– Fragment –
Am plecat de la sediu pe la sase. Asa a inceput totul.
Vorbisem cu nebunul la telefon, trebuia sa-si vada de citiva clienti pina spre seara, apoi, in jur de noua, sa ne-ntilnim. Aveam emotii.
Daca are marfa la el, i-o trag. I-o trag chiar zilele-astea. Si ma rugam sa se intimple asa. Vroiam sa termin cit mai repede, fara prea multe complicatii. Ca sa nu mai amin toata treaba cine stie cite saptamini.
Oricit ar fi meritat, nu mai puteam rabda atit. Zece ani pierduti, in care-am facut pe sluga din departament in departament, si-acum era sansa mea, ce Dumnezeului?
Aveam totul pregatit pina la cel mai mic detaliu: microfoanele, dosarul, mandatul de arest pentru a doua zi de la Stefan, prietenul meu, procuror, singurul caruia-i spusesem in mare de plan, singurul in care aveam incredere si care ma putea ajuta cu adevarat. Nu stiu daca intelegea cit de important era ca lucrurile sa-mi iasa asa cum vroiam, dar oricum, in situatii de genul asta nu mai e vorba nici de intelegere, nici de incredere, ce conteaza de fapt e prietenia. Si nu orice fel de prietenie, amice, ma refer la cea dintre doi oameni care sint in stare sa mearga in iad unul dupa celalalt, fara sa stie daca se vor mai intoarce vreodata.
Stefan mi-era ca un frate. Cel pe care nu l-am avut niciodata, dar pe care l-am cistigat. Orice lucru pentru care rivnesti si lupti inseamna mai mult decit ceea ce ti se ofera intimplator, chiar inainte sa ti-l doresti. Nu am fost rude, prieteni de familie sau ceva de genul asta. Noi ne-am ales sau poate am simtit de la bun inceput ce e-ntre noi. Cit de utili ne sintem unul altuia sau cit de utili ne putem fi. Pina la urma asta e baza tuturor relatiilor umane.
Si cine Dumnezeului ar fi ghicit acum douazeci si ceva de ani, cind am chiulit sa jucam primul nostru meci de biliard la un bar de linga liceu, ca peste atita timp eu voi fi politistul ce va avea nevoie de mandatul sau pentru a ma salva din rutina deplorabila in care ajunsesem? Fuck dead, vorba lu’ fii-mea.
Lucrurile-astea nu se intimpla asa, pur si simplu, oricit am vrea noi sa credem. Coincidentele nu sint rezultate din haos, chiar daca totul, in general, pare un nonsens. Este ceva ce nu tine de mizeria umana, este cu mult deasupra ei si a intelegerii rationale. Ce am priceput eu din povestea mea ar fi ca trebuie sa privesti lucrurile de la originile lor, de la fundamente, ca sa le vezi pure. Dar nu vreau sa incep cu sfirsitul, oricit m-ar tenta sa insir doar niste idei filosofice care numai pentru mine si foarte putini oameni ar avea o noima.
Eram in departament la antidrog de citeva luni, am nimerit odata cu schimbarile mari de nume, automat si de strategie, in politia capitalei, din 2009. Fie vorba-ntre noi, era ceva putred la mijloc. Dar nu ma interesa ca urmau alegerile si ca asta ar fi fost unul dintre motive sau ca era o chestie de imagine pentru uniunea asta europeana, ideea e ca incepeau sa cada brusc tot mai multe capete importante ce alimentau strazile, cluburile sau scolile din oras. Era momentul sa intru si eu in joc.
La narcotice-si incep toti bosii cariera, asa se spune. Si chiar daca nu eram eu atit de convins, e adevarat ca aici se poate si doar cu putin bulan si ceva rabdare. Am vazut-o cu ochii mei. Si-ncepea sa-mi para tot mai simplu, avind in vedere ca pe mine nu ma interesa decit nebunul. Restul era oricum o mascarada.
