Azi ma uit la unele dintre filmele lui cu nostalgie pentru copilaria mea. Nu mai sint de mult fan Sergiu Nicolaescu. Ce stiam eu la noua ani despre Mircea Saucan, despre Lucian Pintilie si despre altii, despre compromisurile pe care trebuia sa le accepti pentru a fi lasat sa faci filme? Eram o mucoasa. Ce-mi spunea mie cuvintul “propaganda” cind recitam si chiar compuneam poezii cu Ceausescu si partidul?
Sergiu Nicolaescu insa mai face filme. El a fost si a ramas un rasfatat al regimurilor politice. Revolutia a fost pentru el un reper biografic, trait ca atare, in viltoarea evenimentelor. Odata infiintate concursurile de finantare de la stat, a continuat sa primeasca bani publici pentru proiectele sale. A avut, ce-i drept, si public, nostalgici probabil, unii ca mine. Daca la Orient Express m-am amuzat, la 15 n-a mai fost chiar la fel. Mai intii pentru ca filmul e mai coerent decit precedentul, apoi, pentru ca e un film despre Revolutia de la Timisoara si nu mi se pare firesc ca doua persoane care au fost pe val in vechiul regim – Sergiu Nicolaescu si D.R. Popescu – sa scrie un film despre mortii de la Timisoara. De altfel, motivatia cineastului e vaga. El spune in caietul de presa si ca filmul e o drama, o poveste de dragoste care are pe fundal Revolutia de la Timisoara, ca nu vrea sa dezlege misterele Revolutiei, dar si ca filmul e un document.
In prim-plan se afla, care va sa zica, povestea de dragoste dintre timisoreanca Imola (Ioana Moldovan) si marinarul Marinica. Sintem in decembrie ‘89 si Marinica, abia ajuns in tara, se urca in trenul de Constanta-Timisoara. Imola e gravida, iar el vrea s-o ia de nevasta. Pina la Timisoara bea si cinta la chitara & din gura. Odata ajuns aici, treaba se schimba. Incepe Revolutia. Oamenii umbla pe strada ori stau pur si simplu pe trotuar si, la un semn, gesticuleaza. Cind Marinica, Imola si cele doua prietene ale ei (Daniela Nane si Mihaela Radulescu) merg la maternitate, Marinica e impuscat pe treptele spitalului. Multa vreme il credem mort, pentru ca trece ceva timp – la morga, in camionul frigorific ce-l duce alaturi de alte 42 de cadavre la incinerat – pina incepe sa miste. Deci nu e mort. Recunoscind masina (probabil dupa bucata de porc agatata de tavan) ca fiind cea a unei cunostinte, Marinica bate in pereti, strigindu-si amicul. Are apoi un vis in care fuge, face o cascadorie sarind pe un tren, ca in filmele lui (si cu) Sergiu Nicolaescu, ajunge la Timisoara in miezul unei demonstratii, face o alta cascadorie, sarind in Bega, ajunge in fine la Catedrala si se insoara cu Imola. Dar nu e decit un vis. In tot acest timp, Imola si prietenele ei au bintuit agitate de-acasa la spital, iar acasa, iar in oras – si Imola e cit pe ce sa fie impuscata pe treptele Catedralei si naste inauntru, murind pe urma (observati planul religios!).
Marinica sfirseste ars de viu, intr-o secventa destul de impresionanta, filmata chiar la crematoriul “Cenusa” (unde s-au ars mortii de la Timisoara), dar care e sabotata de afirmatia unuia dintre incineratori care, imediat dupa ce inchide usa, spune:”Ba, asta era viu!”.
Filmul are si un plan al prezentului, in care o jurnalista franceza de origine romana (Maia Morgenstern) revine in tara, la 14 ani dupa Revolutie, pentru a da de urma unui copil nascut in Catedrala. E normal sa stim despre cine este vorba. Acest copil se afla chiar in canalul in care securistii au aruncat cenusa tatalui, dar copilul nu se arata la fata, lasind secretul ocultat. Mai retinem din discutia jurnalistei cu doi senatori ca in Romania e acum plin de vile, de “miliardari de carton” si de “politicieni de taraba”. E plin si de ciini, care apar nu de putine ori, fara legatura cu actiunea (o trimitere poate la zicala “sat fara ciini”).
Filmul se termina cu jurnalista plecind de pe Otopeni (insert cu capul unui ciine) si cu copilul Imolei si al lui Marinica intrind in posesia medalionului cu Sf. Gheorghe, pe care tatal l-a inghitit inainte de a fi ars.
Scriind aceste lucruri m-am convins ca Sergiu Nicolaescu are dreptate. 15 nu e un film despre Revolutia de la Timisoara.
15 – 2005. Regia: Sergiu Nicolaescu. Cu: Maia Morgenstern, Serban Ionescu, Cristi Iacob, Ioana Moldovan, Daniela Nane, Mihaela Radulescu, Ion Dichiseanu.
P.S. din 2011: 15 nu a fost nici pe departe ultimul film al lui Sergiu Nicolaescu.
Octombrie 2005