Astept totusi pozancele alea beton cu tine, barosano, ca hobbitii sint holbati si la creieri cracanati. Durerea-i ca nu se pot transmite si miresmele (izurile, putorile, duhorile, miasmele!!!), ca hobbitilor le miroase pe la nari a jumari (daca io sint cafea cu laptisor de matcuta, tu esti o jumara pirlita-n cearceafuri!). Buuun. Sint chiar foarte obosit, n-o fac pe desteptul, sper ca n-am cazut in cele trei ceasuri rele, ma bizui pe cele douazecisiunu care ramin marfa plus pe Elenele si Constantinii de pe-acolo. Scrie cum iti vine la lingurica, sint pregatit, tocmai recitesc ceva extrem de tenebros despre moarte (Jurnal in farime, Eugen Ionescu). Si nu umbla cu scamatorii! Hobbitul sincer urla: Mi-e doooor de tine! (Satannici zice rautacioasa: Si chiar ti-e dor acuma de ea!) Si hobbitul iarasi urla: Mi-e dooooor de eaaaaaa! (Satannici tace milc, ingerii trec lin in pilc…).
* * *
Ca medievali mai sinteti voi cu turnurile alea, acum inteleg de ce bati cimpii cu strasnicie. Doar din cind in cind mai strecori cite un adevar obscur. (Nu fac versuri, ca rimeaza bombat!) Si atunci ma duc in fotoliu si zac, inchipuind filme cu patratel rosu. (Satannici zice ca degeaba am adresa personala daca tot ea bate clapele, potrivindu-ne apele.)
* * *
Juramint de hobbit extenuat. Jur sa invat sa bat covoarele singur. Jur sa nu mai fiu cafea cu laptisor de matcuta, ci cafea cu vitrion intre pupile, sa-ti arza sufletul si matele la chiloti. Sint scandalizat, toti hobbitii sint nervosi. Sa fim la papucul tau cel rau? Noi ne vom catara pe metereze, ca tot le-ai pictat pe pereti si ai jucarii pe calculator. Tu le ai, nu io, adik jucariile. Io am o naframa neagra pe calculator, cu care si acopar ecranul. Io sint inciudat ca n-a intrat poza aia cu tine, mai bag-o odata, janghinoaso, nu te sfii, fa ceva, agita-ti fustanele, fumeaza cinci pachete de carpati fara… sau chiar plugare (io trageam din chistoace de plugare cind eram printr-a doua, in halta la Belcesti, in closetul miraculos de murdar al calatorilor cacaciosi…). Hobbitii insista: vrem poza generala, ce naiba. Imi tiuie urechile, ma dor rabdarile prajite-n untdelemn de japita, ma scurma talentul, insa nu iese nici o cirtita. Hobbitul iarasi urla: Mi-e doooor… Ce chestie! Nu mai spunem nimic fiindca ramii lata, si tu vrei sa fii infinita. Ma duc sa citesc despre cum scrie acolo Eugen Ionescu. Hobbitul te saluta, te pupa si te lasa-n fumegosul turn (sau e beci profund?) al vietii de director artistic si-anarhist cu bombe-n lombe (nu stii ce-s lombele!) si grenade in gonade (nu stii ce-s gonadele!) si-artificii-n orificii (fleosc!, asta intelege, zise hobbitul cel inteligent). Ba, pocitanie, io citesc Eugen Ionescu de la patru dimineata si tu ma iei cu cafea cu laptisor de matcuta?, sari-ti-ar sinii pe tavan la fix, adik sint bleg?, “Crapa-ti-ar curu-n doua buci frumoase” (vers, ba!, dintr-o poezie publicata, ba!)… nu o mai spun in continuare ca te lesini vetusta pe trotuare. Punky! Pardon!, punkt.
Ianuarie 2006
Prima rubrica sustinuta de poetul Emil Brumaru in “Suplimentul de cultura”, “Dumnezeu se uita la noi cu binoclul”, a devenit in 2006 carte.