S-ar mai gasi poate, si ai reusi, si ai insista, pe la anticariate, un exemplar asemanator, din aceeasi editie, numai ca tu ai nevoie chiar de cel al tau, cu petele lui de cafea pe scoarta tartajului, cu foile usor indoite la colturi, cu formatul atit de indragit, cu eventualele insemnari facute cu creionul pe margini, insemnari ce ti se par acum ciudate. Nu-ti vine a crede ca n-o s-o mai recitesti, s-o pipai, s-o mirosi; se duce cu ea o intreaga parte a vietii, in jurul ei se adunasera amintiri, unele foi reimprospatau adolescenta, altele involburau din nou tineretea, inchegau peisaje tulburi, amanunte altfel pierdute, pe care abia acum le consideri esentiale…
Veronica D. Niculescu: Cit am cautat, pe la tarabele anticarilor din Timisoara, o carte draga din copilarie. Parca imi pierdusem sufletul! Si am gasit-o, pina la urma: tot acasa, dosita, in rindul al treilea din burdihanul bibliotecii. Inca avea intre pagini semnul de matase, crosetat, de pe vremuri.
E.B.: Am ajuns cu Metamorfoza pe la jumatate si ma gindeam ca, evident, cei din familia lui Gregor Samsa nu considera ca transformarea lui in gindac ar fi o boala, altfel s-ar feri sa nu se molipseasca, si-ar face vaccinul antigindac…
Apoi m-am uitat la Invitatie la esafod. Sa fi citit Nabokov Procesul? Parca el spunea ca nu. Totusi, Procesul aparuse de citiva ani buni, Nabokov era in Germania, lectura e plauzibila.
Si uite, asa, iar m-am culcat devreme aseara, ignorind posibilitatea ca m-as putea trezi, dimineata, gindac monstruos…
Seara e mai greu, atunci ma simt cu adevarat singur.
Am observat ca-mi place sa citesc cartile pe care le-am mai citit cindva, dar exact din aceeasi editie, veche, indiferent daca am si una noua. Cartile acelea pe care le tineam in miini cind eram la Dolhasca sau, apoi, la Iasi. Parca le inteleg mai bine. Si cind te gindesti ca peste citeva zile am 72 de ani? Ma si sperie. Si sint ca paralizat, nu fac decit sa citesc.
Imi place sa ma duc la piata, vad legume multe, colorate, frumoase, lucioase, scumpe.
Sint zile cind toti oamenii par uriti, chiar sint. Si sint multi batrini, mai ales in magazinele alimentare, aproape numai batrinii cumpara! Cateloii stau covrig linga usile de la intrare.
Si cafeaua, nelipsita cafea. Am halit si casuta de turta dulce. Melcucul sta cu ochii deschisi mereu, cred ca asa si doarme. Pisicoanta in schimb se uita ce-i prin casa.
V.D.N.: Sa raspund iute cu Nabokov. Mai vorbisem despre asta, parca. Nu, nu citise Kafka, multa lume a facut legatura intre Invitatie la esafod si Kafka, insa Nabokov nu stia germana. Cartea a scris-o (in rusa) cind statea la Berlin si, dupa cum povesteste in Cuvintul inainte (al versiunii in engleza), nu citise inca nimic de Kafka, era complet ignorant in privinta literaturii germane moderne, si nu citise nici traduceri in franceza sau engleza din Kafka. Spune acolo si ca nu vede nici un fel de legatura intre cartea aceasta si Castelul sau Procesul, si ca nu a putut niciodata intelege de ce toate cartile lui, invariabil, au trimis cronicarii catre comparatii grabite cu nume mai mult sau mai putin vestite.
In biografie, intilnisem un pasaj in care se spunea ca, mai tirziu, vazind o fotografie a lui Kafka, Nabokov era convins ca il intilnea in tramvai, in Germania. Se insela. Vera avea sa lamureasca pentru biografie confuzia temporala.
Se pare ca, daca chiar vrem sa cautam o influenta undeva, aceea ar fi mai degraba – discreta – dinspre Alice in Tara Minunilor, pe care Nabokov a tradus-o in rusa.