Da, e vorba de filmul lui Andrei Ujica, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, precum si de senzatia autentica de voma care te incearca in mai multe momente ale peliculei. “Te trece” mai ales atunci cind, pe la jumatatea celor 180 de minute, revezi momentele celui de-al 12-lea congres al Partidului Comunist Roman. Tovarasul Constantin Parvulescu vrea sa ia cuvintul, tovarasii de la prezidiu intra in stare de paralizie – nu era inscris pe lista! –, tovarasul Parvulescu ia cuvintul si-l ataca pe Ceausescu, iar sala… Sala sare in apararea secretarului general al PCR, ca un duet de buze elastice ce par sa se desprinda de pe un fund generos: “Ceaausescu realeees, la al doispelea congreees!”. Stiu, o spune si tovarasul Parvulescu, in sala “sint agitatori”. Dar nu am idee de ce, de fiecare data si in fiece moment penibil al existentei noastre, apar niste ticalosi providentiali care ne absorb toata vina de a fi imbecili, lasi si meschini. Un om normal nu poate vedea, in decorul lugubru al Salii Palatului din Bucuresti, decit niste costume umplute cu marionete, care te fac sa crezi ca doctorul Frankenstein si-a fi desavirsit opera in Romania.
Un film rusesc de acum citiva ani infatiseaza o lume horror, in centrul careia se afla un mincator de oameni dintr-un bloc sovietic. Tavarisci Hannibal Lecter isi savureaza victimele, dar pe ecran nu apare nici macar o singura picatura de singe si nici macar un mat inert: totul se petrece intr-un decor extrem de luminos, de un auriu pe care-l vezi ca singe, nu ca pe lingouri. Luminile din Sala Palatului, din seara celui de-al 12-lea Congres, te transporta in acel peisaj grotesc, in care canibalul nu e Ceausescu, ci suma creierelor tesite din sala. Creiere ce se tesesc in multe momente din Autobiografie: in cel al pelerinajului cu iz post-apocaliptic de la inmormintarea lui Gheorghiu-Dej, in cel al vizitei dictatorului pe platourile de filmare ale unui jenant film “istoric”, in cel al descalecarii pe un santier din inima Bucurestiului, unde toti idiotii adunati striga “Uraaa!”, la inmormintarea istoriei pe care nici n-o traiesc, nici n-o pricep.
Marul romanesc nu este, cum pare la prima vedere, mincat de viermi si atacat de conjuncturi nefavorabile. Romania e un fruct care a suferit o implozie, atacat de romanii din interior si doar desavirsit de rapanul comunist. Iar circumvolutiunile au fost inlocuite de circari, ca intr-un suicid in masa al unor violonisti care au folosit lame de ras in loc de arcusuri.