“Iei 300 dramuri faina masurata cu litra, le oparesti cu doua litre si jumatate lapte clocotit, le freci cu polonicul pina se mai racoresc. Apoi pui intr-o oala 12 oua intregi si 27 galbanusuri, le bati pina ce fac spume, le strecori, iei doua litre si pui in plamadeala. Pui si 50 dramuri drojdii bune, incepi a le freca in palme, bine, jumatate de ceas, le coperi cald si le lasi sa dospeasca. Dupa ce dospesc bine, pui 5 litre indesate de faina, le apuci la frecat in palme, le pui si cite oua au mai ramas si o litra de lapte si le freci un ceas…”. Si tot asa, pina cind, dupa nesfirsite frecari si framintari, aluatul dulcut ii pus sa se odihneasca un pic in calupuri unse cu unt si presarate cu posmag, spre a lua infoiat drumul cuptorasului si, mai apoi, al lacomelor burdihane.
Am vazut bunatatea asta de baba la pagina 136 a unui op retiparit cu arta pe plaiuri clujene in 1973* si care, dupa gustul nostru, ar trebui sa-si regaseasca tihna intr-una din camarile poliroame. Puteam, la o adica, sa alegem din poftoasa carte de bucate a conului Mihalache Kogalniceanu si a amicului sau Costache Negruzzi oricare din cele 200 de “retete cercate”, cum ar fi, doar la sectiunea Babe (care-s, din cite ne-am dat seama, un soi de cozonacei): Babe fara lapte si Babe oparite tare bune. Dar ce ziceti de Hulubii in papiloturi? Cum vi se par Galusicelele de posmag cu migdale, Maiurile de gisca cu cerc de orez impregiur, Salcea de mustariu rece pentru rasol? Ce cusur ar avea, chiar daca habar n-aveti cu ce se maninca, Zalatina de toporasi sau Invirtita de jambon? Toate-s ca un poemation, dovada vie ca limba gastrografilor moldavi se incorda prin veacuri nu doar pentru-a deserta ulcele, blide, tingiri, ceaune, gavanoase, butii, ci si spre-a stoarce dulceata din cuvintarile despre bucate. Taman asta am vrea sa punem la copt acum, dupa ce saptamina trecuta facuram parte la praznic doar Timisoarei: un omag scrietorilor cu vorba ca un fagure de miere din Iesi, Humulesti, Bacau, Pascani, Dorohoi, Dolhasca sau Tecuci, un imn adus harului lor fara pereche de-a deslusi tainele cuhniei.
Proslavirea ar putea incepe cu insusi voda Cantemir (in care ni-s chiar doctori) si cu-ale sale pohte: “pui cu macris“ ori “cocos fript cu pene cu tot”. Mai la vale ar fi flacaii de la pasopt: intii, Kogalniceanu, in prag de coma diabetica de atita placere a bucatelor alese si mai cu seama a dulcegarelilor, pe care le asterne nu doar pe mese, ci si pe foile cartanelor, insotit au ba de Negruzzi. Nu se lasa mai prejos nici veselul Alecsandri. Ce sa mai zicem apoi de Creanga sau Hogas? Cit despre Sado… Ne cuprinde freamat de hulub alb inadusit in tingire numa’ cind ne gindim ce carte de bucate, de leacuri si trebi gospodaresti s-ar putea scoate din urieseasca-i lucrare, de la crenguleana de aur pina-n jderoci si onco-zodie, din burdihanu’ Ancutei pina-n dumbravioara minunata. Nici cu Teodorenii nu ne-ar fi rusine. Mult prea dulcic, dar stiutor, Ionel; in schimb, meserias bazat, pastorelul de Al.O.
“Rontaind sevigne socolata”
Spre a ajunge-n zilele noastre si a privi cu-nfiorare amutita cum se-nvirtoseaza liric vina gastro-iepica in chiseaua unui mare poet. Ia’n ascultati-l pe Emil Brumaru ce maiestrit glazura pe vremuri, eheu, elegiac: “O, vechi si dragi bucatarii de vara,/ Simt iar in gura gust suav de-amiaza/ Si in tristetea care ma-nconjoara/ Din nou copilaria mea viseaza:/ Ienibahar, piper prajit pe plita,/ Pesti grosi ce-au adormit in sos cu lapte/ Curcani pastrati in zeama lor o noapte/ Spre o delicatete infinita,/ Ciuperci cit canapeaua, in dantele,/ Icre cu bob balos ce ochiu-si casca,/ Aluaturi tapisate crescind grele,/ Intr-o dobitocie ingereasca,/ Moi miezuri de ficati in butoiase/ De ou de melc, inlacramate dulce,/ Mujdeiuri ireale, sunci gingase/ Cind sufletu-n mustar vrea sa se culce”. Sau cum cinta scorburind intr-un morcov viata si moartea Reparatei: “Bucataria parea infinita…/ Melci rascopti pluteau in rintasuri brodate pe plita,/ Se auzeau gemete dulci in piulitele vechi de piper/ Si-nvins, intr-un colt, aproape de geam, valsa un cuier/ Somnoros./ Nimeni nu banuia ce o sa-nceapa./ Caci deodata, linga bulbul acela de ceapa,/ A aparut in caleasca de sos,/ Cu buzele groase si buricul adinc,/ C-o poseta de musama la oblinc/ Si trei sini cit galeata,/ Rontaind sevigne socolata,/ Reparata!”. Ce sa mai zicem? Ca la culinariada scriitoriceasca Moldova-i pururi fudulia Romaniei.
*Retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti, întocmite de Mihail Kogalniceanu si Costache Negruzzi, acum de isnoava scoase de Titus Moraru, cu zugraveli de Florin Creanga, înfatosate lumii de dumnealui Mircea Zaciu, Editura Dacia, Clusiu, MCMLXXIII.
Noiembrie 2005
“Ars Coquinaria” si “Secretul Adrianei” au stat la baza a doua volume aparute la Editura Polirom sub semnatura Adrianei Babeti. Folosim acest prilej pentru a mai raspunde (a cita oara) la intrebarea adresata noua de catre doamna Babeti (“N-ar fi cazul sa incetez cu rubrica?”): NU!