Daca Dumnezeu nu exista, nu mai exista sus – si deci nici jos. Totul devine indistinct.
Daca Dumnezeu nu exista, nici acest “totul” nu mai are vreun sens. Caci totul presupune un suflu totalizator si un proiect integrator. Cine sa-l faca?
Daca Dumnezeu nu exista, nu exista nici Diavolul. Renuntati sa mai spuneti “Doamne ajuta!” si “Sa te ia dracu’!”. Incercati alte formule.
Daca Dumnezeu nu exista, cuvinte ca “suflet” si “spirit” isi pierd orice inteles pentru mine. Ce inseamna sufletul omului si in ce consta spiritul uman, explicati voi.
Daca Dumnezeu nu exista, atunci cind murim, disparem definitiv. Dumnezeul nostru, instanta noastra suprema, devine moartea.
Daca Dumnezeu nu exista, eu nu-mi voi mai intilni niciodata mama, tatal sau pe Valeriu. Au trait cindva si au facut cite ceva pe lumea asta, dar acum ei sint nimic. Prin urmare, “totul” este indistinct, dar “nimicul” e clar, limpede si organizat la milimetru. Nu gasim nici o fisura.
Daca Dumnezeu nu exista, vedem o suma, ba chiar o sumedenie de mici dumnezei aparind in decor si dresindu-ne cu o ferocitate tipic omeneasca. Altfel spus, Atotputernicul te mai iarta, dar cu Stalin nu-i de glumit.
Daca Dumnezeu nu exista, Maica Tereza si Papa Ioan Paul al II-lea au fost niste lunatici, iar Hitler a fost un intelept. De ce sa nu te joci cu vietile altora, daca poti? Care este Legea capabila sa te pedepseasca? Si, daca gasesti totusi o lege pedepsitoare, care e fundamentul ei?
Daca Dumnezeu nu exista, asa cum nu mai exista relatia sus-jos, nu mai exista nici raportul bine-rau. Valorile nu mai pot fi definite. Morala este evacuata ca un non-sens. Dar ce mai inseamna “sens” si “non-sens”? Orice poate fi sens. Si in acelasi timp non-sens. Totul curge in afara oricarui posibil reper. Am spus “totul”? Mi-a scapat. Trebuia deja sa folosesc alt cuvint. “Trebuia”? Dar de ce trebuia?
Daca Dumnezeu nu exista, omul nu se poate salva din nimic. Ar insemna sa se scoata singur dintr-o mlastina tragindu-se de par ca baronul Munchausen; sau sa fie ajutat de alti oameni.
Daca Dumnezeu nu exista, de ce sa ajutam pe un semen al nostru? De ce sa ne fie mila de un om in chinuri? Sa ne gindim, in schimb, ca raul pe care il facem (si care in fond nu exista, cum nu exista nici binele) ne poate aduce mici sau mari avantaje.
Daca Dumnezeu nu exista si putem profita, pe tot timpul vietii noastre, de aceste mici si mari avantaje, cu sansa de a nu raspunde in fata nimanui, niciodata, sa ne bucuram ca traim ca niste hiene, ca niste sacali. Dar hienele si sacalii, la un moment dat, se satura. Daca ele se mai satura, iar noi sintem insatiabili, cine si de ce a fixat diferentele?
Daca Dumnezeu nu exista, tu, cititorule care exulti la aceasta veste, te pripesti putin. Au aparut deodata miliarde de dumnezei: toti semenii tai. Oricine te poate, la o adica, tortura nestingherit, fara nici un motiv – si fara vreo responsabilitate.
Daca Dumnezeu nu exista, nimic nu merita sa fie imbunatatit, reparat, reformat, reformulat. Pentru faptele noastre nu avem de dat socoteala. Si putem rasturna orice, oricind, oricum. N-ati vrea totusi sa incepeti prin a rasturna aceste modeste propozitii?
Daca Dumnezeu nu exista, ticalosul care a facut raul cu buna stiinta nu va pati nimic; si nici nu este ticalos. Caci ce e acela “ticalos”? Un cuvint ca oricare altul.
Dar daca Dumnezeu exista?