Ce, nu stiam ca drogurile vor ajunge inapoi pe piata? Sau ca le vor lua altii? Trebuie sa fii timpit sa nu-ti dai seama ca multi din departament sint consumatori si asa isi fac rost de marfa. Se-nchid ochii ca lucrurile sa mearga. Si lucrurile merg.
Dar nu eroismul il cautam eu in afacerea asta. Ce putere aveam pina la urma sa schimb lucrurile? Si de ce m-ar fi interesat? Eu vroiam lovitura de imagine… Si promovarea, si dupa inca ceva ani in politie o pensie babana…
Adica pune-te putin in locul meu. Zece ani, da? Mai bine chiar de zece… spagi mici, cind au fost si alea, din an in paste, la care m-am cacat de fiecare data pe mine sa nu fie vreun flagrant; vorbe bune; o nevasta pe care-o iubesc ca pe ochii din cap si-mi dau seama de asta, ironic, de fiecare data cind termin intre picioarele alteia; un copil frumos, naiv, care crede ca poate schimba lumea zimbind (chiar, ce-i mai frumos decit asta?); un televizor ok, o canapea ok… de fapt o sa-ti povestesc despre canapea si restul mai incolo, cind am inceput sa vad lucrurile cu totul altfel.
Revin: zece ani un nimeni…
Am crezut initial ca buba era salariul. Dar ma pis pe ei de bani, scuza-mi expresia, oricum dupa atitia ani in politie nu cistigi chiar un cacat. Tocmai nevasta de care vorbeam si fi-mea erau problemele. Si nu ele in mod direct, ci eu. Eu in fata lor. Nici sarac, dar nici bogat. Nici trist, dar nici fericit, ci tot timpul ok. Toata viata mea am fost ok si nimic mai mult. Urasc cuvintul asta din tot sufletul, si altele legate de el, cum ar fi bine, de exemplu.
Cum esti, Radule? Sint ok. Cum merg treburile? Bine… cu sanatatea? Binisor… cu-ai tai? La fel… altceva, ce mai pui la cale? Si-atunci inghiteam in sec si-mi simteam gitul unduindu-se si incordindu-se ca o rima, coboram putin capul, umil, si raspundeam: nimic. Mult nimic.
Am ok-ul in oase, inscriptionat pe ele ca un cod de bare. Respir ok prin toti porii, orgoliul meu e ros de atita ok, pricepi? Zece ani prea ocupat cu nimic ca sa fiu un tata misto, un barbat misto, un cineva misto care-a facut ceva misto… la naiba, sint doar un tata ok, un tip ok, un simplu om pe care-l vezi la supermarket uitindu-se la diferite produse si pe care l-ai uitat in doua secunde pentru ca nu ti-a inspirat nimic. Si in nici trei luni de cind am fost transferat aici, sa pot schimba toate astea? Sa pot face cit altii-ntr-o viata?… poate de-aici a-nceput de fapt povestea.
Sau chiar cu o luna inainte, cind eram acasa, tin minte ca era doua si ceva noaptea si ma documentam despre drogurile usoare. Imi printasem in ziua aia la birou tot ce gasisem despre canabis. Exact atunci a aparut Corina pe usa.
— Buna tata… aaa… nu ma gindeam sa te gasesc treaz la ora asta…
Si a zimbit timp.
— La ora asta?… Stii cit e?
Si-a scos din geanta telefonul sa verifice, vezi, Doamne. Era oricum si-un ceas mare de perete in bucatarie, asta daca chiar devenise brusc atemporala.
— N-am vrut sa intirzii atit, da’…
— Da’ ce, Corina? E doua noaptea, Doamne iarta-ma, n-ai vrut sa intirzii… Nu ma lua tu pe mine cu vrajeli. Si de ce Dumnezeului nu raspunzi la telefonu’ ala macar?
