Interviu  -  Marius Constantinescu, TVR Cultural  -  

Doi ani mai tirziu, am fost la Istanbul, iar niste prieteni de acolo mi-au daruit o noua editie a Cartilor Stiintei si Muzicii, cu originalele si transcriptiile tuturor pieselor publicate. Am fost socat sa descopar aceste culegeri care string atita muzica – muzica lui, muzici vechi… Le-am studiat mai multi ani, pentru ca nu e deloc usor. Vorbim de un limbaj foarte diferit de cel cunoscut, de cel baroc occidental, dar am fost fascinat. Cu cit am descoperit mai multe fatete ale personajului Cantemir, cu atit am incercat un si mai mare respect pentru acest intelectual, muzician, filosof… E o figura care m-a incintat imediat si asa m-am gindit sa imaginez ceva pornind de la muzica lui. Am inceput sa lucram, am invitat citiva muzicieni din Istanbul, m-am ajutat si de cercetarile lui Stefan Lemny si asa am patruns in lumea curtii otomane, unde traiau si creau muzicieni armeni, evrei, sefarzi sau greci. De aici ne-a venit si ideea de a nu ne limita doar la muzica otomana sau cea compusa de Cantemir, ci de a o pune in dialog cu compozitiile sefarde sau armene.

Exista similitudini, puncte comune intre muzica otomana, sefarda sau armeana a secolelor al XVII-lea – al XVIII-lea si muzica baroca spaniola pe care o cunoasteti atit de bine?

Punctele comune sint de cautat in perioada medievala. Cintecele sefarde vin din Spania de atunci, textele sint din secolele al XI-lea – al XII-lea. Mai mult decit atit, exista certe legaturi intre muzica lui Cantemir si compozitiile din acelasi timp din Europa occidentala. Culegerile sale demonstreaza ca Imperiul Otoman era foarte receptiv la influente felurite, ceea ce aducea o evolutie clara in limbajul muzical.

Pentru acest proiect in jurul lui Cantemir, ati lasat la o parte viola da gamba si v-ati orientat catre alte instrumente. Va reinventati cu fiecare nou proiect muzical?

Trebuie sa te reinventezi in permanenta. Instrumentele pe care le-am folosit apartin familiei violei da gamba. Ma refer la o viola sopran si la rebec, un stramos al violei, care corespunde, caracterial, lirei si instrumentelor de coarde din perioada medievala. Sint instrumentele care se apropie cel mai mult de ce trebuie sa fi folosit muzicienii otomani.

Sinteti un adevarat arheolog al muzicii. Ce trebuie sa aiba un spatiu sau o perioada istorica pentru a va trezi interesul?

Ceea ce ma intereseaza este nu doar arheologia, ci mai ales explorarea. Un arheolog descopera ruine si le lasa asa cum sint. Eu sint un explorator care cauta un nou tinut, ascuns in adincurile padurii. Caut civilizatii uitate si, mai ales, viata acestor momente de istorie. Viata oamenilor. Muzica e o cale minunata de a cunoaste generatiile trecutului, dar si o lectie de a aprecia si de a nu trece pe linga valorile presonale ale prezentului.

Coborind in aceste tainite ale istoriei umane vazute prin muzica, descoperiti episoade, povesti mai mult sau mai putin fascinante. Care va sint cele mai apropiate?

Latura umana, emotia asociata unui moment ramin mereu undeva, in mine. In toate proiectele pe care le imaginez, ma intereseaza corelatia dintre muzica si istorie. Muzica ii confera istoriei dimensiunea magica, emotionala, poetica. Istoria ne ofera datele, ne spune citi oameni au murit in cine stie ce confruntare. Muzica ne face sa traim aceasta drama. Nu vreau doar sa cunosc evenimentele, ci sa le reactivez in spiritul uman, cu toate reflectiile pe care le presupune asta.

Fie ca e vorba de regi, de dinastii, de pictori, de scriitori…

Cel mai usor este cu regii! Ei au avut puterea de a comanda opere. De-a lungul timpului, am avut ocazia de a lucra in jurul unor figuri ca Cervantes, unor calatori precum Columb sau Francois Xavier, unor orase ca Ierusalim sau Istanbul, unor regate precum cel al Catarilor. Acum ne concentram pe Erasmus din Rotterdam, si el o mare personalitate a epocii Umanismului, Renasterii. Am facut si proiecte pornind de la Razboi si Pace sau Drumul Sclavilor.

Va mai ramin povesti de descoperit?

Daca avem timp, putem descoperi mereu lucruri ascunse. Omul are capacitatea fenomenala de a fi… amnezic. Pentru a descoperi lucruri uitate, e suficient sa te concentrezi pe un domeniu sau o zona anume. Vei gasi povesti si figuri uitate pe nedrept.

