Afirmatiile ii apartin lui Lazare-Levy, unul din marii pianisti si pedagogi francezi ai secolui XX si sint parte din sugestiv intitulatele Note despre febra interpretativa, text introductiv al unui Curs de executie muzicala, dat in Japonia la inceputul anilor ‘50, retradus si publicat zilele acestea pentru prima oara in limba franceza, de catre muzicologul Frederic Gaussin.*
Numele tinarului pianist si muzicolog de la Paris este probabil sa va fie necunoscut celor mai multi. Celor mai multi, fiindca imi place sa-mi inchipui ca printre colectionarii de discuri istorice si profesionistii pianului din Romania se afla si citiva care poseda editiile de CD-uri din seriile Pianistes francaises si Piano Archives, publicate in anii 2005-2006, ingrijite si prefatate de el. Frederic Gaussin, a carui eruditie, alaturata unui talent de cercetator si literat, mi se pare exemplara, a publicat acum un volum ce ar trebui sa figureze in toate bibliotecile Academiilor de Muzica. Motivul este simplu: volumul imbina intr-un tot echilibrat consideratii pretioase de istorie a muzicii, a pianului in special, cu un document istoric de interpretare pianistica, cursul inregistrat si publicat de elevii japonezi ai lui Lazare-Levy si cu o ancheta a autorului, in anexele cartii, de antropologie muzicala, as spune, intr-o serie de interviuri pasionante ce il evoca pe pedagogul francez.
In doar citeva cuvinte, pentru cine nu stie, Lazare-Levy (1882-1964) a fost unul din marii pianisti si creatori de scoala ai Frantei in perioda interbelica, cu o cariera intrerupta de persecutiile rasiale, antisemite, ale regimului de la Vichy, si reluata apoi, treptat, marcata de pierderi si suferinte, dupa cel de-al doilea razboi mondial. Intre numerosii sai elevi s-au aflat nume celebre ale pianului, de la Clara Haskil, la Solomon, Vlado Perlemuter si Monique Haas…
Fire multiple, impletite de-a lungul vietii, l-au facut sa fie si un personaj legat mai mult decit simbolic de cultura romaneasca. Coleg de clasa la Paris si prieten cu George Enescu, din anii tineretii (au dat un recital in comun in 1924, in sala Gaveau cu Sonata enesciana in fa minor si cea de-a doua Sonata de Brahms), profesor admirat si admirator al Clarei Haskil (repetind, isi aminteste intr-un interviu elevul sau Henri Barda, “Clara, elle est terrible! Elle est terrible!”, in timp ce ea il numea, intr-o nota in “Le Courrier Musical”, in iunie 1930, “maitre eminent”; vezi anexele cartii lui Gaussin), concertind la Bucuresti in anii interbelici sub bagheta lui George Georgescu, dupa o interventie a lui Enescu, din nou alaturi de Enescu si Sergiu Celibidache, in 1949, in juriul Concursului Marguerite Long, profesor al lui Valentin Gheorghiu (ce isi depana amintirile in urma cu doi ani la France Musiques), Lazare-Levy merita indiscutabil sa fie cunoscut si de melomanii din Romania.
Inregistrarile sale originale, aminteste Frederic Gaussin, sint astazi printre cele mai scumpe achizitii ale colectionarilor, in ciuda faptului ca majoritatea lor pot fi ascultate pe CD. Le gasiti in seturile Tahra “L’ecole” Lazare-Levy (Couperin, Mozart, Beethoven, Chopin, Chabrier, Debussy; TAH 556-558) si Piano Archives, vol. I (Schumann, Debussy si doua piese compuse de pianist; TAH 591), ale caror livrete sint semnate de autorul cartii pe care v-o semnalez. O carte careia ii lipseste doar un indice de nume, care ar fi meritat un corp de litera mai lizibil si, poate, un pret mai moderat pentru a o face accesibila studentilor pianului. Altfel, repet, o erudita si meritorie carte muzicala a anului!
*Frederic Gaussin, Lazare-Levy, pere spirituel de l’Ecole japonaise de piano. Cours d’execution musicale: Tokyo, Osaka, 1950-1953. Editions universitaires europeennes, [Sarbrucken], 2010, 312 p.