Totusi, aceasta prezentare, sa zicem, “istoriografica” nu trebuie sa surprinda. Ilf si Petrov sint autori recunoscuti international (in ciuda mortilor lor timpurii: Ilf in 1937, in urma unui TBC galopant, iar Petrov in 1942, intr-un accident de avion, in postura de reporter de front) pentru umorul lor mai degraba “destabilizator” intr-o societate centralista si autoritarista, umor vizibil pregnant in cele doua capodopere semnate impreuna – Douasprezece scaune (1928) si Vitelul de aur (1931). Viziunea lor asupra realitatii americane (chiar “alterata” ideologic pe alocuri) nu ar fi putut oricum, din start, sa degenereze in “tezism”. In plus, asistam, in acest excelent volum, la un experiment psihologic interesant, traversat de majoritatea cartilor despre America. E vorba de miscarea inevitabila dinspre realitate spre fictiune, dinspre concret catre literar.
Realul a devenit fictional
Fenomenologic vorbind, America ramine un construct fictional prin insasi istoria ei, incurajind preluarile mitologizante din traditiile europene. Intrarea Lumii Noi in constiinta locuitorilor vechiului continent este un proces fundamental mediat de creatiile alegorice ale aventurierilor (din categoria lui John Smith si Th. Morton) care imagineaza un teritoriu mirific, supus transcendentelor de tot felul. Cel mai des el va fi identificat cu Noul Canaan, “pamintul fagaduintei” modern (“promis”, simbolic, puritanilor oprimati spre mostenire). Noii “pelerini” transforma geografia si, implicit, istoria (care abia incepea) in artefacturi estetizate, fictionale, menite sa supravietuiasca mult timp in subconstientul comunitar european. Dimensiunea miraculoasa a Americii nu dispare nici mai tirziu, cind semnele sale culturale sint reperabile tot in sfera mitologicului: turnul din sticla si otel ca semiotica a Babelului, prezenta fabuloasa in istoria mondiala, experienta “tuturor posibilitatilor”, eliberarea ontologica s.a. Dialogul cultural s-a focalizat astfel pe exacerbarea reprezentationala si devierea legendara. Realul a devenit, nestiut, fictional.
Se poate spune, prin urmare, ca, invers decit marea majoritate a civilizatiilor europene si asiatice – unde experienta estetica reprezinta un proces cultural si psihologic tardiv, ulterior asezarii (“descalecarii”) grupului si initierii unei constiinte identitare de minima intensitate –, America a fost ea insasi un artefact literar inainte de a capata consistenta (imanenta) istorica si geografica. Printr-un interesant paradox cultural, Lumea Noua s-a grefat pe imaginarul colectiv in varianta de construct fictional (literaturizat), dezvoltindu-se abia mai tirziu ca entitate teritoriala concreta. Simbolul a precedat realitatea, facilitind nasterea (curioasa) a miturilor fara referent material. Inca din perioada elisabethana, Shakespeare face trimiteri obscure la un tinut legendar (macar din unghiul nenumaratelor povesti tesute in jurul sau) ai carui locuitori neverosimili – fara componenta pragmatica a lumii civilizate – dau aur in schimbul lucrurilor fara valoare. La sfirsitul tragediei sale, Othello constata – intr-un monolog autopunitiv – ca, ucigind-o pe Desdemona, a fost “asemenea indianului primitiv care a aruncat o perla mai valoroasa decit intregul lui trib” (s.m.).
Perceptia literaturizata este intretinuta mai ales de catre aventurierii si exploratorii postcolumbieni, care, intorsi din peregrinarile lor neobisnuite, scriu “tratate” poetico-mitologice despre pamintul mirific de dincolo de ape. Intr-un anume sens, nu doar perspectiva literaturizata asupra Americii precede America propriu-zisa, ca insasi “literatura americana” (aceste texte) devanseaza istoria americanitatii ca atare. Cartile in discutie vin sa completeze o predispozitie colectiva pentru transcendent, aparuta deja in mentalitatea colectiva europeana, odata cu intensificarea miscarii protestante, cu precadere in Marea Britanie, unde conflictul dintre James Stuart si inflexibilii “puritani” se acutizeaza la inceputul secolului al XVII-lea. Marile comunitati religioase isi gasesc refugiul in Olanda, cultivind insistent ideea salvarii colective si a pionieratului spiritual sacrificial. Imaginea fictionala a “pamintului fagaduintei” – construita de aventurieri – se muleaza perfect pe asteptarile extatice ale acestui grup ostracizat. Asa incepe “marea colonizare”, similara, din punct de vedere psihologic si cultural, unei opere de arta si mai putin unui eveniment istoric.