Cine a fost primul compozitor caruia ii datorati decizia de a va dedica muzicii vechi?

Am inceput sa fiu interesat de muzica pe vremea cind eram membru in corul scolii primare. Marea schimbare a venit la 14 ani, cind studiam cu intentia de a da la Conservator si am auzit o repetitie pentru Requiem-ul lui Mozart. Aceasta repetitie simpla, cu doar corul orasului meu si un cvartet de coarde, m-a impresionat atit de tare, incit mi-am spus: “Daca muzica poate avea o asemenea forta a emotiei, trebuie sa devin si eu muzician”. Asa am decis sa merg pe drumul ales si sa studiez violoncelul. Muzica veche a venit mai tirziu. Pe cind eram violoncelist, am descoperit partituri de Bach si de Marin Marais care erau scrise, in original, pentru viola da gamba. Doar dupa noua ani de la sfirsitul studiilor am facut cunostinta cu acest instrument si m-am dedicat renasterii lui. Are o sonoritate minunata si e pacat ca nu mai e folosit.

Cine sa fie, atunci, compozitorul care, eventual, ar putea sa va readuca aproape de muzica romantica?

Sa stiti ca nu am intors niciodata spatele Romantismului! Citeva dintre amintirile mele cele mai dragi se leaga de Requiem-ul de Mozart sau de Simfonia Eroica, pe care le-am facut in anii ‘80 si care au insemnat emotii foarte puternice. Romantismul are o singura problema: solicita forte muzicale de anvergura, ceea ce nu prea e posibil cu mijloace private. Am avea nevoie de mijloace publice pentru a finanta o orchestra de 80 sau 60 de muzicieni. Pe vremea cind vindeam foarte multe discuri cu Toate diminetile lumii, mi-am permis sa finantez inregistrarea Simfoniei Eroice de Beethoven sau Requiem-ul de Mozart.

Pe site-ul casei dvs. de discuri, Alia Vox, exista un foarte frumos omagiu adresat lui Jose Saramago, marele scriitor portughez disparut in 2010. Imaginati proiecte muzicale plecind de la intilniri cu mari personalitati ale lumii culturale?

Sigur. Orice asemenea intilnire reprezinta o inspiratie. In cazul concret al lui Saramago, am lucrat cu el pe vremea cind pregateam Cele Sapte Ultime Cuvinte ale Domnului Iisus pe Cruce de Joseph Haydn, versiunea originala. Gindul m-a dus imediat la Evanghelia lui Iisus de Saramago, un volum cu totul iconoclast, in afara regulilor Bisericii, in care Iisus este, in primul rind, om. M-am gindit ca ar fi interesant de combinat reflectiile pe marginea acestor Sapte Cuvinte intre un filosof crestin, Raymundo Paniker, si un ginditor ateu, asa cum a fost Saramago. A fost o intilnire formidabila si pastrez o amintire minunata a momentelor petrecute cu el.

“Sunetul Savall e plin de aroma si ramine in ureche exact ca un vin bun in memoria gustativa” – iata ce titra “Le Monde” dupa unul dintre recitalurile dvs. Care sint ingredientele sunetului Savall?

Sunetul inseamna suflet. Sufletul fiecaruia. Sunetul pe care il cautam este sunetul pe care il imaginam captiv in suflet. Doar cind descoperim ceva care se apropie de el, simtim fericirea deplina. Secretul este de a avea un model interior care va conduce spre acest sunet, care nu e doar sunet, ci expresie, dimensiune spirituala, cale de a transmite lucrurile cele mai profunde pe care le aveti in interior.

Se spune ca ne oglindim personalitatea in cei care ne sint apropiati. Cum va simtiti pe scena, multiplicat cu trei, cind sinteti inconjurat de sotia, fiica si fiul dvs. care cinta si interpreteaza?

Experienta concertelor in familie a fost mereu minunata. E un moment de impartasire absolut unic. Sa faci muzica alaturi de oameni dragi e superb, dar, daca aceste persoane sint familia dvs., iata ceva nu doar superb, ci si foarte puternic. In acelasi timp, e si ceva foarte delicat, pentru ca in toate familiile exista relatii diferite: intre soti, intre parinti si copii… Nu e usor. Am ajuns sa facem muzica impreuna absolut din intimplare, nimeni nu-si propusese. Eram in vacanta prin 2003, 2004. Copiii erau deja mari. In satul in care eram, am fost intrebati daca vrem sa facem un mic concert pentru sarbatoarea locala. Ne-am vorbit intre noi, am fost de acord, cu conditia ca fiecare sa cinte ce vrea, iar impreuna sa facem doar vreo trei piese. A mers foarte bine si am facut asta timp de citiva ani. Acum, de exemplu, nu o mai facem, pentru ca viata fiecaruia trebuie sa se dezvolte in toata libertatea. Fiecare copil trebuie sa aiba drumul sau intr-o independenta totala. Muzica in familie a fost, si ea, un pasaj educativ al vietii, care nu trebuie sa fie etern. Trebuie sa stii cind sa incepi si cind sa te opresti.