— Da, bine, ca sa ai de ce sa tipi la mine si sa ma chemi acasa. Asta daca nu-mi tii iar vreo prelegere…
— Corina, e marti, e mijlocul saptaminii si e doua noaptea, te-am rugat sa vii si tu macar pina in 12. Nu sint nebun, da? Ai timp tot weekendul sa vii cind vrei, n-am zis nimic. Inteleg, esti majora, ai aproape nouaspe ani, esti la facultate, foarte ok. Dar crezi ca lucrurile merg asa? Vrei sa ne bagi in pamint?
— Aoleoo, iar va bag in pamint? Dormeati amindoi si habar n-aveati cind veneam daca nu erai treaz sa citesti nu stiu ce rahat… chiar, ce naiba citesti la ora asta?
— Fac un studiu, nu te priveste!
— Faci un studiu… pentru ce? Oricum nu faci nimic la birou.
— Eu nu fac nimic la birou? Eu?… Eu si ma-ta te intretinem pe tine sa-ti faci naibii scoala, nu sa vii la doua noaptea acasa, in toiu’ saptaminii, si tot tu sa fii aia care face gura. Tu ai luat-o razna? Sint niste reguli de respectat, am hotarit de comun acord asta.
— Frate, pe cine-am omorit?! Am venit la doua acasa, mare cacat!
— Nu ma lua cu frate si nu tipa, c-o trezesti pe ma-ta…
— Ok, ma lasi sa ma duc sa ma culc odata?
Si si-a dat ochii peste cap.
— Zi-mi si mie unde ai fost pina acum…
— In oras, unde naiba sa fiu? Cu niste prieteni de la faculta.
— De fiecare data prieteni. Bai, ai o relatie, de ce nu ni-l prezinti si noua pe tip? Ce crezi, ca-l mincam?
— Serios, chiar vrei sa incepem discutia asta?
— Serios (si-ncercam sa-i imit tonul pitigaiat, pe care-l lua atunci cind era-n defensiva)… Corina, nu vreau sa ridicam tonul, vreau doar sa vorbim. De ce te ascunzi? Ce e de ascuns? Pentru ca eu nu pricep… Gindeste-te, te rog, cum ai reactiona tu daca fi-tu sau fi-ta ar veni la doua noaptea, a nu stiu cita oara, dupa ce a fost in oras cu… Niste prieteni…
— A cita oara, esti nebun?
— Corina, te auzim cind vii… chiar daca uneori mai trecem cu vederea…
Si-a luat un pahar, si-a turnat niste apa de la robinet, dupa care s-a asezat bosumflata la masa.
— Nu vreau… sa vorbesc despre relatia mea, ok? Si nu vreau ca iubitul meu sa aiba de-a face cu tine sau cu mama. Nu acum cel putin, e chiar asa greu de priceput? Oricum n-ai intelege mare brinza si numai de parerile tale n-am nevoie…
— Si daca nu-mi spui nimic, crezi ca o sa inteleg mai multe? Asa vezi tu lucrurile?
A dat pe git paharul, l-a trintit pe masa, si-a luat geanta si a fugit in camera ei.
— De ce dracului nu-ti gasesti ceva de facut? De ce nu ma lasi pe mine sa-mi traiesc naibii viata… cacat… nu vreau sa ajung ca tine, la patru’s‘patru de ani si sa nu inteleg nimic.
Apoi a trintit usa.
Am vrut sa ma duc peste ea s-o plesnesc. Dar mi-am stapinit impulsul, gindindu-ma la paginile mele de pe masa. Si la viitor. La viitorul ce tocmai urmeaza sa ti-l povestesc.
Ar fi fost a treia oara cind i-as fi ars una. Prima data s-a intimplat cind s-a intors beata de la balul bobocilor, acum aproape… cinci ani sa fie? Era tot cam asa, vreo doua noaptea, cind s-a auzit soneria. Si nu asa, un tiriit-doua, care oricum m-ar fi trezit, ci secunde bune, fara oprire. Era atit de crita, ca nu fusese in stare sa bage cheia in usa si atunci s-a lasat cu toata greutatea pe buton.
