pe care le-am primit personal si la care am raspuns bob cu bob, din Arad, Alba Iulia, Arieseni, pina in Africa de Sud, America, Australia, Algeria, asta ca sa insir numai destinatiile cu a.
Dar parca si mai tare m-am bucurat cind am putut sa le spun unor oameni prin viu grai (la telefon sau stind cu ei fata in fata) ce lucruri extraordinare au facut, ce bine arata sau pur si simplu cit de mult inseamna ei pentru mine. Asa i-am comunicat exaltata lui Ovidiu Nimigean (desi nu-l cunosc personal si nici n-am vorbit vreodata cu el) ca m-a dat gata cartea lui Radacina de bucsau, asa m-am napustit pe Dani cu felicitarile pentru ca discul Egocentricilor lui a iesit pe locul I in topul facut de Muzici si faze pentru “Obs. cultural”, asa l-a anuntat pe red. sef., simtind ca plesnesc pur si simplu de multumire, ca revista noastra “Orizont” a atins astronomica cifra de 3.572 de abonamente (plus cele vindute la liber), asa i-am spus Titei ca e cea mai frumoasa bunica din Timisoara. Si tot asa am intrebat-o pe mama, in jocul nostru de fiecare zi, din care stiu ca e bine: “cine-s eu?”. Si ea mi-a raspuns rizind: Oana.