Dar dvs. trebuie sa fi impartasit inclusiv emotiile lor! Probabil ca dvs. v-a fost si mai greu…

Nu, pentru ca impartasirea emotiilor e naturala, iar ea e bine sa se intimple in familie. In concerte, pot aparea prea multi factori exteriori care distrug un echilibru deja fragil, acela intre sora mai mare si fiul mai mic, intre mama si fiica, ambele cintarete… Exteriorul aduce elemente care pot distorsiona armonia. Citeodata, un critic scrie intr-o maniera stupida ca fiica interpreteaza bine, dar nu are, inca, maturitatea mamei. Sint tot soiul de remarce care fac foarte mult rau si de pe urma carora starea de gratie propice muzicii se infiripa mult mai greu.

Daca ati avea sansa, doar pentru o zi, de a alege un alt timp istoric si un alt spatiu pentru a trai, care ar fi alegerea dvs.?

Nu ma pot imagina traind in alt spatiu decit cel al timpului meu. Sint un om al prezentului. Poate ca mi-ar placea sa traiesc in viitor, pentru a sti si mai mult decit stiu acum. Fiecare epoca a trecutului are proportia ei intre cele bune si cele rele. Daca ar fi sa ma imaginez intr-un timp in care mi-ar fi placut sa exist, acesta ar fi timpul lui Erasmus, cu care mi-ar fi placut sa fiu prieten, sa ii impartasesc nelinistile si ideile acestui mare umanist european, aparator al tolerantei si al libertatii spiritului. Mi-ar fi placut, ca si lui, sa fac ca lumea sa se inteleaga in pace, ceea ce e aproape o utopie.

A fi atit de absorbit de trecut, nu doar muzical, ci si cultural, ideatic, nu va pune, asadar, probleme in dialogul cu prezentul…

Nu, pentru ca prezentul este o repetitie a trecutului. Tot ce facem noi astazi a mai fost facut deja. Masacrul de la Beziers, 20.000 de oameni omoriti prin cuvintele capitanului care raspunde la intrebarea soldatului “Cum stim care sint eretici si care sint crestini? Omoara-i pe toti, Dumnezeu ii va diferentia”. Aceasta poveste din 1209 se repeta pe tot parcursul istoriei umanitatii. Priviti timpurile moderne, ginditi-va la masacrul unor orase intregi, precum Dresda sau Hiroshima, priviti sacrificiul perpetuu al oamenilor. Uitam aceste episoade, iar ele ne sint constant reamintite. Vorbim azi de Guantanamo, dar persecutia era cu mult timp inainte inventata de Biserica Catolica in Occitania. Inchizitia inchidea oameni si le rapea posibilitatea de a mai comunica si de a-si apara drepturile. Erau oameni condamnati inca inainte de a fi judecati, pentru ca sistemul nu accepta proba contrarie. Toate acestea au fost. Istoria e o permanenta reluare, citeodata imbunatatita, citeodata uritita, a suisurilor si coborisurilor omului…

Si nu exista niciodata timpuri idilice sau ideale…

Din fericire, au existat mereu oamenii. Ei sint ideali. Oameni precum Cantemir, Erasmus, Leonardo da Vinci, marii creatori si marii ginditori care au adus lumina. Ma gindesc frecvent la o pictura de Caravaggio, in care Iisus este luat prizonier. Chipurile apostolilor sint foarte expresive, il vedem pe Iuda cu o mina teribila si mai vedem un personaj intr-un colt care ridica un felinar. Acela este autoportretul lui Caravaggio. Aceasta este functia Artei: nu sa ii readuca la viata, nici pe Iisus, nici pe Iuda, nici pe Caravaggio, ci sa lumineze scena. Misiunea artistului este de a ne lumina momentele pe care le-am trait si pe care inca le mai traim.

Ati pus pe note pictura lui Caravaggio pentru unul dintre discurile dvs., Lachrimae Caravaggio. Daca ar fi sa faceti acelasi lucru pentru un scriitor, cine ar fi el?

Am facut-o deja, pentru Miguel de Cervantes, pentru Don Quijote, ceea ce ne-a deschis un univers fantastic! Un altul pentru care am putea face lucruri minunate este, fara indoiala, Shakespeare.

Pentru cineva care traieste prin si pentru muzica, exista momente de liniste absoluta?