Cind am vazut-o, am incremenit. Arata exact ca o curva. Machiajul exagerat, intins, hainele lucioase, colorate, si un miros puternic de alcool si de tutun care ii inconjura trupul. Nu fusesem acasa cind a plecat, pentru ca altfel ar fi stat lucrurile.
Si fix atunci i-am ars un dos de palma pe care cred ca l-a tinut minte si pina-n ziua de azi. Am dat cu-atita forta, ca am trintit-o pe scara. Bine, probabil si echilibrul fragil pe care-l avea a contat. Nu a plins, nici macar nu a ciriit, s-a uitat doar foarte speriata de-acolo de jos la mine. A vazut un barbat pe care si-a dat seama ca nu-l cunoaste in totalitate, desi de cind s-a nascut, il vede si vorbeste cu el in fiecare zi. Ma transformasem si-mi aratam limitele.
Dupa, am prins-o de mina si am tirit-o pina in baie, unde i-am aplicat un tratament militaresc. Am aruncat-o in cada si am dat drumul la apa rece. Ana, nevasta-mea, venise in pijamale, cu ochi mici, chiori de somn, sa vada ce Dumnezeului se intimpla.
— Corina, esti beata?! A tipat ea isterica.
— Ce, n-ai mai vazut adolescenti beti turta? Acum iesi afara, ca eu si fi-mea avem de purtat o discutie serioasa!
Si i-am trintit usa in nas.
Pina la urma chiar s-a dovedit a fi o discutie serioasa si utila. Mi-a povestit despre gagica-su, un pusti de cinspe ani, Viorel sau Vio, cum mama ma-sii-l chema, un smecheras de bani gata care ii daduse papucii chiar in seara aia, pentru ca nu a vrut sa mearga cu el acasa. Ceea ce, evident, m-a facut sa ma simt mindru si sa o iert repede pentru patania cu bautura, despre care am discutat ore bune abia urmatoarea zi.
A doua oara s-a intimplat cind i-am gasit un pachet de pall mall albastru; era printr-a doispea, putin inainte de bac. Si nu pentru tigari am plesnit-o, ci pentru ca ma mintise. Fiind un fumator inrait, si asta nu de ieri, de alaltaieri, mi-e usor sa observ si cele mai mici gesturi sau urme ale unui tabagic. Numai ca pina atunci n-o prinsesem asupra faptului implinit.
— Corina, tati, de ce te-ai apucat tu de fumat? Crezi ca-i vreo mare smecherie?
— Esti nebun, omule, esti de-a dreptul nebun!
— Hai ma, Radule, las-o si tu, poate chiar nu fumeaza, prinde-o si dup-aia tine-i pledoarii, a sarit repede Ana sa-i ia apararea.
M-am incruntat si atita tot. Iar cind i-am gasit tigarile intr-un buzunar mic din geanta, desi n-aveam obiceiul sa ma bag in lucrurile ei, nu m-am putut abtine. Din nou discutii lungi dup-aia si nici acum nu sint sigur ca s-a lasat. In rest n-am atins-o, dar m-am abtinut de vreo mie de ori.
Sa nu crezi ca-ti spun astea ca sa ma cunosti mai bine. Si daca tot am ajuns la capitolul asta, trebuie sa-ti marturisesc ca nu ma intereseaza parerile tale prea mult.
Tu esti cel care trebuie sa reflecteze la toate cuvintele mele, asta daca ai chef, si sa te intrebi de ce ti le spun. Pentru ca tu esti singurul dintre noi care poate pricepe si folosi ceva de aici, eu nu mai am ce sa fac cu povestea asta. Decit s-o spun, evident.
Tu alegi. Iar mie nu-mi pasa. Si situatia asta ma pune intr-o postura chiar pozitiva daca stau bine sa ma gindesc, deoarece cu cit vom intra mai adinc in rahat, vei fi nevoit, indiscutabil, sa ai incredere in mine. Nu am nimic sa demonstrez, e simplu. Orice as demonstra, nu mi-ar aduce nimic. Absolut nimic. Daca vei intelege ceva la sfirsit, ar fi minunat. Daca nu, la fel de bine. Din partea mea poti sa te duci fix dracului, desi nu-ti doresc sa vezi cum stau lucrurile pe-acolo.