O investigatie mentalista de prima mina
“America” lui Ilf si Petrov continua, in plina modernitate, ideea traditionala de “perceptie literaturizata a realitatii/istoriei”. Desi cumva sarcastici ab initio, pornind de la stereotipul ca ei vin dintr-o lume (comunista) superioara – macar in plan etic –, cei doi scriitori se lasa “anexati”, pe masura ce intra in interiorul marelui continent, de acest “Nou Canaan” care ii invaluie, fara voia lor, in mreaja mythos-ului fabulos si inexplicabil (complet diferit de logos-ul asumat initial, prin natura lor pozitivista, de autori), intocmai precum sirenele homerice isi impresoara victimele cu cintecul lor ireal de seducator. Odata captivi in “visul american”, ei nu mai scriu un jurnal de calatorie, ci doar literatura. De altfel, s-a vorbit frecvent in critica despre componenta “estetica” a jurnalului de calatorie. Reuseste, cu alte cuvinte, acest gen “periferic” sa produca – in cazurile “canonice”, desigur – “emotie artistica”? Raspunsul nu are cum sa fie decit pozitiv, intrucit (de)scriind o calatorie, un autor nu face altceva decit sa se supuna unui exercitiu autoscopic. Nu “alteritatea” revelata, asa-zicind, prin voiajul initiatic este subiectul unui asemenea jurnal, ci “sinele” celui care scrie.
In cazul Americii fara etaje, subiectivarea devine cu atit mai evidenta, cu cit Ilf si Petrov nu-i pot rezista. Oricit de marcati de prejudecati ar fi, datorita constructiei lor sovietice (critica, s-ar putea spune cu oarece satisfactie, mincarea – inca din anii ‘30, se pare – fara gust a americanilor, fapt determinat de industrializare, nu gasesc adecvata inclinatia locuitorilor Lumii Noi catre religiozitate, ei fiind, se intelege, atei convinsi, cred ca anumite spectacole de revista new-yorkeze depasesc limita decentei, “agresind” pudoarea “omului socialist”, cu morala ferma si principii inalienabile, se mira de prezumtiva naivitate a localnicilor – grabnic socializabili, deschisi, neconditionat, spre comunicarea cu strainii s.a.m.d.), cei doi scriitori nu au cum sa nege, gradual, evidenta. Au patruns intr-un univers fascinant, a carui “realitate” trece de limitele conceptului ca atare, miscindu-se catre fabulos si oniric, intrind adica, fara echivoc, in spatiul mitului si al fictionalului. Intuim aici fascinatia oricarui newcomer pe pamint american, newcomer pozitionat fata de Noul Canaan nu ca fata de o societate, ci mai curind ca fata de un mit.
Calatoria scriitorilor spre Vestul american (alaturi de simpaticul Mr. Adams) capata – mai mult decit sensul unei initieri culturale – semnificatia unei epifanii ontologice. Sintem in fata descoperirii “Americii profunde”, a fiintei de adincime a Lumii Noi. De aici vine, in fond, meritul cartii lui Ilf si Petrov, din capacitatea de a explora esentele, de a trece dincolo de suprafata “mitului” si de a-i vedea componentele sociale, mentalitare si, nu in ultimul rind, psihologice. Individul american are, indubitabil, o specificitate a lui, derivata din evolutia in interiorul unui sistem lipsit de obsesiile colectiviste ale Europei. Individualismul sau nu e egocentrism (dimpotriva!), ci dorinta de a interactiona cu istoria in mod direct, fara “medierile” etatiste ale comunitatilor traditionale. Ilf si Petrov il cunosc nemijlocit pe acest ins ilustrativ, care, banal ori sofisticat, sarac sau bogat, simplu ori educat, prietenos sau auster, participa la profilul mentalist de ansamblu al “Americii mitologizate” – o America “literara”, “fictionala” chiar, ce-si perinda locuitorii in “spectacolul lumii” aidoma unor personaje dintr-o gigantica Halima.
Interesant ramine faptul ca autorii nu vorbesc aproape deloc limba engleza. Perceptia lor este primordial senzoriala. Cu toate acestea, citind imensul volum (peste 450 de pagini!), ai sentimentul ca nimic nu scapa ochilor jurnalistici formati ai celor doi (foarte des, noteaza paradoxurile – negative – ale “Americii mitologice”, cum ar fi discriminarea rasiala: negrii sint analizati intr-un capitol independent, iar statutul lor marginal, in societatea americana, e “taxat” pe buna dreptate). Exista un nivel cumva subliminal, la care “mitul” american are acces intr-un mod neasteptat. Contactul cu Noul Canaan devine, de aceea, in primul rind psihologic si abia apoi lingvistic si social. “Literaturizarea” nu e o experienta a limbii, ci una a psihicului. Ilf si Petrov o parcurg, cu seninatate, pina la capat, scriind o carte adevarata despre un univers preponderent fictional. Intr-un anumit sens, devine chiar spectaculos faptul ca doi scriitori sovietici (convinsi, repet, de superioritatea civilizatiei din care provin) reusesc sa nu “devieze” ideologic in multitudinea observatiilor lor (desi, repet si acest lucru, debarca pe pamint american cu vizibile prejudecati). Ramine, ca atare, indiscutabil ca America fara etaje constituie o investigatie mentalista – una dintre primele de altfel – de prima mina, nu doar valabila, ci si autentica asupra americanitatii moderne.
Ilf si Petrov, America fara etaje, traducere din limba rusa si note
de Ana-Maria Brezuleanu, colectia “Biblioteca Polirom”,
Editura Polirom, 2010
Galerie foto