Linistea este prima inaintea oricarei muzici. Linistea ne permite luxul regenerarii si al reluarii de unde am ramas. Am multa liniste in mine si am nevoie de ea. Nu traiesc doar pentru muzica, ci ma hranesc cu multe alte lucruri, e adevarat, mai putin cunoscute. Citesc mult, imi place sa scriu, sa vorbesc cu prietenii…

Ce scrieti? Eseuri?

Reflectii, texte pentru proiectele noastre. Imi place sa fac rama unui disc, sa explic drumul pina la el, cautarile noastre… Altfel, ador sa stau cu copiii mei sau sa ma plimb la munte cu sotia mea si cu ciinele nostru.

Cel mai recent proiect al dvs. este cel despre dinastia Borgia. Vorbiti-mi putin despre el.

E foarte special, pentru ca dinastia Borgia poarta o pecete teribila, o legenda neagra legata mai ales de Papa Alexandru al VI-lea. Legenda a fost hranita si de multele scrieri, care o prezinta pe Lucrezia Borgia ca pe o criminala care otravea pe toata lumea. Asta e literatura. Realitatea este mult diferita. Proiectul a vrut sa spuna, pur si simplu, povestea lor. Noi nu am luat partea nimanui. Istoria ne explica totul si ne arata ca lucrurile nu au fost atit de negre. Sigur, au existat si acestea, la fel ca la toate curtile Renasterii: asasinate, gelozii, razbunari, serbari excesive care depasesc orice limita a imaginatiei de astazi. Exista insa si lucruri bune, legate de diferiti membri ai dinastiei, mai ales de papii Calixt al III-lea si Alexandru al VI-lea, cei care au reusit sa construiasca un stat al Vaticanului cu adevarat independent. Independent de puterea familiilor, care se serveau de el dupa bunul plac. Acesti doi papi au contribuit la eliberarea Bisericii Catolice de influente externe. Sa nu uitam ca Alexandru al VI-lea, cel care i-a numit pe Isabela de Castilia si Fernando de Aragon Regii Catolici, i-a primit la Roma pe toti evreii expulzati din Spania, spre indignarea ambasadorului spaniol. Alexandru a tinut ca acesti evrei sa ramina la Roma, chiar daca inclusiv evreii rezidenti au fost rezervati vizavi de acestia. Istoria trebuie privita in mod obiectiv, fara a ne sinchisi prea mult de legende. Ele au aparut ca o metoda de razbunare, pentru a atrage asupra calomniatului pedeapsa cuiva. Pe de alta parte, al treilea mare membru al dinastiei a fost Francesco Borgia, al treilea general al iezuitilor, un om de o mare spiritualitate, devenit sfint, un personaj fabulos. Iata o fresca unica asupra unui moment istoric care reprezinta inceputul Renasterii, epoca Umanismului, epoca marilor creatori ca Leonardo da Vinci sau Michelangelo, epoca marilor muzicieni ca Josquin sau Orlando di Lasso. E o perioada de o bogatie inegalabila si merita osteneala de a-i arunca o privire, pentru a-i cunoaste inclusiv actorii principali.

Si tot dvs. alegeti copertele discurilor, care sint ca niste veritabile albume de arta?

Mereu cu sotia mea, Montserrat Figueras (citeodata chiar ea mai mult decit mine). Traim intr-o lume atit de jalonata de virtual, incit n-o sa mai stim sa facem diferenta intre lucrurile imaginare si cele reale. Un lucru adevarat are un sens.

Mi-aduc aminte o fraza a lui Voltaire, care spunea: “Fara sens, nu exista memorie, iar fara memorie, nu exista spirit”. A da sens unei coperti, unui booklet, inseamna a ne aminti, iar a ne aminti inseamna a ne tine spiritul viu.

Vorbeam mai devreme de “sunetul Savall”. Pentru mine, el va ramine mereu legat de Canarios, aceasta melodie simpla, subtila, cu delicate accente de improvizatie mereu reinnoite. De unde vine aceasta bucurie de a face muzica, de fiecare data mai proaspata?

Cred ca din viata insasi. Viata unui muzician inseamna sa caute armonii si sa le impartaseasca. Cind desfacem actul in sine de a face muzica, simtim privilegiul de a o transmite mai departe celor pe care ii iubim. Impartasirea este in natura umana si ofera o bucurie extraordinara. In concert, impartasim ceea ce iubim – muzica – impreuna cu muzicieni pe care ii iubim, spre bucuria celor care ne asculta. Bucuria aceasta pe care o vom simti venind dinspre ei ne va da energia s-o luam miine de la capat. Forta extraordinara a muzicii este de a ne transforma.

Galerie foto