Iti spuneam de faptul ca vroiam s-o lovesc pe fi-mea atunci, cind eram cu foile pe masa si incercam sa inteleg ce-i cu canabisul si altele legate de el. Imediat dupa asta am realizat ca reactia mea era una frustrata. N-avea legatura cu celelalte doua cazuri pe care ti le-am povestit.
Uneori dai pentru ca efectiv nu mai stii ce sa spui. Poate legaturile noastre neuronale pur si simplu se blocheaza si fac loc animalului, in forma lui bruta, sa rezolve problema. Un moment mic de furie, in care nici nu-ti dai seama de transformare. Secunda aia… In care dai efectiv la o parte filtrul constiintei si devii sentimentul pur. Chiar daca, in situatia de fata, este unul negativ.
Creierul meu repeta fara oprire ultimele cuvinte ale Corinei din acea seara: patru’s‘patru de ani si sa nu inteleg nimic, patru’s‘patru de ani si sa nu inteleg nimic.
Se facuse probabil vreo trei, nu stiu. Si-atunci am intrat pe net sa caut informatii despre droguri, descrieri, nu definitii, nu explicatii ca la carte, din manuale, asociatii de binefacere sau alte balarii, ci parerile consumatorilor. Aventura mea, pe care o credeam atunci nesfirsita si fara vreo speranta, la primele search-uri pe google, abia incepuse.
CARTEA
Radu este politist la sectia Antidrog si vrea sa avanseze in cariera ca sa le ofere o viata mai buna sotiei si fiicei. Ii intinde o cursa unui traficant de droguri zis “nebunul”, dindu-se drept consumator, dar se trezeste ca nu-l poate aresta pentru ca dilarul este chiar fratele colegului sau de departament. Cu toate astea, trebuie sa ramina linga “nebun” pentru a nu trezi vreo suspiciune.
Dilarul ii ofera noului sau client o excursie de o zi in lumea stupefiantelor, iar experienta ii deschide ochii lui Radu asupra lumii, care, intre realitate si halucinatie, incepe sa inteleaga in sfirsit de a cui parte se afla de fapt binele si raul.
AUTORUL
Andrei Ruse s-a nascut pe 16 decembrie 1985, in Bucuresti.
A initiat mai multe proiecte online in domeniul cultural, printre care comunitatile Sketche (2006), Rocultura.ro (2008) sau revista Boomlit.com (2010), de care se ocupa si astazi. A colaborat si cu alte site-uri si a derulat diverse campanii de promovare pentru carti, fiind invitat de-a lungul timpului la diferite conferinte privind promovarea de carte (Congresul National al Studentilor la Comunicare, Webstock, Webevent s.a.)
A organizat mai multe evenimente in Bucuresti, cel mai recent fiind Clubul de Lectura, o intilnire bilunara care propune lecturi publice si discutii avind ca subiect cele mai noi carti aparute sau in pregatire pe piata romaneasca si autorii lor.
In 2007 a debutat cu volumul de poezie Black Job la Editura Vinea, iar in 2008 a publicat romanul Soni la Editura Tritonic, titlu ce a devenit rapid bestseller. Andrei Ruse este cunoscut pentru primul video-trailer realizat pentru o carte romaneasca si pentru cea mai ampla campanie de promovare online.
Pasionat de camera de filmat, a realizat o serie de videopoeme, videointerviuri, trailere sau diverse clipuri experimentale, chiar documentare. Cel mai cunoscut dintre acestea este Poezie. Puterea (2009), la care a lucrat impreuna cu Razvan Tupa si care a fost proiectat in multe orase din Romania, dar si in Republica Moldova (Chisinau), Germania (Berlin) si Cehia (Praga).